Deputatul PSD Daniel Ghiță, creația politică a familiei Firea-Pandele, a anunțat pe Facebook se opune ca Zelenski să vorbească Parlamentului României. El a spus că va boicota discursul președintelui Ucrainei. Nu este prima ieșire a lui Ghiță care, indirect, ajută regimul de
Unchiul lui Chirica, nea Vasile revoluționarul, este un norocos. Legea 341/2004, Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, este cea care îi face pe revoluţionarii din Iaşi să îşi ceară drepturile la Judecătorie, Tribunal sau Curtea de Apel. Unchiul lui
Președintele rus Vladimir Putin i-a spus premierului italian Mario Draghi că nu sunt încă întrunite condițiile pentru o încetare a focului în Ucraina, a declarat premierul Italiei, joi, într-o conferință de presă, potrivit Reuters. Putin nu vrea să oprească genocidul din Ucraina
Armata rusă cheamă la încorporare 134.500 de tineri, cu vârste cuprinse între 18 – 27 de ani. Aceștia ar urma să fie recrutați în perioada aprilie-iulie 2022, se arată într-un decret semnat de președintele rus, Vladimir Putin, care distribuit pe Facebook. Putin
Rusia consideră inacceptabilă prezenţa oricărei infrastructuri militare a NATO sau a Statelor Unite în ţările vecine cu Afganistanul, a declarat joi ministrul rus de externe Serghei Lavrov la o conferinţă internaţională dedicată problemelor afgane, transmite Agerpres. Kremlinul nu vrea prezență militară în
Acțiunile recente ale Rusiei sugerează o schimbare aparentă de redirecționare a eforturilor sale militare către regiunea Donbas din estul Ucrainei. Dar ce este Donbasul și cât de semnificativ este rolul său în războiul actual dintre Rusia și Ucraina, relatează CNN. Donbasul, la
Soldații ruși s-au iradiat stând în tranșee lângă Cernobîl, a anunțat, pe Facebook, Yaroslav Yemelyanenko, care face parte din boardul agenției care gestionează zona de excludere din jurul fostei centrale nucleare. La rândul său, acesta citează o sursă din Belarus. Potrivit lui
Gazprom evaluează consecinţele opririi gazelor în Europa. Gazprom analizează opţiunile în privinţa opririi livrărilor de gaze către ţările „neprietenoase” şi evaluează posibilele consecinţe, a informat joi publicaţia rusă Kommersant, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Agerpres. Gazprom evaluează consecinţele
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut noi sancțiuni împotriva Rusiei în timpul unui discurs online în parlamentul australian, potrivit CNN. Zelenski cere înăsprirea sancțiunilor împotriva Rusiei „Distanța dintre țara noastră este mare”, a declarat Zelenski, „dar nu există distanță față de brutalitatea
Soldații ruși care se predau trebuie să strige cuvântul-cheie „Milion”, scrie, azi, The Times. Acest cod face referire la recompensa de cinci milioane de ruble – circa 55.000 de dolari – pe care Ucraina o acordă rușilor care încetează să se mai