/

China își va tripla arsenalul nuclear până în 2035, până la 1.500 de focoase, estimează Pentagonul

China își va tripla arsenalul nuclear. Arsenalul nuclear chinez este pe cale să se tripleze până în 2035, ajungând la 1.500 de focoase nucleare, a indicat Pentagonul într-un raport difuzat marţi care a subliniat, de asemenea, perfecţionarea constantă a forţelor aeriene chineze. China își va tripla arsenalul nuclear Washingtonul a identificat Beijingul drept principala sa provocare militară, iar raportul militar asupra armatei chineze subliniază o creştere atât a forţelor nucleare, cât şi a celor convenţionale. „Departamentul Apărării estimează că stocul (chinez) de focoase nucleare operaţionale a depăşit 400”, se arată în raport. „Dacă China continuă să-şi mărească stocul nuclear în

/

EXCLUSIV Instituțiile militarizate luau în trecut echipamente de comunicații prin Bogdan Chirieac. Azi, zeci de milioane € se duc la un fost angajat al lui Chirieac. Cazul STARC4SYS

Cine e noul Chirieac al statului. 19,8 milioane de euro. Atât este valoarea a două contracte atribuite de Ministerul Afacerilor Interne și de Forțele Navale Române unei firme patronate de George Cristian Ghimfus, fost angajat al Ministerului Apărărăii Naționale. Ministerul de Interne cumpără de șase milioane de euro componente hardware și licențe pentru interfață și terminale VoIP. În schimb, Forțele Navale Române cumpără sisteme integrate de comunicare pentru nave maritime în valoare de 13,8 milioane de euro. Firma STARC4SYS, patronată de George Ghimfus, este preferata structurilor de securitate ale statului român. Pe lista clienților lui Ghimfus se află Ministerul Apărării,

/

ANALIZĂ Păcăliți de ucraineni și de hărțile vechi și depășite, rușii au obiceiul să tragă după ținte false și să se omoare între ei – Royal United Services Institute

Păcăliți de ucraineni și de hărțile vechi și depășite, rușii au obiceiul să tragă după ținte false și să se omoare între ei („friendly fire”), arată o analiză a Royal United Services Institute (RUSI), citată de The Times. „Într-un caz, forțele ucrainene și-au deghizat bazele aeriene făcând fotografii ale hangarelor aruncate în aer, imprimând modelele rezultate pe foi mari și plasându-le peste avioane de luptă ca o formă de camuflaj. În imposibilitate de a afla cum zburau încă piloții ucraineni, având în vedere presupusa distrugere a bazelor aeriene, forțele ruse au speculat că Kievul ar fi putut construi un aeroport

/

GALERIE FOTO Armata română se pregătește de defilarea de 1 decembrie. La manifestații participă și militari străini, inclusiv din celebra divizie 101 Aeropurtată a SUA

Armata română se pregătește de defilarea de 1 decembrie, la care vor participa peste 1.500 de militari, inclusiv din alte state. Forțele Aeriene Române au postat, pe pagina lor de Facebook fotografii realizate la antrenamentul general din 27 noiembrie, realizate de Bogdan Pantilimon, de la Statul Major al Forțelor Aeriene. Și Forțele Terestre au publicat un grupaj de imagini de la acest antrenament. Armata română se pregătește de defilarea de 1 decembrie Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcului de Triumf, din Bucureşti va începe la ora 11.00, joi, 1 decembrie. Ministerul Apărării a anunțat

/

Prognoza pentru Bucureşti de 1 decembrie: precipitaţii mixte, vânt şi maxime termice de 2 grade Celsius

Prognoza pentru Bucureşti de 1 decembrie: precipitaţii mixte, vânt şi maxime termice de 2 grade Celsius, anunță Administraţia Naţională de Meteorologie. În București, peste 1.500 de militari şi specialişti vor participa la parada militară din Piaţa Arcului de Triumf. Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat că pe 1 Decembrie vor avea loc concerte live în Piaţa Constituţiei, unde este amplasat şi Târgul de Crăciun. Totodată, iubitorii fotbalului pot urmări meciurile Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar pe ecranele special amenajate acolo. Prognoza pentru Bucureşti de 1 decembrie Astfel, în intervalul 1 decembrie, ora 08:00 – 2 decembrie, ora

/

SUA nu infirmă posibilitatea de a trimite sisteme antiaeriene Patriot Ucrainei, dar atrag atenția că este nevoie de instructaj complex pentru folosirea acestora

