Viktor Orban, neclintit alături de Putin: șeful guvernului de la Budapesta va cere ridicarea tuturor sancțiunilor impuse Rusiei până la finalul acestui an, scrie Magyar Nemzet, citat de Bloomberg. Afirmațiile au fost făcute la o întâlnire cu ușile închise între Orban și
Ungaria cere imperativ ca UE să nu mai sancționeze Rusia. „Uniunea Europeană ar trebui în sfârşit să înceteze să mai pomenească de cel de-al 8-lea pachet de sancţiuni, să termine cu propunerea măsurilor care vor adânci şi agrava şi mai mult criza
Amicul de la Budapesta lui Putin plătește costul populismului: guvernul Viktor Orban ar putea pierde fonduri europene în valoare de 7,5 miliarde de euro, spune un comisar european. Spre deosebire de alte amenințări dinspre Bruxelles, aceasta este cât se poate de concretă:
Erdogan, șantaj la NATO și UE. Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a recunoscut sâmbătă că ţara sa – membră a NATO – aspiră să se alăture Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS), relatează EFE. „Un pas către un nivel mai avansat”
Lukașenko, dictator peste Belarus cu ajutorul lui Putin, îi trolează pe europenii rămași fără gaze rusești: el s-a filmat tăind lemne de foc, ca să vină în ajutorul UE. Acum câteva zile, și Gazprom a difuzat un videoclip în care anunța că
„Drumul lui Kim Ir Sen”, occidentalizat. Programul operaţional comun pe care România îl derulează cu Republica Moldova a fost supralicitat. „Drumul lui Kim Ir Sen”, occidentalizat „Drumul lui Kim Ir Sen”. a cunoscut ultima asfaltare când a fost aici răposatul dictator nord-corean.
Replica Maiei Sandu către liderii pro-ruși ai Găgăuziei: „În UE nu vreți, dar spital de la UE – vreți”. Acuzația ei vine pe fondul presiunilor crescute a liderilor din Găgăuzia ca guvernul de la Chișinău să planifice construirea unui spital regional în
Primăriile cheltuie 20% din banii europeni. Cel mai popular program de finanţare europeană a adus la Iaşi investiţii aproape de pragul de un miliard de lei. Primăriile cheltuie 20% din banii europeni Programul Operaţional Regional (POR) a permis Primăriei să încheie 20 de
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, nu vrea să ceară românilor să stingă becul pentru a face economii la energie, așa cum recomandă UE. Mai multe guverne din UE recomandă cetățenilor să facă economie la energie și impun această măsură în instituțiile de stat.
O influenceriță pro-Putin, Yulia Prokhorova, le cere rușilor care locuiesc în UE să consume cât mai multă energie pentru a ajuta Rusia să câștige războiul. Ea are 30 de ani și, din aprilie, locuiește în Germania. Influenceriță pro-Putin cere rușilor să consume