Polonia primește un contract uriaș, de 630 milioane de dolari, pentru a livra arme Ucrainei, a anunțat, pe Twitter, ministerul Apărării de la Varșovia. Acesta este cel mai mare contract de care a beneficiat, în ultimii 30 de ani, industria poloneză a
Lovitură pentru AUR: Iulian Câcău, șeful filialei județene Satu-Mare, pleacă din acest partid și-l acuză pe Simion că a organizat petreceri la care „s-au săvârșit acte de preacurvie”. Într-o postare pe Facebook, Câcău afirmă că AUR a fost capturat de fripturiști și
Regiunea baltică va fi întărită militar. Germania este pregătită să-şi consolideze prezenţa militară în Lituania, a anunţat marţi cancelarul german Olaf Scholz, în timpul unei vizite la Vilnius, informează Reuters. „Suntem gata să ne consolidăm angajamentul şi să îl dezvoltăm în direcţia
Renegocierea PNRR, susținută de Iohannis. Preşedintele Klaus Iohannis, întrebat ce opinie are despre o renegociere a PNRR privind pensiile, a declarat că ar fi imoral şi incorect ca doar pensionarii să plătească preţul unei crize economice, iar nivelul pensiei acestora trebuie să
Cehia și Polonia, gata să apere spațiul aerian slovac. Republica Cehă ar putea să fie implicată, alături de Polonia, în protejarea spaţiului aerian al Slovaciei, a anunţat purtătoarea de cuvânt al Ministerului Apărării slovac, Martina Kakascikova, transmite marţi TASR. Cehia și Polonia,
Familia „avocatei interlopilor”, deputata Laura Vicol, a făcut o avere uriașă în 2021: soțul ei, Răzvan Ciorbă, și-a vândut „părțile sociale” deținute la o firmă contra unei sume imense. În mod corespunzător, valoarea bijuteriilor deținute de deputata Vicol a crescut exponențial. Vicol
Rusia a pierdut deja aproximativ 31.360 de soldați în Ucraina , cu 110 în plus în ultima zi, a transmite Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei. Bilanțul celor 104 zile de război Între 24 februarie 2022 și 7 iunie 2022,
Luptele grele continuă la Severodonețk. Trupele rusești continuă să ia cu asalt orașul Severodonetsk, unde continuă luptele. Între timp, forțele armate ucrainene au respins un atac rusesc asupra Novookhtyrka și Voronove. „În timpul atacului, a fost nevoie de un nou atac: Serhii
Afaceristul Ciolacu a dat lovitura în 2021: după ce, ani întregi, covrigăria sa nu a distribuit dividende, anul trecut familia liderului PSD a făcut bani buni Afaceristul Ciolacu a dat lovitura în 2021 Potrivit ultimei declarații de avere depuse de Marcel Ciolacu,
Scandal la reuniunea ONU. Președintele Consiliului European, Charles Michel, a acuzat Rusia, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU că a provocat în mod deliberat o criză alimentară globală și că folosește „foamea” ca pe o rachetă împotriva țărilor