/

Rusia evită sancțiunile bancare prin intermediul Raiffeisen Bank, bancă austriacă ce refuză să plece din Rusia. Și Atena ajută Moscova: armatorii greci transportă masiv petrol rusesc

Raiffeisen Bank ajută Rusia supusă sancțiunilor
Raiffeisen Bank ajută Rusia supusă sancțiunilor (sursa: vk.com/ Райффайзен Банк)

Raiffeisen Bank ajută Rusia supusă sancțiunilor. În ciuda războiului din Ucraina, a sancțiunilor, interdicțiilor și embargourilor impuse de Uniunea Europeană, unele țări membre continuă să mențină relații economice strânse cu Rusia. Un exemplu este Austria, care importă încă masiv gaze din Rusia și își menține pe poziții filiala rusească a băncii Raiffeisen. O altă țară este Grecia: doar în luna aprilie, armatorii greci au transportat în lume 50% din petrolul rusesc.

Gazul rusesc alimentează Austria

Relațiile economice dintre Austria și Rusia rămân încă strânse. După Germania, Rusia e cel mai mare investitor al Austriei.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Dacă anul trecut investițiile SUA în Austria se ridicau la 13 miliarde de euro iar ale Italiei, la 11 miliarde, cele ale Rusiei cuantificau 25 de miliarde de euro (adică 13% din totalul investițiilor străine).

Înainte de invadarea Ucrainei, Austria importa 80% din gazul său din Rusia. Această pondere a scăzut după invazia rusă, însă doar pe timpul verii. Din decembrie 2022, a ajuns la 71%. În ianuarie a fost chiar 81%.

Deși guvernul austriac și-a propus să fie total independent de gazul rusesc până în 2027, contractul dintre gigantul rus Gazprom și compania energetică austriacă OMV durează până în 2040, fără posibilitatea de a fi reziliat. Guvernul susține că nu cunoaște detaliile acestui acord.

Anul trecut, Austria a plătit Rusiei aproximativ șapte miliarde de euro pentru gaze.

Raiffeisen Bank ajută Rusia supusă sancțiunilor

Sucursala rusă a băncii austriece Raiffeisen Bank International (RBI), care operează în Rusia de 30 de ani, e principala companie occidentală rămasă în Rusia.

După ce numeroase bănci rusești au fost excluse din sistemul financiar internațional Swift, ca urmare a sancțiunilor după izbucnirea războiului din Ucraina, RBI joacă un rol important în tranzacțiile internaționale de plată pentru țară.

Chiar dacă în prezent, din cauza sancțiunilor, dividendele nu curg dinspre Moscova spre Viena, RBI continuă să facă afaceri bune.

Potrivit Financial Times, până la 50% din tranzacțiile internaționale de plată din Rusia sunt procesate în prezent prin Raiffeisen. În ultimul an, profitul total al RBI s-a dublat, ajungând la 3,6 miliarde de euro.

De la începutul războiului, RBI „s-a gândit” la o retragere din Rusia, dar nu o face. Iar Alexander Schallenberg, ministrul de Externe al Austriei, apără această decizie. Potrivit acestuia, întreruperea tuturor canalelor de dialog cu Moscova ar fi fatală: „Rusia nu va dispărea, însă va rămâne cel mai mare vecin al UE.”.

Schallenberg a susținut, de altfel, că sunt multe companii internaționale care au rămas în Rusia, citând un studiu potrivit căruia mai puțin de 10% din companiile internaționale s-au retras din Rusia.

Însă, potrivit studiului respectiv, dintre companiile internaționale care s-au retras, cele austriece sunt de două ori mai puține.

Golful Lakonikos

Pe 5 decembrie 2022, Uniunea Europeană a interzis toate importurile de țiței și produse petroliere rusești pe mare. Însă Moscova continuă să exporte și azi sute de milioane de barili pe alte rute. Una dintre acestea trece prin Grecia. Armatorii greci dețin 59% din flota europeană și 21% din tonajul mondial, dintre care 49% e destinat transportul petrolului.

Potrivit presei elene, armatorii greci sunt campioni în transportul de combustibil rusesc, în ciuda embargoului.

