PE, tribunal internațional pentru crimele Rusiei. Parlamentarii europeni vor un tribunal internațional special care ar trebui să investigheze liderii și comandanții militari ruși și aliații acestora implicați în invadarea Ucrainei. Toate resursele umane și costurile ar urma să fie susținute din fonduri
Putin, lovitură dură primită din SUA. Senatul Statelor Unite a aprobat joi un ajutor în valoare de aproape 40 de miliarde de dolari pentru Ucraina, transmite Reuters. Legea respectivă, care trecuse în 10 mai de Camera Reprezentanţilor din Congres, i-a fost trimisă
O mână de militari ucraineni continuă să reziste la Azovstal: șeful statului major al regimentului Azov, Bogdan Krotevici, a scris pe Twitter: „Lupta continuă”. Între timp, colegii săi care s-au predat, dintre care mulți răniți grav, au fost deținuți în republica separatistă
Cum lovește războiul la Iași. Piaţa imobiliară ieşeană a înregistrat un recul puternic în luna aprilie. Creşterea preţurilor la materiale de construcţii şi războiul din Ucraina sunt două dintre motivele principale identificate de specialiştii imobiliari consultaţi de „Ziarul de Iaşi”. Cum lovește
Rușii „suferă pierderi uriașe” în eforturile de a avansa spre Sloviansk, transmite armata ucraineană
Ucraina opune o rezistență incredibilă. Armata ucraineană a raportat joi că forțele rusești care încearcă să pătrundă în Sloviansk, în regiunea Donetsk din estul Ucrainei, au suferit pierderi și s-au retras. În ciuda atacurilor cu artilerie și rachete ale forțelor rusești pe
Bombardamentele ruseşti fără încetare împotriva combinatului siderurgic Azovstal din Mariupol, oraş-port din sud-estul Ucrainei aflat în prezent aproape complet sub controlul forţelor ruse, ar fi putut să provoace o scurgere gravă de hidrogen sulfurat în Marea Azov, o substanţă extrem de poluantă,
Arme cu laser în Ucraina. Rusia a declarat miercuri că folosește o nouă generație de lasere puternice în Ucraina pentru a arde dronele, desfășurând unele dintre armele secrete ale Moscovei pentru a contracara un val de arme occidentale. Președintele rus Vladimir Putin
Rusia folosește foame ca pe o armă de război. Ministrul german de externe Annalena Baerbock a acuzat miercuri Rusia că foloseşte blocarea exporturilor de cereale din Ucraina ca armă de război, transmite dpa. „Rusia conduce acest război cu o altă armă teribilă
Energia regenerabilă, viitorul omenirii. Secretarul general al ONU, António Guterres, a anunțat un plan de accelerare a trecerii mondiale la energia regenerabilă, afirmând că războiul din Ucraina a fost un semnal de alarmă pentru ca întreaga lume să renunțe la combustibilii fosili.
Statele baltice vor mai multe trupe NATO la granița cu Rusia, câteva țări vestice, printre care Franța și Italia, se opun, scrie Washington Post. Țările aflate la granița de est a NATO explică faptul că Rusia ar putea declanșa rapid un atac