Valea Oltului – Ciolacu vrea lucrări nocturne. Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că va analiza, împreună cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, posibilitatea ca o parte dintre lucrările de pe Valea Oltului să se facă pe timpul nopţii.
Valea Oltului – Ciolacu vrea lucrări nocturne
Ciolacu a fost întrebat, la sediul central al PSD, ce părere are despre protestele şoferilor care au apărut în urma închiderii circulaţiei pe Valea Oltului.
„Se creează un disconfort. Am văzut nişte imagini că au căzut nişte stânci. Totuşi viaţa este prioritară, ca şi în cazul drogurilor. Cred că dreptul la viaţă este primul drept pe care îl avem.
Împreună cu domnul Grindeanu analizăm, chiar poate parte dintre lucrări să se facă pe timpul nopţii, dar ele trebuie făcute. Era evident că se va crea un disconfort, categoric, dar şi acel drum… Nu putem risca viaţa şoferilor, să pice stânci peste ei”, a subliniat prim-ministrul.
Ministrul Grindeanu a anunţat săptămâna trecută că, din 8 iulie, circulaţia rutieră pe Valea Oltului se închide o lună, pe timpul zilei. El a afirmat că impunerea de restricţii de circulaţie pe Valea Oltului este singura soluţie pentru construcţia autostrăzii Sibiu – Piteşti, măsura fiind necesară atât pentru protecţia celor din trafic, cât şi pentru încadrarea în termenul prevăzut pentru finalizarea acesteia.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.