/

Rușii au trimis în Ucraina și soldați complet nepregătiți: „Noi nici nu trăsesem încă vreun glonț”

Trimiși drept carne de tun
Trimiși drept carne de tun (sursa: Pixabay)

Trimiși drept „carne de tun”. Anton a fost luat prizonier de forțele ucrainene în apropiere de orașul Nikolaev la începutul invaziei împreună cu alți cinci soldați din unitatea sa, scrie The Guardian.

Pe când încă se obișnuia cu arma și uniforma militară, Anton s-a găsit dintr-o dată înconjurat de forțele ucrainene în timp ce gloanțele zburau peste tot în jurul său, unul dintre ele lovindu-l în mână.

Trimiși drept „carne de tun”

„Era prima noastră confruntare cu inamicul; noi nici nu trăsesem încă vreun glonț. Ne-au prins în ambuscadă și nu am putut să luptăm. A trebuit să ne predăm”, a spus Anton, un soldat rus de 21 de ani, într-un interviu pentru The Guardian.

Citește și: Șantajul lui Putin: cere ridicarea sancțiunilor pentru „depășirea crizei alimentare” cauzate tocmai de invadarea Ucrainei. Transporturile de grâne ucrainene pe mare, blocate de Rusia

Anton a fost luat prizonier de forțele ucrainene în apropiere de orașul Nikolaev pe 2 martie împreună cu alți cinci soldați din unitatea sa. La vremea aceea, rușii porniseră o ofensivă împotriva orașului strategic din apropiere de Marea Neagră în care se construiesc nave de mare gabarit.

„Mulți dintre tineri nici nu puteau să își imagineze că am putea pleca la război”, a povestit Anton. „Ne-au spus despre asta în ultimul moment, în noaptea dinaintea invaziei. Până la urmă, este chiar nedrept felul în care autoritățile ruse m-au tratat. Am fost trimis în Ucraina complet nepregătit.”

Și alți soldați ruși au spus că nu știau că vor merge la război decât cu foarte puțin timp înainte de a fi trimiși la înaintare. Experții militari spun că decizia autorităților de la Moscova de a-și ascunde adevăratele intenții față de proprii lor soldați este una dintre explicațiile pentru eșecul campaniei militare a Rusiei.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

15:32Elena Lasconi cere demisia lui Klaus Iohannis: „Mandatul s-a încheiat”
15:19„Putin știe cum să ne deranjeze”, a afirmat ministrul german al Apărării, vorbind despre pericolul atacurilor hibride ale Rusiei
15:00Ursula von der Leyen a transmis un mesaj emoționant românilor, la 35 de ani de la Revoluție
14:48Rusia, lovită de un val de tentative de incendiere: bănci, clădiri guvernamentale și centre comerciale vizate
14:37Qatarul amenință cu oprirea livrărilor de gaze naturale către Uniunea Europeană
14:32Klaus Iohannis anunță formarea iminentă a unui guvern al coaliției pro-europene
13:10Se anunță un circ maxim la prezidențiale: Anca Alexandrescu declară că va candida, dacă Victor Ponta intră în competiție
12:38Gabriela Firea anunță cine ar putea fi candidatul PSD-PNL-UDMR la președinție: șomerul Crin Antonescu, care de opt ani nu mai are nici o sursă de venit
11:54VIDEO Cum au făcut circ Șoșoacă și Makaveli în Parlament. Makaveli, plătit acum din bani publici, din bugetul Legislativului
20:29Lideri ai PNL strâng semnături pentru Crin Antonescu pentru a evita o susținere a lui Ilie Bolojan pentru candidatura lui Nicușor Dan la președinție – presă
19:47Autostrada A7, deschisă circulației pe 21 de kilometri între Dumbrava și Mizil. Investiția, finanțată prin PNRR
19:38Șeful CIA din mandatul lui Biden tocmai și-a încheiat ultima vizită la Kiev. Nu e clar care va fi atitudinea noului șef al CIA
19:32Germania putea să scape de autorul atacului de la Magdeburg încă de acum un an, dar a refuzat să răspundă unei cereri de extrădare a Arabiei Saudite
19:23Atacul letal de la Magdeburg a trimis o undă de șoc în Europa, multe țări au crescut nivelul de securitate la evenimentele de sărbători
19:17TikTok, interzis timp de un an în Albania după ce un adolescent a fost ucis ca urmare a unei dispute pe rețeaua socială