Cea mai mare concurență, la kinetoterapie. UAIC înregistrează un număr similar de dosare cu anii anteriori, 12.062, dintre care 10.322 au fost depuse doar pentru locuri de la buget. Cea mai mare concurență, la kinetoterapie În ceea ce priveşte concurenţa, singurele diferenţe
Iași, primul cartier inteligent din România. Strategia de dezvoltare a primului cartier „inteligent” din Iaşi va fi dezbătută la sfârşitul săptămânii viitoare la Primărie. Iași, primul cartier inteligent din România Este vorba despre zona din Moara de Vânt, din jurul viitorului Spital
Cu ce pensie uriașă a rămas Valer Dorneanu, după nouă ani la CCR: ultima sa declarație de avere, din iunie 2022, arată că, în anul fiscal 2021, a primit de la Casa Locală de Pensii a Sectorului 3 nu mai puțin de
Antena 3 a declanșat un veritabil maraton propagandistic pentru Petre Daea (PSD), numit acum două săptămâni ministru al Agriculturii. Postul controlat de Dan Voiculescu prezintă zilnic doar știri favorabile cu acest ministru. În plus, acesta a fost invitat la principala emisiune a
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, are soluții pentru pasagerii trenurilor blocate pe câmp, în căldură: „Să stea bine cu hidratarea”! Miercuri, un tren plecat de la Târgu Jiu la București a rămas blocat timp de patru ore pe un câmp. Pasagerii nu au
România este pe locul 16 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, clasament alcătuit de firma de consultanță Henley & Partners începând cu anul 1999. România, locul 16 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte Potrivit acestui clasament, pașaportul românsc permite deținătorilor
Putin fumează ceva puternic: Occidentul, panicat. Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că Occidentul nu poate oferi lumii propriul model de viitor şi că în prezent se formează o nouă ordine mondială, o alternativă la lumea unipolară existentă până acum, o
UE îi taie fondurile PNRR Ungariei. Comisia Europeană a transmis miercuri un nou avertisment Ungariei: se poate ajunge la suspendarea sau reducerea anumitor fonduri plătite acestei ţări din cauza încălcării statului de drept, notează AFP. UE îi taie fondurile PNRR Ungariei „Comisia
Deputatul PSD Albotă, contracte pe mamă. Emil Florin Albotă i-a cedat mamei sale o firmă care a câștigat în ultimii doi ani peste o sută de contracte, în valoare totală de peste 12,3 milioane lei. Aproape toate contractele au fost încheiate cu
Iași: operaţii pe creier fără bisturiu. După o perioadă de trei ani de pregătiri, în Laboratorul de Radiochirurgie Stereotactică de tip Gamma Knife de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași vor începe primele proceduri. Iași: operaţii pe creier fără bisturiu Pacienţii vor