Premierul PSD Marcel Ciolacu s-a dus în campanie la Baia Mare cu un avion Gulfstream G200, care este închiriat cu circa 10.000 de euro pe ora de zbor, după care a mâncat fasole la cantină, cu poporul. Potrivit datelor Flightaware, avionul cu
Suma astronomică a contractelor pe care firmele președintelui Consiliului Județean Tulcea, pesedistul Horia Tedorescu, le au cu statul: 32 de milioane de lei, doar în ultimii doi ani. Majoritatea contractelor sunt cu primării din propriul județ. Teoretic, primăriile nu au o relație
Donator viu de ficat, premieră chirurgicală. La începutul acestei săptămâni, la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” din Iași a avut loc primul transplant de ficat de la un donator viu. Donator viu de ficat, premieră chirurgicală Este primul astfel de
România, turneu pe zgură WTA 250. O fereastră de oportunitate, care a permis transferul gratuit la Iași al unei competiții de pe o arenă din vestul Europei, va urca turneul feminin din iulie la categoria WTA 250. România, turneu pe zgură WTA
PSD a furat 174 de primari de la PNL, în timp ce liberalii au preluat doar 39 de la aliații lor, arată un raport Expert Forum prezentat azi. Citește și: ANALIZĂ Aproape toate institutele mari care efectuează sondaje în campania 2024 sunt controlate
Șocant: un polițist prins drogat la volan s-a pensionat la 25 de ani, scrie presasm.ro! El va avea o pensie specială cu aproximativ 40% peste pensia medie. Citește și: ANALIZĂ Aproape toate institutele mari care efectuează sondaje în campania 2024 sunt controlate
Aproape toate institutele mari care efectuează sondaje în campania 2024 sunt controlate de clienții PSD, ceea ce face ca publicul să fie neîncrezător în datele prezentate. Contribuie la această neîncredere și faptul că, la alegerile precedente, aceste institute au prezentat sondaje care
Planul lui Burduja pentru „Bucureștiul Coolt”. „Bucureștiului îi lipsește astăzi o identitate clară, care se construiește și prin modul în care administrația locală se raportează la cultura din orașul nostru. Doar cu o viziune coerentă și structurată putem dezvolta un mediu cultural
Va ajunge Trump la pușcărie? Va putea să candideze, în continuare? Cazul Trump se află pe un teritoriu necunoscut, acesta fiind primul fost președinte al SUA care este condamnat pentru o infracțiune. Marile întrebări care se pun acum sunt ce sentință va
Senatorii USR au votat pentru înființarea a două noi sinecuri în CNSAS, deși anterior se opuseseră și reușiseră chiar să blocheze proiectul. Acest proiect, iniţiat de parlamentari ai grupului minorităţilor naţionale (Ovidiu Ganţ şi Silviu Vexler), prevede creșterea numărului de membri ai