David Muniz, Chargé d’ Affaires al SUA la București, scrie într-un editorial publicat de această ambasadă că lumea își va aminti multă vreme de bunătatea pe care românii au arătat-o vecinilor lor din Ucraina. Redăm integral editorialul diplomatului american. „Puterea noastră stă
În plină agresiune a Rusiei asupra Ucrainei, PSD l-a nominalizat pe “omul Gazprom“ pentru un post în ANRE: chiar colegii de partid au afirmat despre Iulian Iancu că a fost cumpărat de această companie rusă. Președintele Klaus Iohannis a respins în august
Vaccinarea anti-COVID, la medici de familie. Vaccinarea împotriva COVID-19 va trece în următoarele săptămâni în grija medicilor de familie. Vaccinarea anti-COVID, la medici de familie Astfel, activităţile de vaccinare desfăşurate de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor (CNCAV) vor fi transferate către
Iașiul, greu de cucerit de ruși. Generalul Vasile Roman (foto) a precizat că Iaşiul, ca oraş, are avantajul strategic de a fi înconjurat de coline, unele aflate la câteva zeci de kilometri depărtare. Iașiul, greu de cucerit de ruși Astfel, căile de
Copiii ucraineni refugiați merg „în vacanță”. „Putin, eşti nebun!”, acesta e mesajul pe care i-l transmite preşedintelui rus Zoe, o fetiţă de opt ani din Kiev, aflată în tranzit la Iaşi, în drumul spre pace. Copiii ucraineni refugiați merg „în vacanță” Nu
România, în banca finanțistului lui Putin. Dmitri Pankin, fost ministru adjunct al Finanțelor din Rusia și coleg cu președintele rus Vladimir Putin la primăria din Sankt Petersburg, conduce Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre. La care România deține 14% din
Principalele companii rusești care acționează în România au afaceri de 15 miliarde de lei şi circa 8.000 de angajaţi, arată presa economică. Fostul premier Florin Cîțu a cerut sancționarea acelor firme care au legături cu oligarhii ruși care-l susțin pe Putin, precum
Evoluții militare în Ucraina: potrivit analiștilor americani, armata rusă se regrupează și încearcă să „învețe din greșelile comise la început, reorientânduse către tactica de anihilare lentă a inamicului”. Însă, acest moment, convoiul militar rusesc lung de circa 40 km se află în
Lista companiilor care au ieșit sau au anunțat că pleacă de pe piața rusească este impresionantă. Unele dintre acestea își asumă astfel pierderi uriașe. British Petroleum abandonează participații de 25 de miliarde de dolari și ia în calcul să nu recupereze nici
Șapte morți în elicopterul Puma prăbușit. În accidentul aviatic în care a fost implicat elicopterul IAR 330-Puma, miercuri, 2 martie, şi-au pierdut viaţa șapte militari. Pe lângă cei cinci membri ai echipajului comunicați inițial, urcaseră la bord și doi salvatori pe mare