Profesorul Bîrsan, opinii anti-România, avere uriașă. Ajuns judecător la CEDO din partea României, profesorul Corneliu Bîrsan a dat declarații împotriva României în arbitrajul de la Washington în cazul Roșia Montană. Sute de mii de dolari de la Gabriel Resources Potrivit unui document depus la ICSID (Tribunalul Arbitral al Băncii Mondiale de la Washington) de către Gabriel Resources, profesorii de drept Corneliu Bîrsan, Lucian Mihai, Ovidiu Podaru și Ioan Schiau și alții au beneficiat de onorarii de aproape 374.000 de dolari pentru opinii juridice. Citește și: EXCLUSIV Gabriel Resources a plătit sute de mii de dolari unor profesori de drept români pentru
Ex-ministru, speculații cu acțiuni Gabriel Resources. Un fost politician și ministru de Finanțe ar controla BRK Financial Group, compania de brokeraj care a cumpărat masiv acțiuni ale Gabriel Resources. Ex-ministru, speculații cu acțiuni Gabriel Resources Informația apare într-o investigație publicată de România liberă, care vorbește despre „Traseele subterane ale unor acționari și investitori ai BRK Financial Group, singurul broker listat la Bursa de Valori București, care a declarat că a tranzacționat acțiuni Gabriel Resources”. Citește și: EXCLUSIV Gabriel Resources a plătit sute de mii de dolari unor profesori de drept români pentru a emite opinii împotriva României la ICSID. Printre
Profesorul Bîrsan, plătit gras împotriva României. În arbitrajul cu statul român pentru daune de peste șase miliarde de dolari pentru Roșia Montană, Gabriel Resources a apelat inclusiv la reputați profesori români de drept. Bîrsan, la ICSID pentru Gabriel Resources Într-un document depus la ICSID (Tribunalul Arbitral al Băncii Mondiale de la Washington), Gabriel Resources menționează numele a patru dintre acești profesori de drept. Citește și: CEO-ul Gabriel Resources, afaceri personale de zeci de milioane cu statul român. În ultimii ani, a încheiat peste 500 de contracte cu instituții și companii publice Este vorba de Corneliu Bîrsan, Lucian Mihai, Ovidiu Podaru
CEO-ul Gabriel Resources, afaceri cu statul. CEO-ul companiei canadiene Gabriel Resources este românul Dragoș Tănase. Acesta este asociat al mai multor companii românești. CEO-ul Gabriel Resources, afaceri cu statul Cea mai importantă companie din România la care Dragoș Tănase deține părți sociale este Total Business Land SRL din Alba, care se ocupă, în principal, de „Activități de inginerie și consultanță tehnica legate de acestea”. Citește și: Marea escrocherie bursieră Roșia Montană: prețul acțiunilor Gabriel Resources s-a dublat între momentul anunțului lui Ciolacu că România pierde arbitrajul și ziua verdictului În portalul achizițiilor publice există peste 500 de contracte încheiate de această
Efectul Ciolacu asupra acțiunilor Gabriel Resources. Declarațiile lui Marcel Ciolacu nu doar au dublat prețul acțiunilor Gabriel Resources de la Bursa din Toronto, dar au făcut să explodeze și volumul tranzacțiilor. Efectul Ciolacu asupra acțiunilor Gabriel Resources Astfel, potrivit datelor referitoare la volumul tranzacțiilor cu acțiuni ale Gabriel Resources în ultimul an (martie 2023 – martie 2024), operațiunile au explodat începând din februarie 2024. Citește și: Marea escrocherie bursieră Roșia Montană: prețul acțiunilor Gabriel Resources s-a dublat între momentul anunțului lui Ciolacu că România pierde arbitrajul și ziua verdictului Pe 1 februarie, premierul Ciolacu a declarat că încearcă să găsească o
Marea escrocherie bursieră Roșia Montană, devoalată. România a câștigat disputa de la Washington cu Gabriel Resources în cazul Roșia Montană. Dar cineva a câștigat foarte mulți bani pe bursă după anunțul că România va pierde. Știre pe surse de la Finanțe Compania canadiană Gabriel Resources Ltd are listate 1.036.063.840 de acțiuni, conform datelor de pe Bursa din Toronto. Prețul unei acțiuni a variat între 0,41 și 0,46 dolari în prima lună a anului 2024. Citește și: EXCLUSIV Acțiunile Gabriel Resources, acționarul majoritar de la Roșia Montană, suspendate temporar de la tranzacționare pe Bursa din Toronto Pe 31 ianuarie 2024, o
Acțiunile RMGC, suspendate de la tranzacționare. Organizația Canadiană de Reglementare a Investițiilor (CIRO) a decis să suspende temporar de la tranzacționare acțiunile Gabriel Resources, companie listată la Bursa din Toronto. Prețul acțiunilor a crescut masiv Decizia a fost luată în contextul în care compania Gabriel Resources așteaptă în cursul zilei de vineri decizia Curții de Arbitraj din cadrul Centrului Internațional pentru Soluționarea Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții (ICSID) al Băncii Mondiale în dosarul Roșia Montană. Citește și: EXCLUSIV Declarațiile lui Ciolacu au crescut prețul acțiunilor Gabriel Resources cu 50% pe Bursa de la Toronto. Premierul a spus că România va
Roșia Montană, verdict așteptat în tensiune. Decizia în dosarul Roșia Montană urmează să fie făcută publică în cursul zilei de vineri de către Curtea de Arbitraj din cadrul Centrului Internațional pentru Soluționarea Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții (ICSID) al Băncii Mondiale. Roșia Montană, verdict așteptat în tensiune Până atunci, tensiunea crește atât în tabăra Guvernului de la București, cât și în cea a companiei canadiene Gabriel Resources, acționarul majoritar al Roșia Montana Gold Corporation. Citește și: Cine sunt principalii vinovați pentru că România va plăti miliarde de dolari în dosarul Roșia Montana: a început cu Tăriceanu și s-a încheiat cu
Ciolacu a crescut acțiunile Gabriel – RMGC. 217,57 milioane dolari. Cu atât a crescut valoarea acțiunilor Gabriel Resources Ltd. în ultimele 18 zile, timp în care premierul Marcel Ciolacu, șeful PSD, a anunțat în repetate rânduri că România a pierdut procesul în dosarul Roșia Montană. Citește și: DOCUMENT Ponta, principalul responsabil de litigiul pentru Roșia Montană, arată hârtiile de la Washington depuse de Gabriel Resources. Următorii premieri nu au nici un rol în speță Culmea, deși premierul Marcel Ciolacu a insistat că o decizie în acest caz va fi anunțată până la data de 10 februarie, documentele oficiale arată că
Altă Roșia Montană: Ponta și Moldomin. În litigiul arbitral de la Washington pentru aurul de la Roșia Montană, Gabriel Resources cere despăgubiri de la statul român de aproape 3,3 miliarde de dolari. Investitori străini mulțumiți Potrivit chiar cererii de arbitraj depuse de Gabriel Resources, Victor Ponta este indicat ca principal responsabil pentru acest litigiu. Citește și: DOCUMENT Ponta, principalul responsabil de litigiul pentru Roșia Montană, arată hârtiile de la Washington depuse de Gabriel Resources. Următorii premieri nu au nici un rol în speță Cu alte cuvinte, dacă Gabriel Resources va avea câștig de cauză, îi va putea mulțumi fostului premier