/

Președintele Germaniei vine la București. Întâlnire oficială cu Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă

Walter Steinmeier vizită oficială la București
Walter Steinmeier vizită oficială la București (sursa: ziaruldeiasi.ro)

Walter Steinmeier, vizită oficială la București. Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi miercuri, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, cu ocazia vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în ţara noastră, la invitaţia omologului său român, o atenţie specială urmând să fie acordată evoluţiilor securităţii regionale, europene şi euroatlantice, generate de agresiunea ilegală a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

Walter Steinmeier, vizită oficială la București

Vizita preşedintelui Frank-Walter Steinmeier are loc în contextul aniversării a 30 de ani de la semnarea, la 21 aprilie 1992, a Tratatului dintre România şi Germania privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa, document-cadru emblematic al istoriei contemporane a relaţiei bilaterale, a informat luni Administraţia Prezidenţială.

Citește și: Putin izolează Rusia de restul lumii: învinuiește Ucraina de „atrocități” și cere Occidentului să nu mai trimită arme, anunță retragerea Roscosmos de pe Stația Spațială Internațională

Astfel, consultările dintre preşedinţii român şi german se vor concentra pe modalităţile concrete de dezvoltare şi aprofundare ale relaţiei româno-germane, care are caracter strategic, fiind definită de un dialog politico-diplomatic foarte activ, o dinamică economică în continuă creştere şi contacte interumane speciale, facilitate de minoritatea germană din România şi comunitatea românească tot mai numeroasă din Germania, potrivit Agerpres.

Cei doi şefi de stat vor aborda, de asemenea, perspectivele consolidării cooperării economice dintre cele două ţări, în condiţiile în care Germania este primul partener comercial al României, cu schimburi însumând în anul 2021 peste 35 de miliarde de euro, şi al treilea investitor în economia românească. Vor fi discutate, totodată, stimularea investiţiilor reciproce şi aprofundarea cooperării sectoriale, a precizat sursa citată.

O atenţie specială va fi acordată evoluţiilor securităţii regionale, europene şi euroatlantice, generate de agresiunea ilegală a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Cei doi şefi de stat vor aborda, în context, sprijinul acordat Ucrainei şi refugiaţilor ucraineni, securitatea energetică, măsurile de consolidare a posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic al Alianţei Nord-Atlantice, coordonarea poziţiilor în plan regional, european şi în pregătirea Summitului NATO de la Madrid.

Totodată, agenda de discuţii va cuprinde aspectele legate de sprijinul activ şi cuprinzător de care au nevoie, în contextul regional actual, statele din Vecinătatea Uniunii Europene, în special Republica Moldova, Georgia şi statele din Balcanii de Vest, inclusiv susţinerea integrării europene a acestora, a mai precizat Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, preşedintele Germaniei va avea o întrevedere şi cu premierul Nicolae Ciucă, la Palatul Victoria.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

22:28EXCLUSIV Georgian Pop (PSD), șeful Rezervelor de Stat, deconspiră sabotarea industriei de armament pusă la cale de ministrul PSD Radu Oprea, bișnițar cu pulbere pentru muniții
20:55Legea de inspirație kremlinistă care clasifică unele ONG-uri drept „agenți străini” mai are un pas până să fie adoptată în Georgia. Manifestații de stradă violente
19:19Datoria publică a ajuns la 52,4% din PIB, respectiv 841,3 miliarde de lei. Într-un an, datoria publică a crescut cu aproape 60 de miliarde de lei
16:05La fel ca Gabriela Firea, Șoșoacă va candida la funcțiile de primar al Capitalei, consilier local și europarlamentar
13:29Șmecheria la care apelează companiile aeriene care refuză pasageri cu bilete valabile din cauză că vând mai multe bilete decât locuri: „uită” să informeze călătorii că fac overbooking pe zboruri
13:18Clotilde Armand ar câștiga fără emoții alegerile din Sectorul 1, arată un sondaj IPSOS comandat chiar de candidata USR. Alianța Dreapta Unită, la un pas să aibă majoritatea în Consiliul Local
12:44În timp ce Ciolacu proclama austeritatea, primărița PSD Olguța Vasilescu și-a crescut salariul cu 50.000 de lei, net. Averea familiei a crescut cu mai multe case și apartamente
12:14Mielul și ouăle s-au scumpit cu 30-50% față de perioada de dinaintea Paștelui de anul trecut
11:41Ce sumă a câștigat Piedone în mod onest, muncind la pușcărie. Restul averii sale uriașe, donată copiilor
08:47IKEA nu a fost sancționată de Garda Forestieră după ce compania a fost acuzată de două ONG-uri că exploatează ilegal păduri din România
18:50Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită (analiză)
16:59Colac de salvare pentru Buzatu din Vaslui: o judecătoare a eliminat din dosar mai multe înregistrări. Procurorii DNA trebuiue să se decidă dacă mențin trimiterea în judecată
15:08Guvernul bagă 175 de milioane de euro în două stadioane, deși propriile estimări arată că nu mai sunt bani de pensii și salarii
12:47Misterioasa dispariție a candidatului Piedone: două zile de când nu a mai postat pe rețelele sociale și nu a mai apărut la TV. Retragerea sa ar ajuta-o pe Firea, și ea o apropiată a lui Voiculescu
12:03Firea candidează la 9 iunie pentru trei poziții complet diferite: vrea să fie europarlamentar, primar al Capitalei și consilier local. Nici Șoșoacă nu a reușit această performanță