/

Deputatul PSD Daniel Ghiță, creația politică a familiei Firea-Pandele, se opune ca Zelenski să vorbească Parlamentului României

Deputatul PSD Daniel Ghiță, creația politică a familiei Firea-Pandele, a anunțat pe Facebook se opune ca Zelenski să vorbească Parlamentului României. El a spus că va boicota discursul președintelui Ucrainei. Nu este prima ieșire a lui Ghiță care, indirect, ajută regimul de la Moscova. La începutul lunii martie, el scria că dacă Ucraina va intra în UE va păți ce a pățit și România: „O sa intrați in EU, dar o sa dați toate pădurile, aurul, gazele, toate bogățiile țării, identic cum a fost in România”. Ghiță se opune ca Zelenski să vorbească Acum, deputatul PSD cere și ca România

/

Nea Costache, revoluționarul anonim, și nea Vasile, revoluționarul care e unchiul primarului. Diferențe

Unchiul lui Chirica, nea Vasile revoluționarul, este un norocos. Legea 341/2004, Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, este cea care îi face pe revoluţionarii din Iaşi să îşi ceară drepturile la Judecătorie, Tribunal sau Curtea de Apel. Unchiul lui Chirica, nea Vasile revoluționarul, este un norocos Acest act normativ stabileşte drepturile revoluţionarilor şi prevede, printre altele, că primesc indemnizaţii lunare însemnând salariul mediu brut înmulţit cu un coeficient de 1,10. Pe lângă indemnizaţii, se mai acordă prioritate în asigurarea unei locuinţe sociale, chirie minimă, subvenţionarea a 50% din dobânda oricărui credit sub 20.000 de euro, transport public gratuit,

/

Putin a spus că nu este momentul potrivit pentru încetarea focului în Ucraina, a spus premierul Italiei

Președintele rus Vladimir Putin i-a spus premierului italian Mario Draghi că nu sunt încă întrunite condițiile pentru o încetare a focului în Ucraina, a declarat premierul Italiei, joi, într-o conferință de presă, potrivit Reuters. Putin nu vrea să oprească genocidul din Ucraina Draghi a mai spus că Putin i-a spus că actualele contracte de gaz rămân în vigoare și că firmele europene vor continua să plătească în euro și dolari. Citește și: Putin crede că a fost indus în eroare de șefii armatei ruse, care nu-i furnizează informațiile reale despre pierderile din Ucraina, potrivit unui oficial de la Washington „Ceea ce

/

Rusia începe „curățenia” de vară și recrutarea obligatorie în armata. Putin vrea să bage „la tocat” carne proaspătă

Armata rusă cheamă la încorporare 134.500 de tineri, cu vârste cuprinse între 18 – 27 de ani. Aceștia ar urma să fie recrutați în perioada aprilie-iulie 2022, se arată într-un decret semnat de președintele rus, Vladimir Putin, care distribuit pe Facebook. Putin vrea carne de tun proaspătă în armată Totodată, forțele armate ruse anunță că vor să scape de militarii care nu mai „corespund” viziunii Federației ruse și printre aceștia se numără soldați, marinari militari, sergenți și maiștri militari. Citește și: Putin crede că a fost indus în eroare de șefii armatei ruse, care nu-i furnizează informațiile reale despre pierderile din

/

Rusia consideră inacceptabilă prezența militară a SUA sau a NATO în ţările vecine cu Afganistanul

Rusia consideră inacceptabilă prezenţa oricărei infrastructuri militare a NATO sau a Statelor Unite în ţările vecine cu Afganistanul, a declarat joi ministrul rus de externe Serghei Lavrov la o conferinţă internaţională dedicată problemelor afgane, transmite Agerpres. Kremlinul nu vrea prezență militară în vecinătatea Afganistanului Afganistanul se învecinează cu China, Pakistanul, Iranul şi cu fostele republici sovietice Turkmenistan, Tadjikistan şi Uzbekistan. Reuters preia de la agenţiile TASS şi RIA mai multe comentarii făcute de şeful diplomaţiei ruse la evenimentul găzduit de China la Tunxi, în provincia Anhui. Citește și: Putin crede că a fost indus în eroare de șefii armatei ruse, care

/

Ce este Donbasul și de ce este atât de important în conflictul actual?

