/

Trupe europene în Ucraina, cere Macron. Nici o poziție oficială de la București pe acest subiect, deși Iohannis s-a întâlnit cu președintele francez la Paris. Cehia, Polonia, Ungaria se opun

Trupe europene în Ucraina, cere Macron. Republica Cehă, Polonia şi Ungaria nu intenţionează să trimită trupe în Ucraina, au declarat marţi înalţi oficiali din cele trei ţări, după o reuniune desfăşurată în ajun la Paris în timpul căreia a fost formulată o astfel de opţiune pentru statele europene. Citește și: EXCLUSIV Ministerul Apărării a avizat favorabil pentru 5G firma unui bulgar controversat în ciuda faptului că SRI și SIE au găsit „riscuri și vulnerabilități” la adresa securității naționale Totodată, Austria l-a criticat marţi pe preşedintele francez Emmanuel Macron, care a vorbit luni despre posibilitatea ca statele europene să trimită trupe

/

Instigare la linșarea lui Macron, pe scena unui festival din sudul Franței. A fost deschis un dosar penal

Instigare la linșarea lui Emmanuel Macron. O anchetă care o vizează pe cântăreaţa franceză Izia Higelin, acuzată de „instigare publică la comiterea unei infracţiuni sau a unei contravenţii”, a fost deschisă după ce artista a făcut aluzii pe scenă la linşarea preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, a declarat sâmbătă procuratura pentru AFP. Instigare la linșarea lui Emmanuel Macron Vorbind despre şeful statului, în timpul concertului său susţinut joi seară la Beaulieu-sur-Mer, în cadrul unui festival organizat în sudul Franţei, Izia Higelin şi-a imaginat pe scenă cum preşedintele ar putea fi linşat public de spectatori. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click

/

Ambasadorul Chinei în Franța își bate joc de Macron după vizita președintelui francez la Xi. Parisul cere clarificări oficiale de la Beijing

China ignoră total discuțiile cu Macron: președintele francez a fost la Beijing pentru a susține cauza Ucrainei, dar urmarea a fost alta decât cea dorită. Franţa şi-a exprimat sâmbătă seară „consternarea” după declaraţiile ambasadorului chinez în Franţa, care a negat suveranitatea ţărilor rezultate din Uniunea Sovietică şi a pus sub semnul întrebării apartenenţa Peninsulei Crimeea la Ucraina. China ignoră total discuțiile cu Macron Întrebat vineri seară la postul francez de informaţii LCI, Lu Shaye a estimat ca ţările fostei URSS „nu au statut efectiv în dreptul internaţional, deoarece nu există un acord internaţional pentru a concretiza statutul lor de ţară suverană”.

/

Macron își continuă seria declarațiilor controversate: A fi aliatul SUA nu înseamnă a fi vasal

Macron aruncă noi săgeți către SUA. Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat miercuri că a fi „aliatul” SUA nu vrea să însemne a fi „vasal”, asumându-şi pe deplin afirmaţii controversate cu privire la Taiwan, relatează France Presse. Macron aruncă noi săgeți către SUA „A fi aliat nu înseamnă a fi vasal, nu înseamnă că nu mai ai dreptul să gândeşti singur”, a spus preşedintele francez într-o conferinţă de presă la Amsterdam, cu ocazia vizitei sale oficiale în Ţările de Jos. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Emmanuel

/

Putinismul lui Macron îi deranjează și pe politicienii aflați la conducerea Germaniei: Agresiunea a venit întotdeauna de la Moscova

Putinismul lui Macron deranjează și Germania. Politicienii din coaliţia aflată la guvernare în Germania, formată din Partidul Social Democrat (SPD), Verzii şi Partidul Liberal Democrat (FDP) au respins duminică afirmaţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la o posibilă viitoare arhitectură de securitate în Europa. Putinismul lui Macron deranjează și Germania Expertul SPD în politică externă Nils Schmid a declarat în ediţia de duminică a ziarului Die Welt: „Cuvintele lui Macron sunt surprinzătoare. NATO nu a ameninţat niciodată Rusia, dar a creat un cadru comun pentru aspecte de securitate prin Actul Fondator NATO-Rusia”. Acum, a spus el, se pune problema asigurării

