Dosarul „Sf.Pantelimon”, distrus de judecători. Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti susţin că nu există probe care să le incrimineze pe cele două doctoriţe de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” inculpate pentru omor calificat, declaraţiile asistentelor sunt considerate „simple bârfe”, iar pasaje
Dosar de trafic de heroină, distrus. Procurorii au mai fost daţi un pas înapoi în procesul celei mai importante reţele de traficanţi de heroină din Iaşi. Dosar de trafic de heroină, distrus În luna mai a anului trecut, judecătorii au eliminat din
Ofensivă ucraineană pe Insula Șerpilor. Armata ucraineană a declarat că continuă o operațiune împotriva ocupației rusești pe Insula Șerpilor, situată în Marea Neagră și ocupată de marina rusă încă din primele zile ale conflictului. Serhii Bratchuk, purtătorul de cuvânt al administrației militare