Acțiunile recente ale Rusiei sugerează o schimbare aparentă de redirecționare a eforturilor sale militare către regiunea Donbas din estul Ucrainei. Dar ce este Donbasul și cât de semnificativ este rolul său în războiul actual dintre Rusia și Ucraina, relatează CNN. Donbasul, la originea războiului Evenimentele din 2014 sunt esențiale pentru situația de astăzi. Atunci, rebelii susținuți de Rusia au capturat clădiri guvernamentale în orașe și localități din estul Ucrainei. Luptele intense au lăsat porțiuni din Luhansk și Donețk, în regiunea Donbas, în mâinile separatiștilor susținuți de Rusia. Citește și: Putin crede că a fost indus în eroare de șefii armatei ruse,

/

Soldații ruși s-au iradiat stând în tranșee lângă Cernobîl. Victimele, tratate la Gomel, în Belarus

Soldații ruși s-au iradiat stând în tranșee lângă Cernobîl, a anunțat, pe Facebook, Yaroslav Yemelyanenko, care face parte din boardul agenției care gestionează zona de excludere din jurul fostei centrale nucleare. La rândul său, acesta citează o sursă din Belarus. Potrivit lui Yemelyanenko, nu mai puțin de șapte autobuze cu soldați ruși iradiați au ajuns la spitalul din Belarus. Așa numita „Pădure roșie” de lângă Cernobîl este considerată a fi cea mai periculoasă zonă din jurul centralei nucleare. Presa scrie că trupele ruse au început retragerea de la Cernobîl și se regrupează în Belarus. Soldații ruși s-au iradiat în tranșee

/

Gigantul Gazprom analizează opțiunile privind oprirea livrărilor de gaze spre Europa

Gazprom evaluează consecinţele opririi gazelor în Europa. Gazprom analizează opţiunile în privinţa opririi livrărilor de gaze către ţările „neprietenoase” şi evaluează posibilele consecinţe, a informat joi publicaţia rusă Kommersant, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Agerpres. Gazprom evaluează consecinţele opririi gazelor în Europa Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat săptămâna trecută că Moscova nu va mai accepta decât rubla ca mijloc de plată pentru livrările de gaze naturale către ţările „neprietenoase”, inclusiv statele membre ale Uniunii Europene. Noul sistem de plăţi cerut de Moscova ar urma să intre în vigoare la 1 aprilie. Citește și: Putin crede că

/

Zelenski a cerut noi sancțiuni împotriva Rusiei, în parlamentului australian

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut noi sancțiuni împotriva Rusiei în timpul unui discurs online în parlamentul australian, potrivit CNN. Zelenski cere înăsprirea sancțiunilor împotriva Rusiei „Distanța dintre țara noastră este mare”, a declarat Zelenski, „dar nu există distanță față de brutalitatea rușilor față de pământul nostru ucrainean”. Citește și: Putin crede că a fost indus în eroare de șefii armatei ruse, care nu-i furnizează informațiile reale despre pierderile din Ucraina, potrivit unui oficial de la Washington Zelenski a avertizat asupra marilor implicații asupra securității globale dacă Rusia nu va fi oprită și a vorbit, de asemenea, despre ceea ce va

/

Soldații ruși care se predau trebuie să strige: „Milion”! Codul face referire la recompensa acordată de regimul de la Kiev

Soldații ruși care se predau trebuie să strige cuvântul-cheie „Milion”, scrie, azi, The Times. Acest cod face referire la recompensa de cinci milioane de ruble – circa 55.000 de dolari – pe care Ucraina o acordă rușilor care încetează să se mai lupte pentru Putin. The Times publică un infografic al asociației avocaților din Ucraina în care li se explică soldaților ruși ce trebuie să facă pentru a se preda. Soldații ruși care se predau trebuie să strige: „Milion”! Instrucțiunile baroului le arată, în rusă, soldaților că ar trebui să-și arunce armele, să ridice mâinile în aer și să strige