/

Macron, din nou de neînțeles: cere Occidentului să ofere Rusiei „garanții de securitate”, deși forțele Moscovei bombardează civili și rețele de utilități în Ucraina. Stupoare la Kiev

Macron îl ajută iar pe Putin. Propunerea preşedintelui francez Emmanuel Macron ca Rusia să primească garanţii de securitate în cadrul unor viitoare negocieri menite să pună capăt războiului din Ucraina a fost primită duminică cu critici puternice la Kiev şi în statele baltice. Tema, avansată de Moscova Tema acestor garanţii de securitate a fost avansată de Moscova la sfârşitul anului trecut, solicitare care apoi, până la invazia pornită de Rusia asupra Ucrainei în februarie, a făcut obiectul unor tratative diplomatice intense şi în cele din urmă eşuate, Washingtonul considerând inacceptabile cererile Moscovei. Rusia a solicitat în special retragerea infrastructurii militare a NATO

/

Macron mai bagă o copeică: va vorbi cu Putin despre energia nucleară civilă ucraineană, la trei luni de la ultima conversație

Macron, încă o încercare cu Putin. Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a anunţat sâmbătă, într-un interviu pentru cotidianul Le Parisien, că va vorbi „în curând” cu Vladimir Putin despre problemele de securitate legate de energia „nucleară civilă” a Ucrainei, după ce, duminică, va discuta cu directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA). Macron, încă o încercare cu Putin Reamintind că, săptămâna aceasta, în cursul vizitei sale în Statele Unite, a discutat „multe ore” cu preşedintele american Joe Biden despre războiul din Ucraina şi implicaţiile sale , „cu scopul a avea un mandat colectiv”, şeful statului francez a indicat că,

/

Macron a revenit la mantra sa: încetarea invaziei ruse prin iniţierea „unei logici a dezescaladării” și a unui „angajament politic”

Macron vrea iar împăcare cu Putin. Preşedintele francez, Emmanuel Macron, va căuta la summitul G20 din Bali iniţierea „unei logici a dezescaladării” în războiul din Ucraina, care să împace abordarea ţărilor dezvoltate cu cea a ţărilor din emisfera sudică, cele din urmă dorind încetarea acestui război, au semnalat surse de la Palatul Elysee citate duminică de agenţia EFE. Macron vrea iar împăcare cu Putin Obiectivul este de a discuta la nivel global „o logică a dezescaladării” printr-un fel de „angajament politic”, au declarat aceste surse unui grup de jurnalişti. Macron începe duminică un turneu în sud-estul Asiei, după ce a

/

VIDEO Macron șochează: Interesele Franței nu sunt afectate dacă Rusia atacă nuclear Ucraina

Macron: Rusia atacă nuclear, Franța – neafectată. Președintele francez a lansat un val de stupefacție când a lăsat să se înțeleagă că Parisul nu ar reacționa la un atac nuclear rus în Ucraina. Emmanuel Macron a spus că, dacă asta s-ar întâmpla, interesele strategice franceze nu ar fi afectate. Macron: Rusia atacă nuclear, Franța – neafectată „Doctrina noastră se bazează pe interesele fundamentale ale națiunii. Ele sunt definite clar și nu ar fi deloc afectate în mod direct dacă, de exemplu, ar exista un atac nuclear balistic în Ucraina, în regiune”, a spus Macron în timpul unui interviu în direct

/

Liz Truss, posibilă înlocuitoare a lui Boris Johnson, afirmații grave despre Macron: Deliberez încă dacă e prieten sau dușman

Truss despre Macron: Prieten, dușman? Deliberez. Liz Truss, unul din cei doi candidaţi la postul de premier al Marii Britanii, a fost acuzată că riscă o înrăutăţire a relaţiilor diplomatice cu Franţa după ce a spus că „juriul încă deliberează” în privinţa preşedintelui Emmanuel Macron, transmite DPA. Truss despre Macron: Prieten, dușman? Deliberez Truss, actual ministru de Externe, a răspuns la o întrunire de campanie a Partidului Conservator joi, la Norwich, că nu este decisă dacă preşedintele francez este „prieten sau duşman”. Mai multe probleme au afectat relaţiile franco-britanice în lunile din urmă, printre care traversările migranţilor pe Canalul Mânecii