Numai în luna aprilie a acestui an, armatorii greci ar fi transportat 50% din petrolul rusesc în lume. Iar în Golful Lakonikos se fac schimburi de petrol de la navă la navă.

Înainte de embargo, acestea aveau loc în portul Rotterdam, dar apoi navele au venit aici, golful Lakonikos devenind un loc privilegiat de schimb pentru petrol rusesc, prima etapă a unei noi rute care face posibilă ocolirea embargoului european. Potrivit Bloomberg, 16,1 milioane de barili de petrol rusesc au trecut prin golful grecesc în ultimele două luni. Valoarea totală estimată: un miliard de euro.

„Armatorii greci nu fac nimic ilegal”

Ministerul Marinei din Grecia susține că nu are cum să intervină: „Transferurile de marfă între cisterne sunt autorizate în apele internaționale, adică la o distanță mai mare de șase mile marine de coastă.”.

Citește și: ANALIZĂ Dezastrul de după grevă: viitorul premier s-a dovedit un laș, AUR – în ascensiune, deficitul bugetar va exploda și va ucide PNRR, opoziția de dreapta – inexistentă

După transbordări în largul Greciei, unele dintre nave acostează în China, dar mai ales în India. Într-un an, New Delhi și-a înmulțit de 22 de ori achizițiile de petrol rusesc. În India, țițeiul de la Moscova este rafinat și, potrivit unui broker de transport maritim, „Când e rafinat, nu mai poți dovedi că petrolul este rusesc. Produsul devine indian și poate fi livrat oriunde în lume.”.

Potrivit ministerului Indian al Economiei, exporturile de petrol rafinat către Europa au crescut cu 20%, de la începutul războiului.

Deși Ucraina a denunțat în mod repetat că armatorii greci transportă petrol și gaze rusești, toți au negat. Potrivit lui Nicolas Varnikos, președintele Camerei Internaționale de Comerț, „Armatorii greci nu fac nimic ilegal.”.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:10Nave de război germane, vizate de acte de sabotaj, a confirmat șeful Marinei, fără a numi sabotorii: „Evaluarea noastră: Suntem testaţi”
21:01Cătălin Predoiu, președintele interimar al PNL în lipsa lui Bolojan. Mircea Abrudean, interimar la Senat
20:54Cât costă „Marş, mă!”, „Marş, javrelor!”, „Javrelor!” în direct la Realitatea Plus – o amărâtă de amendă de 10.000 de lei
20:22Și George Simion propune retragerea decorațiilor acordate de Iohannis unor judecători CCR. Printre ei, judecătoarea care l-a condamnat pe Adrian Năstase
18:02Se strânge lațul penal în jurul lui Călin Georgescu, procurorii au luat documente după perchezițiile la șefii de campanie ai fostului candidat
17:47Promisiunile de vânzare-cumpărare vor fi notate în cartea funciară pentru a nu mai fi posibil un nou caz Nordis, se angajează parlamentarii să adopte legislație în acest sens
17:33Alcoolul ar putea fi iar vândut după-amiaza în Thailanda, după o interdicție de 50 de ani
17:24Ceremonia de încheiere a mandatului prezidențial al lui Iohannis are loc miercuri
17:16Romsilva este aproape de colaps economic, sporurile enorme au dus la întârzieri salariale pentru prima oară după mulți ani
16:49România ar putea fi primită în OECD în trimestrul III sau IV din 2026, susține șeful ASF, Alexandru Petrescu
15:28EXCLUSIV Zeci de angajări la Guvern, ministerul de Externe și alte instituții de stat în decembrie 2024, înainte de înghețarea posturilor
14:06Sindicaliștii lui Firea, grevă parțială la metrou, nedeclarată, pentru salarii mai mari: mecanicii de tren susțin că sunt bolnavi
10:54Indecizia politică privind subvenționarea energiei a făcut ca prețurile „spot” la gaze să explodeze: marii consumatori, afectați serios
10:07Primul atac într-o școală din România cu multiple victime, ISU a activat planul roșu de intervenție: un elev a pulverizat un spray cu piper, SMURD a intervenit, 20 de persoane afectate
10:05Cel mai dezastruos sistem IT al statului, cel gestionat de CNAS, a costat un miliard de lei. IT-iștii nu vor să lucreze la CNAS nici pentru 3.900 de euro pe lună