Pastila anti-Covid produsă de Pfizer a fost aprobată de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA). Acesta devine primul medicament antiviral administrat pe cale orală autorizat în Uniunea Europeană, relatează AFP. EMA ”a recomandat ca Paxlovid să fie autorizat pentru tratamentul COVID-19 la adulţii
Moscova refuză reatragerea trupelor din Transnistria, într-un mesaj sec al unui reprezentant al Ministerului de Externe. Moscova îndeamnă conducerea Republicii Moldova să se concentreze pe soluţionarea problemelor din relaţiile bilaterale şi pe conferirea unei dinamici pozitive procesului de reglementare în Transnistria, în
Bosânceanu a blocat licitația corvetelor MApN. Afaceristul Gheorghe Bosânceanu, care controlează Șantierul Naval Constanța, a blocat semnarea contractului de 1,2 miliarde euro pentru construcția corvetelor militare. Licitația a fost câștigată la finalul anului 2018 de grupul francez Naval Group în asociere cu
Centrele de testare vor funcționa doar în weekend iar în timpul săptămânii sunt disponibile la medicii de familie. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că, începând de săptămâna viitoare, centrele de recoltare a probelor pentru testele COVID-19 din Bucureşti vor funcţiona doar
România mulțumește Franței pentru trupe, prin vocea președintelui Klaus Iohannis, care s-a întâlnit, joi, la Palatul Cotroceni, cu ministrul Forţelor Armate din Republica Franceză, Florence Parly. Administraţia Prezidenţială arată într-un comunicat că, în cadrul întrevederii, au fost abordate subiecte referitoare la stadiul
Rusia poate controla baza din Deveselu, iar inspectorii români vor verifica baze din Rusia. România a participat cu observații la răspunsurile trimise miercuri de SUA și NATO Rusiei, la capitolul privind o posibilă inspecție a rușilor la baza de la Deveselu, au
Valul pandemic va dura încă două săptămâni, este de părere Alexandru Rafila. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că trendul ascendent al infecţiilor cu SARS-CoV-2 continuă, menţionând că săptămâna viitoare va urma o nouă creştere spectaculoasă a numărului de cazuri şi
Apple a redevenit lider în China la vânzarea telefoanelor mobile, înaintea celor de la Huawei, scrie Hotnews. Cota de piață a Apple în China a atins un nou record în al patrulea trimestru al lui 2021, producătorul de iPhone reușind să-și recupereze
Doza a patra de vaccin nu se justifică, a declarat Valeriu Gheorghiță. Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat joi că, la momentul actual, nu există încă date care să justifice cea de-a patra doză de vaccin, dar chiar
Factură astronomică la un centru de vaccinare din Motru. Primarul Cosmin Morega (PSD) cere închiderea centrului, după ce a primit o factura de gaze în valoare de 35.000 de lei. La acest centru de vaccinare se vaccinează circa opt persoane pe zi.