Pe autostrăzile lui Umbrărescu, lucrările avansează în ritm de melc: „A intrat în «Clubul 2% pe lună» alături de repetenții clasei”, scrie Asociația Pro Infrastructură. De altfel, această asociație a avertizat acum peste un an că firmele omului de afaceri din Bacău, apropiat de PSD și lăudat atât de premierul Ciolacu, cât și de președintele AUR, George Simion, au primit prea multe lucrări și nu vor avea resurse umane să le termine la timp. Citește și: Cine este necunoscutul medic de la unul din cele mai jalnice spitale din România care câștigă, lunar, 11.000 de euro de la stat. Cum
Cine este necunoscutul medic de la unul din cele mai jalnice spitale din România care câștigă, lunar, 11.000 de euro de la stat: Marius Toc, șeful departamentului de medicină legală de la Spitalul Județean Reșița. Citește și: Mister deplin în cazul deceselor de la spitalul Murgeni: medicii legiști, incapabili să afle ce a cauzat moartea. Șeful serviciului medico-legal, salariu imens, peste al președintelui României Spitalul era celebru pentru situația sa jalnică: „Pacienții care au fost internați în Spitalul din Caraș Severin reclamă faptul că au fost nevoiți să facă singuri curat în saloane, iar sondele bolnavilor sunt schimbate și de aparținători”,
Cine sunt cel mai bine plătiți medici ai statului român: potrivit legii, „salariile de bază ale personalului de specialitate din instituțiile de medicină legală sunt mai mari cu 100% față de salariile de bază prevăzute de lege la aceleași categorii de personal medical, la care se adaugă sporurile prevăzute de lege”. Citește și: Mister deplin în cazul deceselor de la spitalul Murgeni: medicii legiști, incapabili să afle ce a cauzat moartea. Șeful serviciului medico-legal, salariu imens, peste al președintelui României De această majorare beneficiază și personalul de la catedrele de medicină legală. În septembrie 2022, în urma verificării activităţii INML
Scandal pe salarii, în Justiție: grefierii acuză Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) că nu-i lasă pe ei și pe judecători să-și ia drepturile integral câștigate în instanță. Informațiile apar într-o scrisoare trimisă de sindicatul grefierilor către președintele ICCJ, Corina Corbu. Citește și: Cătălin Cherecheș și-a pregătit plecarea din țară de ani de zile: a cărat sute de mii de euro cu sacoșa în Germania, împreună cu mama sa. Sume imense avea și într-un seif din Baia Mare Grefierii de la ICCJ au un salariu de bază între 5.400 de lei și 7.400 de lei, pe lună, la care se
Mister deplin în cazul deceselor de la spitalul Murgeni: șase zile după decesul a trei pacienţi de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni şi a îmbolnăvirii altor 23, medicii legiști sunt incapabili să afle ce a cauzat această dramă. La Vaslui, există un serviciu medico-legal care ține de Spitalul Județean. Acesta este condus de medicul Alexandru Bazatin, care primește un salariu imens, mult peste cel al președintelui României. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, este microbiolog. Citește și: Cătălin Cherecheș și-a pregătit plecarea din țară de ani de zile: a cărat sute de mii de euro cu sacoșa în Germania, împreună cu mama sa.
Cherecheș, sacoșe cu bani în Germania. Multe sute de mii de euro cash au fost transportate în Germania de Cătălin Cherecheș nu doar direct sau de către mama sa, ci și prin intermediul unui bodyguard și al unui șofer. Cherecheș, sacoșe cu bani în Germania Banii erau depozitați într-un seif din locuința din Germania a surorii mamei lui Cătălin Cherecheș, se arată în motivarea deciziei de confiscare a peste 2,5 de milioane de lei de la Cherecheș după o sesizare a ANI: „În ceea ce priveşte sumele de bani aflate în Germania, acestea au fost transportate în timp de către
Nu mâncarea a ucis bolnavii psihici. Testele bacteriologice preliminare în cazul pacienților morți la spitalul din Murgeni care au mâncat pește pangasius de la mănăstire au ieșit negative. Nu mâncarea a ucis bolnavii psihici Cele toxicologice au fost declarate negative încă de săptămâna trecută. În aceste condiții, ipoteza toxiinfecției produsă de pomana adusă de cei de la Mănăstirea Florești pentru pacienții de la Spitalul de Psihiatrie din Murgeni devine tot mai puțin plauzibilă. Iar măsurile luate de autorități împotriva mănăstirii par a fi pripite, scrie Monitorul de Vaslui. Informația este confirmată și de Libertatea, care citează surse din spitalul de psihiatrie
Tinerii au emoții reduse la emoticoane. Lumea actuală presupune omniprezenţa tehnologiei în viaţa de zi cu zi. Tinerii au emoții reduse la emoticoane Ceea ce nu se poate spune despre anii 90’ sau începutul anilor 2000. Cei care şi-au trăit adolescenţa în acele vremuri, nici nu îşi pot închipui cum e să curtezi pe cineva fără contact real. Citește și: Cătălin Cherecheș și-a pregătit plecarea din țară de ani de zile: a cărat sute de mii de euro cu sacoșa în Germania, împreună cu mama sa. Sume imense avea și într-un seif din Baia Mare Fără să priveşti, să-i zâmbeşti, să
Fasole cu cârnați de 1 Decembrie. Ziua Unirii va fi marcată vineri, la Iaşi, în acest fel, ca în fiecare an, de altfel. Fasole cu cârnați de 1 Decembrie Mii de porţii de fasole la ceaun, preparate în câteva instituţii subordonate Primăriei Municipiului Iaşi vor fi oferite în faţa palatului Culturii tuturor celor care vor începe un weekend prelungit de “trăiri româneşti”. Citește și: Cătălin Cherecheș și-a pregătit plecarea din țară de ani de zile: a cărat sute de mii de euro cu sacoșa în Germania, împreună cu mama sa. Sume imense avea și într-un seif din Baia Mare În care
Mega Image, etichetă înșelătoare în magazine. Doi judecători ai aceleiaşi instanţe au dat sentinţe diametral opuse în cazuri absolut identice. Mega Image, etichetă înșelătoare în magazine Mega Image a fost amendată în două rânduri de Protecţia Consumatorului pentru aceeaşi faptă: o etichetă considerată de inspectori drept înşelătoare. Citește și: Cătălin Cherecheș și-a pregătit plecarea din țară de ani de zile: a cărat sute de mii de euro cu sacoșa în Germania, împreună cu mama sa. Sume imense avea și într-un seif din Baia Mare O contestaţie a fost respinsă de Judecătoria Iași, care a dat dreptate Protecţiei Consumatorilor. A doua a