/

Ciucă: Legea națională pentru asigurarea protecției și drepturilor consumatorului va fi adaptată la legislația europeană

România se aliniază la legislația europeană
România se aliniază la legislația europeană (sursa: Facebook/NicolaeCiuca)

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, că Guvernul va lua măsuri de adaptare a legislaţiei naţionale cu cea europeană pentru siguranţa sporită a consumatorilor, menţionând că autorităţile cu responsabilităţi de control vor putea lua toate măsurile necesare pentru asigurarea protecţiei şi, în mod deosebit, a drepturilor consumatorilor.

România se aliniază la legislația europeană

„Foarte important este să continuăm să îndeplinim obiectivele asumate prin programul de guvernare şi astăzi, pe ordinea de zi, un alt punct foarte important este cel legat de adaptarea legislaţiei naţionale la nivel european, în conformitate cu prevederile Directivei Omnibus pentru a putea să asigurăm acele elemente de siguranţă sporită a consumatorilor, potrivit Agerpres.

Citește și: Putin a dat ordinul de atac asupra căilor de transport care leagă Ucraina de România și de celelalte țări vecine prin care ajung armele și ajutoarele umanitare occidentale

Este foarte important ca prin aceste demersuri să asigurăm ca autorităţile cu responsabilităţi de control, cum sunt Autoritatea Naţională de Protecţie a Consumatorului, Consiliul Concurenţei, Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să poată să îşi desfăşoare activitatea şi să asigure toate măsurile necesare astfel încât să fie asigurată protecţia şi, în mod deosebit, drepturile consumatorilor. Ca atare, cetăţeanul rămâne în continuare în centrul preocupării Guvernului României”, a afirmat Ciucă, la începutul şedinţei Executivului.

Pe ordinea de zi a Guvernului se află un proiect de ordonanţă privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecţiei consumatorilor. Conform notei de fundamentare, actul normativ vizează transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor Directivei (UE) 2019/2161 a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 noiembrie 2019 de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului şi a Directivelor 98/6/CE, 2005/29/CE şi 2011/83/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului în ceea ce priveşte o mai bună asigurare a respectării normelor Uniunii în materie de protecţie a consumatorilor şi modernizarea acestor norme.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

10:02Creditat ca posibil premier, Bolojan a votat „pentru un preşedinte responsabil”
09:52Peste 20.000 de deținuți (90% din cei cu drept de vot) și-au exprimat intenția să voteze la prezidențiale
09:47Ciolacu a votat „pentru o Românie puternică economic” și l-a atacat pe Iohannis: președintele trebuie să muncească
09:40Orban face apel să nu fie votat, le amintește alegătorilor că s-a retras în favoarea Elenei Lasconi
09:33China refuză orice responsabilitate pentru poluarea planetei, nu va participa cu fonduri la „repararea” mediului (COP29)
09:26Ciucă a votat „util” pentru un candidat onest, decent și pregătit. Candidatul PNL a mers la vot în Balotești, comuna de domiciliu din Ilfov
09:18Jumătate de milion de voturi la prezidențiale duminică la prima oră. 50% din voturi, din străinătate
08:58Incredibila șmecherie a diurnelor magistraților: până la 30.000 de euro pe an, chiar dacă locuiești în același oraș în care ești judecător/procuror
20:51Final haotic la summit-ul climatic COP 29: multe state în curs de dezvoltare au părăsit evenimentul, după ce au aflat că statele bogate nu sunt de acord să plătească pentru daunele provocate mediului
20:42Ucraina a pierdut 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusească Kursk, dar nu intenționează să se retragă
20:37Netanyahu trebuie arestat de către orice țară din UE în care premierul israelian ar ajunge, spune șeful diplomației de la Bruxelles
20:29Putin promite, pentru un an pe front, ștergerea datoriilor până la zece milioane de ruble de recrut (95.000 de dolari)
20:23Propaganda electorală pe rețele sociale se sancționează după încheierea campaniei electorale, răspunde Poliția USR-ului
15:48PolyMarket, una din cele mai mari piețe de predicții de pe blockchain, unde poți paria, anticipează un câștigător clar al prezidențialelor din România
14:48AUR acuză PSD și PNL vă vor frauda alegerile și că pe un vot se va plăti până la 1.000 de lei