/

Ultimii militari ucraineni din oțelăria Azovstal continuă să reziste. Luptă printre camarazii lor morți și răniți, dar nu vor să plece

Eroii de la Azovstal nu renunță. Militarii ucraineni din interiorul oţelăriei Azovstal, din oraşul portuar Mariupol (sud-estul Ucrainei) asediat de forţele Moscovei, continuă să reziste atacurilor ruseşti după ce sâmbătă s-a reuşit evacuarea tuturor femeilor, copiilor şi vârstnicilor care îşi găsiseră refugiu

/

Marcarea sfârșitului celui de-al doilea război mondial trimite Rusia și SUA în plin război rece: șeful Dumei de la Moscova acuză Washingtonul de implicare directă în războiul din Ucraina

Kremlinul și Casa Albă, acuzații dure. Preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, a acuzat sâmbătă Washingtonul de coordonarea operaţiunilor militare din Ucraina. Ceea ce constituie, în opinia sa, o implicare directă a SUA într-o acţiune militară împotriva

/

The Economist: Economia Rusiei și-a revenit

Publicația The Economist scrie, azi, că economia Rusiei și-a revenit. Săptămânalul britanic a avertizat din aprilie că, în pofida sancțiunilor „fără precedent”, economia Rusiei nu a intrat în colaps, așa cum se anticipa. După luni de sancțiuni, rubla s-a apreciat, fiind chiar

1 41 42 43 44 45 56