/

Geoană se laudă că s-a „bătut” cu Ion Iliescu într-un congres PSD, dar uită că fostul președinte l-a numit „prostănac”

Geoană l-a înfruntat pe Ion Iliescu. Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, candidat la funcţia de preşedinte al României, a afirmat, miercuri, că a avut curajul să-l înfrunte pe Ion Iliescu „în cel mai democratic congres” PSD din perioada post-decembristă, în timp ce, în prezent, cei care conduc astăzi partidele importante din România „aleargă singuri, nu au contracandidaţi”. Geoană l-a înfruntat pe Ion Iliescu „Vorbea un contracandidat deja, ieri, despre relaţia mea cu PSD. Eu am fost cinci ani preşedinte la PSD, nu mă ascund de asta. Dar dacă este ceva pe care – deşi am fost ambasador

/

Rareș Bogdan vrea să știe sursa fondurilor de campanie ale lui Geoană: E plină țara de corturile lui, dar până ieri era la NATO

Rareș Bogdan: cine adună fonduri pentru Geoană? Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat, miercuri, în legătură cu lansarea candidaturii lui Mircea Geoană la Preşedinţie, că acesta trebuie întrebat cine i-a adunat fondurile pentru campanie, având în vedere că „este plină ţara de corturile” electorale ale acestuia, iar până marţi era angajat la NATO. Rareș Bogdan: cine adună fonduri pentru Geoană? „Nu ştiu, domnul Geoană am văzut că este plină ţara de corturi, cine i-a adunat fondurile electorale. Până ieri era angajat la NATO. Despre asta trebuie să-l întrebaţi”, a declarat presei Rareş Bogdan, la Parlament. Citește și: Ciolacu, eșec major, deși

/

Kamala Harris, succes financiar uluitor: donații de 540 de milioane de dolari în mai puțin de o lună

Donații generoase pentru vicepreședinta Kamala Harris. Vicepreşedinta americană Kamala Harris, candidata Partidului Democrat, a strâns donaţii de campanie de 540 milioane de dolari în ceva mai puţin de o lună de când s-a lansat în cursa pentru preşedinţia Statelor Unite, a anunţat duminică echipa sa de campanie. Donații generoase pentru vicepreședinta Kamala Harris Un comunicat publicat de managerul său de campanie, Jen O’Malley Dillon, afirmă că în aceste 540 milioane intră şi 82 milioane primite în săptămâna Convenţiei naţionale democrate, şi sunt un semn al entuziasmului democraţilor faţă de candidatura lui Harris. Citește și: Ciolacu confirmă că nu are diplomă de

/

DOCUMENT EXCLUSIV Cum arată contractul dintre USR și consultantul George Rîpă pentru campania prezidențială a Elenei Lasconi

Ce va face Rîpă pentru Lasconi. Consultantul politic George Rîpă este plătit cu 6.000 de euro pe lună de USR pentru a o consilia pe Elena Lasconi în campania prezidențială. Citește și: Nu tuturor pensionarilor li s-au recalculat pensiile. Care sunt pensionarii excluși și care sunt motivele Șeful de campanie al Elenei Lasconi, Lucian Viziteu, a declarat pentru DeFapt.ro că el l-a selectat pe George Rîpă în urma unor discuții avute în interiorul partidului. Totodată, Viziteu a adăugat că George Rîpă l-a consiliat cu succes în campaniile electorale locale din 2020 și 2024, atunci când a câștigat funcția de primar al

/

Suma ridicol de mică cu care Nicușor Dan a câștigat alegerile din București. Doar donațiile lui Burduja pentru propria campanie au fost de trei ori mai mari

Suma ridicol de mică cu care Nicușor Dan a câștigat alegerile din București: el a cheltuit 659.796,72 lei, potrivit datelor de pe site-ul Autorității Electorale Permanente. Citește și: Cozi ca pe vremea lui Ceaușescu pentru casele promise de George Simion: sute de cetățeni s-au înghesuit la sediul AUR pentru a se înscrie pe listele de așteptare Un centralizator al tuturor cheltuielilor pentru campania lui Sebastian Burduja nu apare pe site-ul AEP, dar sunt menționate trei contribuții ale acestuia, la 27 mai: 648.980 de lei din “venituri proprii“ și alte două, fiecare de 648.980 de lei, provenind din “împrumuturi contractate de

