/

Șefa de la Psihiatrie Pitești, șpăgi zilnice între 50 și 600 de lei în bani și bunuri. În numai patru luni, a fost mituită de peste 140 de ori

Șefa de la Psihiatrie Pitești, șpăgi zilnice între 50 și 600 de lei

Șefa de la Psihiatrie, șpăgi zilnice. Şefa Secţiei de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti, suspectată că a luat mită de peste 140 de ori, a fost reţinută într-un dosar instrumentat de Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeş, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

Șefa de la Psihiatrie, șpăgi zilnice

Potrivit unui comunicat transmis vineri de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), faţă de suspectă se efectuează urmărirea penală cu privire la săvârşirea în formă continuată a infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită.

Citește și: EXCLUSIV Acțiunile Gabriel Resources, acționarul majoritar de la Roșia Montană, suspendate temporar de la tranzacționare pe Bursa din Toronto

În dosar a mai fost dispusă măsura controlului judiciar faţă de un asistent medical şi un registrator medical din cadrul aceleiaşi unităţi medicale, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, respectiv tăinuire.

„În perioada mai-august 2023, inculpata ar fi primit, în biroul de lucru al acesteia situat în incinta Secţiei de Psihiatrie din cadrul SJU Piteşti, în mai multe rânduri, de la pacienţi sau aparţinători ai acestora, diferite sume de bani, în bancnote în cupiuri de la 50 la 500 de lei, precum şi bunuri, în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, fiind vorba de cel puţin 147 de acte materiale, privind sume individuale cuprinse între 50 de lei şi 600 de lei. Uneori, sume de bani primite cu titlu de mită erau remise de inculpată şi altor cadre medicale din unitatea medicală unde îşi desfăşura activitatea”, se precizează în comunicat.

Percheziții și mandate de aducere

În cursul zilei de joi au fost efectuate patru percheziţii domiciliare în municipiile Piteşti şi Curtea de Argeş – una la sediul SJU Piteşti, una la sediul Policlinicii Spitalului Municipal Curtea de Argeş unde îşi desfăşoară activitatea medicul psihiatru, una la domiciliul unei persoane fizice şi una la o societate comercială.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

După finalizarea descinderilor, au fost puse în executare cinci mandate de aducere a unor persoane care aveau calitatea de suspecţi.

Şefa Secţiei de psihiatrie a SJU Piteşti urmează să fie prezentată vineri la Tribunalul Argeş, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

14:39Scutirea românilor de vize pentru SUA, marcată oficial la Washington de către Departamentul pentru Securitate Internă
14:30UE trebuie să ia în calcul inclusiv interzicerea platformei X în Europa în urma ingerințelor lui Elon Musk în politica statelor blocului comunitar, spune Parisul
14:20Franța îl avertizează pe Trump în legătură cu ocuparea Groenlandei: UE nu va permite nici unei națiuni să-i atace granițele suverane
14:12Avocatul Poporului, din ce în ce mai servil cu puterea: Renate Weber admite că a primit multe sesizări în legătură cu ordonanța „trenuleț”, dar nu a făcut nimic în legătură cu asta
14:03Gazul din apele românești ale Mării Negre (Neptun Deep) care va fi livrat Germaniei de către OMV este doar 1% din zăcământ, spune Ministerul Energiei
13:54Elon Musk, ofensivă populistă: ar fi interesat să cumpere clubul de fotbal FC Liverpool
10:16McDonald’s spune adio discriminării pozitive. Compania a anunțat schimbări în politica de diversitate și echitate
10:04Potul de 1,8 miliarde de lei pentru construirea Spitalului Regional de Urgențe Iași, câștigat de cinci companii românești. Rezultatul, contestat
09:54Drumul heroinei din Ferentari în estul României: în gramaje foarte mici, cu mașini închiriate sau cu trenul. Unde în corp erau ascunse drogurile
09:45Piața IT va stagna în 2025 după eliminarea facilităților fiscale, cel mai mult vor avea de pierdut angajații cu competențe medii, nu cei înalt calificați
09:36Explozibil pe aeroport, camuflat într-o jucărie. Bomba de forma unei mașinuțe, descoperită într-un colet poștal la Chișinău
09:29OMV va vinde Germaniei gaze din Marea Neagră începând cu 2027. Producția, în perimetrul Neptun Deep (sector românesc al mării)
09:21Liderii separatiști din Transnistria refuză ajutorul Chișinăului și condamnă locuitorii la frig după ce Gazprom a sistat furnizarea gazului. UE denunță un război hibrid al Moscovei
21:46Crimă sinistră în Germania: un cuplu a ucis două refugiate ucrainene, mamă și fiică, pentru a răpi copilul tinerei
21:35Cutremurul devastator din Tibet a avut o magnitudine de 6,8. Ultimele estimări indică peste o sută de morți și aproape 200 de răniți