Comisia de la Veneția critică dur modul în care Cătălin Predoiu și coaliția PSD-PNL-UDMR au desființat SIIJ. Într-un punct de vedere publicat azi, comisia recomandă restabilirea competențelor DIICOT și DNA în ceea ce privește anchetarea magistraților. Comisia de la Veneția critică și
Zelenski, eroul presei din lumea liberă: ziarele și revistele din Vest se înghesuie să-i pună fotografia pe copertă. De la Vanity Fair la Der Spiegel sau tabloidul The Mirror, imagina sa domină presa occidentală. Zelenski, eroul presei din lumea liberă Toate titlurile
Noi filmări cu trupele ruse jefuind: un tanc care transporta parașutiști a fost parcat la pompa de benzină, iar magazinul a fost golit. Noi filmări cu trupele ruse jefuind Rob Lee, un doctorand în studii militare la King’s College London, a postat
Petiție pentru ca iubita lui Putin să fie expulzată din Elveția: peste 50.000 de persoane au semnat o petiție on-line pentru ca Alina Kabayeva să fie expediată la Moscova. Se presupune că aceasta ar locui la Lugano împreună cu cei patru copii
Kovesi reacționează: Acuzații grave în Bulgaria. Biroul procurorului public european (EPPO, Parchetul European) a confirmat luni că a primit din Bulgaria mai multe rapoarte privind acuzaţii grave de fraudă cu fonduri UE şi corupţie sistemică, cazuri în care sunt implicate oficialităţi de
Trebuie să fie parc, nu buncăr. Lucrările de amenajare a unui nou parc la Iaşi se desfăşoară în ritm de melc. Trebuie să fie parc, nu buncăr Parcul „eGreen”, de pe bld. C.A. Rosetti, ar trebui finalizat în mai puţin de două
Operațiile nereușite, între malpraxis și ghinion. Probabil unul dintre cazurile-şcoală atunci când vorbim despre operaţii eşuate, erori medicale şi malpraxis este al doctorului Naum Ciomu. Operațiile nereușite, între malpraxis și ghinion Acesta, în 2004, a secţionat în trei bucăţi penisul unui bărbat
Acuzații grave la adresa procurorilor DNA. Acestea sunt aduse din interior la adresa unor procurori au ajuns pe masa judecătorilor. Acuzații grave la adresa procurorilor DNA Un comisar judiciarist abia ieşit la pensie dezvăluie manevre dubioase, unele chiar ilegale petrecute în cadrul
Soție de politician ucrainean milionar. Soția unui politician a scos din Ucraina aproape 29 de milioane de dolari și un milion și jumătate de euro. Bancnotele au fost plasate în mai multe valize, potrivit Businessmagazin. Soție de politician ucrainean milionar Potrivit site-ului
Mariupol, punct strategic pentru Ucraina. Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a declarat că apărătorii din Mariupol au jucat un „rol imens în distrugerea planurilor inamicului”. El a afirmat că forțele rusești au fost blocate în alte părți, dar a recunoscut o