/

Voiculescu își bate joc de sondajele din campanie: „Eroarea maximă versus marja a fost la Palada de 430% și la Pieleanu de 850%”

Patronul de facto al Antenei 3, Dan Voiculescu, își bate joc de sondajele din campanie: „Eroarea maximă versus marja a fost la Palada de 430% și la Pieleanu de 850%”, a scris acesta pe blog. Citește și: De ce refuză premierul Ciolacu să-și prezinte diploma de bacalaureat, deși susține că o are. Cum a absolvit studii post-universitare fără să aibă diplomă de licență Voiculescu își bate joc de sondajele din campanie „După alegerile din 9 iunie un prieten mi-a arătat rezultatele comparate, comunicate de mai multe societăți și persoane, așa zis abilitate. Printre ele Avangarde, Pieleanu și Sociopol, Palada, toți cu

/

GALERIE FOTO Imagini a 13 momente memorabile din campania electorală: de la linșarea lui Nicușor Dan, la haosul de la numărătoarea voturilor

Campania electorală în 13 fotografii memorabile ale agenției Inquam: de la linșarea lui Nicușor Dan de către PSD și aliații săi la haosul bine organizat de la numărătoarea voturilor, care face ca numeroase semne de întrebare să planeze asupra acestui scrutin. Chiar dacă Biroul Electoral Central nu a finalizat centralizarea datelor, PSD a obținut o victorie comparabilă cu cea din 2016, întrucât va controla peste jumătate din primari și aproape două treimi din președinții de consilii județene. 13 momente memorabile din campania electorală Iată care au fost momentele surprinse de Inquam și care nu ar trebui uitate: 2) Coaliția PSD-PNL

/

FOTO Firea, disperare la limita legii: și-a făcut campanie electorală mascată la foc automat inclusiv în ziua votului prin postări despre proiectele pentru București

Firea, campanie ilegală în ziua votului. Gabriela Firea a încălcat cel puțin în spirit legea care interzice campania electorală după ziua de vineri. Firea, campanie ilegală în ziua votului Duminică, 9 iunie, chiar ziua votului, Firea a postat pe pagina sa de Facebook nu mai puțin de șase texte în care își prezintă proiectele anunțate și în campania electorală. Citește și: Rezultate neoficiale exit poll, ora 14.00: Nicușor Dan spulberă în București, Dreapta Unită este pe primul loc în Capitală Fiecare postare a fost dedicată unui sector al Capitalei. Legea interzice campania electorală nu doar în ziua votului, ci și

/

Geoană își face campanie electorală cu mesaje NATO: a promis la Iași că, în cazul unui conflict cu Rusia, regiunea Moldovei nu va fi abandonată

Geoană, campanie electorală cu mesaje NATO. În cazul unei amenințări la frontieră din partea Rusiei, regiunea Moldovei nu va mai fi abandonată. Geoană, campanie electorală cu mesaje NATO A spus-o răspicat Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, la dezbaterea „Dezvoltarea Regiunii de Nord-Est a României în perspectiva reconstrucției Ucrainei și a integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană”, găzduită de Camera de Comerț și Industrie Iași. Citește și: Cea mai clară dovadă că PSD a falsificat documentul potrivit căruia Nicușor Dan ar fi turnat la Securitate: în documentul datat 1988 este menționat un nume care a apărut în 2006 E liber

/

Nici măcar fostul lider pesedist Ion Solcanu nu înțelege ce fel de campanie face PSD pentru europarlamentare

Vechii social-democrați nu înțeleg campania PSD. Ieșiți de ani buni din viața publică, foștii „grei” ai politicii ieșene nu s-au desprins însă cu totul de vechea pasiune. Vechii social-democrați nu înțeleg campania PSD Ion Solcanu și Vasile Lupu, însă, urmăresc în continuare evoluția vieții politice, o trăiesc cu aceeași intensitate, dar și cu o doză mare de nostalgie. Citește și: Cea mai clară dovadă că PSD a falsificat documentul potrivit căruia Nicușor Dan ar fi turnat la Securitate: în documentul datat 1988 este menționat un nume care a apărut în 2006 Parcă, pe vremea lor, oamenii politici aveau altă stofă și