/

Miliardarul George Soros atrage atenția că civilizația ar putea să nu supraviețuiască războiului din Ucraina

Soros atrage atenția asupra consecințelor războiului
Soros atrage atenția asupra consecințelor războiului (sursa: gazetabrasil.com.br)

Soros, atrage atenția asupra consecințelor războiului. Miliardarul american George Soros a atenţionat marţi că civilizaţia „ar putea să nu supravieţuiască” războiului din Ucraina, apreciind totodată că Europa ar putea fi într-o „poziţie mai puternică” decât crede în ceea ce priveşte gazul rusesc, informează AFP.

„Invazia (Ucrainei de către Rusia) a fost poate începutul celui de-Al Treilea Război Mondial şi civilizaţia noastră poate să nu-i supravieţuiască”, a declarat Soros într-un discurs susţinut în cadrul unui dineu pe care el îl organizează în mod tradiţional la Davos (Elveţia), în marja reuniunii Forumului Economic Mondial.

Soros, atrage atenția asupra consecințelor războiului

„Cel mai bun şi singurul mod de a ne proteja civilizaţia este de a-l învinge pe (preşedintele Vladimir) Putin cât mai repede posibil”, a insistat el.

Una dintre armele utilizate de ţările occidentale constă într-o serie întreagă de sancţiuni economice împotriva Moscovei. Uniunea Europeană (UE) are însă probleme în a se pune de acord asupra ultimului pachet de măsuri, pentru că unele ţări membre sunt foarte dependente de hidrocarburile ruseşti pentru aprovizionarea lor în energie şi sunt reticente în a adopta noi sancţiuni.

Citește și: La două zile după ce a promis că, din iulie, nu mai face angajări la stat, Guvernul va majora personalul Internelor cu circa 8.000 de persoane. Impactul bugetar: neprecizat

„Eu cred că Putin este foarte inteligent şi într-un fel îi dictează Europei, ameninţând cu tăierea gazului. Însă în realitate dosarul lui este mai puţin solid decât crede el”, a declarat George Soros, potrivit Agerpres.

Putin a reușit să îngrozească Europa

În acest sens, Soros argumentează că Rusia a creat în mod intenţionat o situaţie de penurie iarna trecută, stocându-şi gazul mai degrabă decât să-l trimită în Europa, ceea ce a majorat preţurile, şi de asemenea şi-a umplut rezervoarele care vor fi „pline până în iulie”.

Preşedintele rus „este într-o criză şi el a reuşit într-un mod sau altul să îngrozească Europa”. Or, „el este într-o situaţie tensionată. El trebuie să facă ceva cu acest gaz şi singurul loc care poate să-l absoarbă, pentru că acolo sunt conducte, este Europa”, a subliniat miliardarul.

El a precizat că a explicat acest lucru într-o scrisoare adresată premierului italian Mario Draghi, la care, spune el, nu a primit încă răspuns.

George Soros a pus sub semnul întrebării în special politica fostului cancelar federal german Angela Merkel, pentru a explica dependenţa, potrivit lui, încă „excesivă” a Europei faţă de hidrocarburile ruseşti.

„Ea a aprobat acorduri speciale cu Rusia pentru furnizarea de gaz şi a făcut din China cel mai mare partener al Germaniei pentru exporturi. Aceasta a făcut din Germania ţara care afişează cea mai bună performanţă (economică) în Europa, dar acum există un preţ greu de plătit”, a spus el.

În afară de Vladimir Putin, miliardarul l-a criticat din nou pe preşedintele chinez Xi Jinping, calificându-i pe amândoi drept „cei doi dictatori”.

„Astăzi, China şi Rusia reprezintă cea mai mare ameninţare pentru o societate deschisă”, a afirmat Soros.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

21:33„Lupte crâncene” în Harkov, anunță Zelenski. Mii de civili ucraineni au fost evacuați, Kievul a pierdut câteva sate în regiune
21:21VIDEO O nuntă a blocat întreaga localitate Buzescu din Teleorman: alai de mașini de sute de mii de euro care circulau cu 5 km/h. Poliția a dat amenzi de 12.000 de lei
18:52Piedone, noi mesaje tandre către Burduja: „Țelul nostru comun, și al meu și al domnului Burduja, este să scăpăm de Nicușor Dan”
14:54Rafila a gătit sufleu de broccoli, „rețeta copilăriei sale”, la Antena 3. Pe vremea lui Ceaușescu nu se găseau alimente esențiale, dar Rafila este fiul unui ofițer de Securitate
12:57Nomenklatura PSD continuă circul în jurul salvării lui Florin Piersic: premierul Ciolacu și Rafila, ministrul Sănătății, în vizită la spitalul unde actorul a fost operat
12:22Schimb de complimente Burduja-Piedone: „Suntem singurii candidați care și-au prezentat un program”, spune liberalul despre candidatul lui Dan Voiculescu
10:46Alegeri prezidențiale în Lituania sub spectrul amenințării Moscovei: țara, învecinată cu enclava rusă Kaliningrad, puternic militarizată
21:40Geoană, declarație riscantă despre Ucraina: insinuează că România ar fi trebuit să blocheze exportul grânelor ucrainene. O astfel de decizie ar fi produs satisfacție la Moscova
19:12Polonia va construi fortificații pe întreaga frontieră de est pentru a stopa fluxul de migranți dinspre Belarus, dar și pentru apărare în caz de conflict armat
19:07VIDEO Piesa cu care Israelul speră să câștige Eurovision: titlul „October Rain”, schimbat cu „Hurricane”, pentru că se referea la masacrul din 7 octombrie
14:55Blocul Național Sindical cere reducerea taxelor pe muncă și creșterea impozitelor pe alte venituri și pentru firme, acum taxate ca în „paradis fiscal”
13:57Ciolacu, atac la primarul PNL al Constanței și laude către controversatul ex-șef al ANPC: „S-a implicat pentru protecţia consumatorilor, de fapt pentru protecţia românilor”
13:16Uriașul efort al statului pentru salvarea lui Florin Piersic: 11 medici mobilizați de Paște, adus la București cu avion SMURD scos de la un exercițiu NATO, plimbat prin patru spitale
12:44Atacuri PSD-PNL: social-democrații prezintă Lamborghini-ul baronului Dumitrescu, Florin Roman le amintește că reprezentanții lor sunt în Italia, în arest la domiciliu
10:44Noaptea în care aurora boreală a învelit România: fotografii cu cerul în culori nemaivăzute au inundat internetul. Explicația: o furtună solară enormă