SUA pot trimite antiaeriene Patriot Ucrainei. Statele Unite sunt deschise trimiterii unor sisteme antiaeriene Patriot pentru armata ucraineană, dar nu au deocamdată în plan acest lucru, a anunţat marţi Pentagonul. SUA pot trimite antiaeriene Patriot Ucrainei Apărarea antiaeriană a Ucrainei continuă să fie „prioritatea majoră” pentru Washington şi restul comunităţii internaţionale, a declarat la o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Pat Ryder. Totuşi, „în acest moment nu avem planuri să oferim Ucrainei baterii Patriot”, a adăugat el, explicând faptul că aceste sisteme necesită o întreţinere complexă, precum şi un antrenament anume pentru utilizarea lor,

/

Comisia Europeană a suspendat banii pentru proiectele de Reformă și Reziliență ale Ungariei, 7,5 miliarde de euro. Guvernul Viktor Orban nu a îndeplinit cerințele UE în privința integrității

Comisia Europeană a suspendat banii pentru proiectele de Reformă și Reziliență ale Ungariei, 7,5 miliarde de euro, întrucât guvernul Viktor Orban nu a progresat suficient în privinţa reformelor şi trebuie să îndeplinească o serie de jaloane esenţiale pentru a putea să aibă acces la aceste resurse, arată news.ro. Agenția France Presse susține că fondurile înghețate ar fi de 13 miliarde de euro. #UPDATE The European Commission on Wednesday recommended 13 billion euros ($13 billion) in EU funds for Hungary be frozen because Budapest is falling short on its commitments to meeting European rule of law. 📸 Hungarian PM Viktor Orban arrives

/

PSD îl reclamă pe primarul PNL din Oradea, Florin Birta, că nu cheltuie mai mult pe subvenția la energia termică. Cheltuielile cu subvenția, reduse la Oradea cu două milioane de euro

PSD Bihor îl reclamă pe primarul PNL din Oradea, Florin Birta, că nu cheltuie mai mult pe subvenția la energia termică. Social-democrații nu acuză o creștere a facturilor, ci spun că ea ar fi putut să scadă și mai mult decât în prezent. Cheltuielile cu subvenția energiei termice au fost reduse, la Oradea, cu două milioane de euro, bani care ar urma să fie dirijați spre infrastructură. Cheltuielile cu subvenția, reduse la Oradea Consilierii locali PSD Adrian Madar și Liviu Popa Sabău susțin că orădenii plătesc, de la 1 noiembrie, o factură mai mare cu o treime mai mare față

/

„Dacă vreți să înțelegeți viața de zi cu zi din Ucraina, gândiți-vă la lifturi” – Center for European Policy Analysis (CEPA)

„Dacă vreți să înțelegeți viața de zi cu zi din Ucraina, gândiți-vă la lifturi”, se arată într-un articol publicat de Center for European Policy Analysis (CEPA), un think-tank transatlantic specializat în problemele Europei de Est. De altfel, în aceste zile, mai multe publicații, inclusiv Wall Street Journal relatează despre una din cele mai mari probleme generate de întreruperile de curent din Ucraina: lipsa apei curente și blocarea lifturilor. Dacă vreți să înțelegeți viața din Ucraina, gândiți-vă la lifturi „Dacă aveți nevoie de o ilustrare a modului în care viața de zi cu zi din Ucraina diferă de restul Europei, luați

/

Mare depozit petrolier rusesc la 150 km de granița cu Ucraina, complet distrus într-un incendiu. Este suspectat un sabotaj ucrainean

Depozit petrolier rusesc, distrus în incendiu. Un depozit petrolier din regiunea Rusiei Briansk, oraş la 150 km de graniţa cu Ucraina, era în flăcări miercuri, potrivit guvernatorului local. Depozit petrolier rusesc, distrus în incendiu „Ard rezervoare cu produse petroliere în cartierul Surajski”, a declarat pe reţelele sociale guvernatorul, Aleksandr Bogomaz. „Echipe de pompieri şi salvatori sunt la faţa locului”, a adăugat el. Guvernatorul nu a indicat ce ar fi putut provoca acest incendiu, dar a precizat că nu există informaţii în legătură cu victime. Potrivit lui Bogomaz, incendiul afectează o suprafaţă de 1.800 m2 şi peste 80 de persoane încearcă