/

Cel mai fidel discipol al ateului Ion Iliescu, deputatul PSD Ionuț Vulpescu, ales preşedinte al Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei

Vulpescu, președintele Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei (sursa: Facebook/Ionuț Vulpescu)

Vulpescu, președintele Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei. Deputatul PSD Ionuţ Vulpescu, fost ministru al Culturii, a fost ales în funcţia de preşedinte al Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei (A.I.O.), în cadrul Adunării Generale a organizaţiei de la Palermo, Italia.

Vulpescu, președintele Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei

România deţine, astfel, pentru prima oară, preşedinţia Adunării, la evenimentele căreia participă importanţi lideri religioşi şi politici.

Citește și: Marcel Ciolacu vrea să-l ierte pe prietenul său Robert Negoiță de datorii de circa 200 de milioane de lei către stat prin efectul amnistiei fiscale anunțate de premier

Alegerea lui Ionuţ Vulpescu la conducerea A.I.O. vine după ce timp de peste trei decenii (de la fondare, din 1993 şi până astăzi) organizaţia a fost condusă de Rusia sau de persoane vorbitoare de limba rusă, a precizat un comunicat de presă al PSD.

Deputatul român îi urmează lui Eugeniusz Czykwin la conducerea organizaţiei, cetăţean polonez de etnie belarusă, deputat în Sejm (camera inferioară a Parlamentului Poloniei), la numai un an de la preluarea mandatului de către acesta. A.I.O. se bucură acum de o orientare proeuropeană, echitabilă, care promovează relevanţa valorilor Ortodoxiei şi ale creştinismului pentru agenda politică internaţională, în contextul societăţilor multireligioase şi multiculturale.

Susținerea valorilor creștine

„Sunt onorat să preiau conducerea Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei într-un moment atât de important pentru valorile şi credinţa noastră comună.

Aceasta este o oportunitate unică de a promova solidaritatea şi dialogul interparlamentar bazat pe principiile creştine.

Împreună, vom lucra pentru a întări legăturile între naţiuni şi a inspira încredere în rândul cetăţenilor noştri.

Îi asigur pe toţi că vom continua să susţinem valorile creştine ale Europei, să promovăm o societate incluzivă şi democratică şi să protejăm patrimoniul religios, independent de natura şi originile lui.

Mulţumesc colegilor parlamentari pentru încrederea acordată şi mă angajez să îmi îndeplinesc cu devotament responsabilităţile”, a declarat Ionuţ Vulpescu, citat de comunicatul de presă.

Înființarea A.I.O

Inspirată de o conferinţă desfăşurată între 30 iunie şi 4 iulie 1993 în Halkidiki, Grecia, cu tema Ortodoxia în Noua Realitate Europeană, Adunarea Interparlamentară Europeană pentru Ortodoxie a fost formată la iniţiativa Parlamentului Elen.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

România este membru fondator al organizaţiei. Urmând Manifestul Participanţilor din 1993, Actul Constitutiv oficial a fost adoptat de participanţii la Sinodul Constitutiv desfăşurat în noiembrie 1994 la Atena.

În 2001, grupuri de parlamentari din Australia, Asia, Africa şi Statele Unite au participat la Adunarea Generală, iar organizaţia a fost redenumită Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei (A.I.O.).

La A.I.O. participă delegaţii parlamentare din 21 de state, majoritatea fiind europene

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:26Trump vrea ca Washingtonul să dețină 50% din TikTok după ce va semna un ordin executiv care să permită aplicației să funcționeze în SUA
20:16Ambasadorul german în SUA îl distruge pe Trump: va încerca să se răzbune, va destructura statul, va folosi instituțiile în favoarea sa, va submina democrația
20:06AUR neagă că George Simion ar fi plătit pentru a participa la ceremoniile de învestire a lui Trump, susține că a fost invitat în calitate de vicepreședinte al ECR
18:52ANALIZĂ Redistribuie propaganda Moscovei, vor naționalizări și alungarea investitorilor străini, dar se declară fanii lui Trump: Georgescu, Simion, Ponta
16:56Telegram nu-și mai protejează utilizatorii în fața autorităților după punerea sub acuzare a lui Pavel Durov: numărul identităților divulgate a crescut de 170 de ori
16:35Milionarii părăsesc Marea Britanie în număr alarmant de mare, mai ales după venirea la putere a laburiștilor: aproape 11.000, doar în 2024
16:21Tânără de origine română, printre primii ostatici israelieni eliberați de Hamas după acordul de încetare a focului
16:07Trump, cel mai mare fan al TikTok, declarație publică de sprijin pentru rețeaua chineză
14:17Dacia Duster, cea mai vândută mașină din Islanda, în 2024. Mașina fabricată la Mioveni depășește Kia Sportage și Tesla Y
13:48Crin Antonescu, dispărut din spațiul public de o săptămână. Surse din coaliție: șansele să fie schimbat, tot mai mari
12:57După ce Călin Georgescu a umplut emisiunea sa cu aberații, Turcescu îl laudă extaziat: „Va fi președintele României”
10:55TikTok se victimizează înainte să fie „salvată” de Trump: le-a restricționat accesul utilizatorilor din SUA
10:43Încetarea focului nu a fost pusă în practică în Gaza, Israel acuză Hamas că nu a furnizat lista ostaticilor, cum fusese convenit
10:35Ceremonia de învestire a lui Trump, probabil cea mai grandioasă inaugurare a unui mandat prezidențial american. Printre invitați, șefi de state și cei mai bogați oameni de afaceri din SUA
10:23Washington, în stare de asediu pentru învestirea lui Trump: un gard de 48 de kilometri care nu poate fi escaladat, 25.000 de agenți, străzi blocate