/

PNL face orice pentru ca Iohannis să poată candida la parlamentare: pregătește schimbarea legislației electorale

PNL vrea schimbarea legii pentru Iohannis (sursa: Facebook/Daniel Fenechiu)

PNL vrea schimbarea legii pentru Iohannis. PNL consideră că orice persoană care nu are interzis dreptul constituţional de a candida la alegerile parlamentare trebuie să poată să se înscrie în cursa electorală, a declarat, miercuri, liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu.

PNL vrea schimbarea legii pentru Iohannis

„Grupul PNL pregăteşte ceva şi va anunţa în mod transparent în scurtă vreme, are legătură cu posibilitatea oricărei persoane care nu are interzis dreptul de a candida (…) să poată candida”, a precizat Fenechiu, la Senat.

Citește și: Salarii uriașe la Apele Române, instituția direct responsabilă de inundații: până și șoferii iau spor de absorbție a fondurilor europene

„Constituţia României interzice în mod expres unor categorii, bine indicate, să candideze – magistraţi, judecătorii CCR, Avocatul Poporului. Persoanele care nu se încadrează în această categorie, în opinia PNL, trebuie să poată candida. Şi atunci (…) ce facem noi vizează acest aspect”, a adăugat acesta.

Amendamentul folosit de Iliescu

Întrebat dacă este acelaşi amendament care i-a permis fostului preşedinte Ion Iliescu să candideze în urmă cu 20 de ani, Daniel Fenechiu a răspuns: „Cu siguranţă, nu. Noi nu vrem să-l facem preşedinte pe Ion Iliescu”.

În ceea ce priveşte opinia potrivit căreia candidatura preşedintelui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare ar defavoriza PNL, senatorul PNL a afirmat:

„Fac parte dintre cei care l-au susţinut pe Klaus Iohannis şi la prima candidatură şi la a doua.

Niciodată nu m-am dezis de Klaus Iohannis şi cred că experienţa unui preşedinte într-o zonă politică este deosebită.

După ce ai fost cinci sau 10 ani la Cotroceni, cred că anvergura ta, experienţa ta este extrem de importantă. (…) Să îţi serveşti patria din orice poziţie este o chestiune onorantă”.

Iohannis ar putea candida la parlamentare

Parlamentarii PNL Daniel Fenechiu şi Gabriel Andronache au depus, miercuri, la Parlament, propunerea legislativă prin care preşedintele României poate candida, în ultimele 3 luni ale mandatului, ca independent pe listele unui partid sau alianţă la alegerile parlamentare.

Proiectul modifică, în acest sens, articolul 52 din legea privind alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor.

„Preşedintele României, în funcţie de data alegerii Camerei Deputaţilor şi Senatului, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, a unei alianţe politice sau a unei alianţe electorale pentru obţinerea unui mandat de senator sau de deputat.

În cazul în care este ales senator sau deputat, preşedintele României este obligat, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi cea de preşedinte”, prevede proiectul.

Iniţiatorii arată, în expunerea de motive a proiectului, că articolul 52 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente este reglementată interdicţia expresă pentru un independent de a candida pe listele unui partid sau alianţe politice ori electorale.

„Dispoziţia legală instituie la modul absolut această interdicţie, deşi există cel puţin o situaţie care, nereglementată, constituie o veritabilă încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, respectiv a dreptului constituţional de a fi ales prevăzut de art.37 din Constituţie.

Situaţia care este necesară a fi reglementată în procedură de urgenţă este situaţia Preşedintelui României, aflat în exercitarea mandatului, care nu are dreptul de a candida la alegerile generale în cazul în care alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor se desfăşoară în acelaşi an cu data la care ajunge la termen mandatul de preşedinte pe care îl exercită”, arată aceştia.

De asemenea, iniţiatorii mai menţionează că necesitatea modificării legislative rezultă şi din „jurisprudenţa Curţii Constituţionale care a consacrat obligaţia reglementării situaţiei care constituie obiectul de reglementare al prezentei propuneri legislative”.

Soluție legislativă „justificată”, în opinia PNL

Potrivit acestora, „soluţia legislativă nu este o noutate în dreptul pozitiv românesc, fiind normă în vigoare în perioada 2004 – 2008 ( art.5 alin.7 din Legea nr.373/2004)”.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

„Soluţia legislativă îşi justifică urgenţa deoarece suntem în situaţia în care unor cetăţeni le este interzis dreptul de a fi aleşi, deşi îndeplinesc toate condiţiile constituţionale şi legale de a exercita acest drept. Soluţia legislativă respectă recomandările Comisiei de la Veneţia, deoarece este în favoarea lărgirii conţinutului dreptului de a fi ales, ci nu restrânge acest drept electoral fundamental.

Precizăm că măsurile propuse prin prezentul act normativ nu sunt de natură a afecta drepturile electorale, în înţelesul stabilit de jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României (de exemplu Deciziile Curţii Constituţionale a României nr. 1189/2008, nr. 1248/2008, nr. 1221/2008 şi nr. 47/2018), respectiv Codul de bune practici în materie electorală, şi nici nu îngreunează organizarea şi desfăşurarea alegerilor. Prezenta iniţiativă legislativă nu are un impact asupra bugetului de stat”, mai precizează cei doi iniţiatori în expunerea de motive.

Iniţiatorii au solicitat procedură de urgenţă în dezbaterea şi adoptarea actului normativ.

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului şi apoi a Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comment

  1. Meltenismul pnl-ist,al grasutului Fenechiu,,,marele avocat politician ,, ,arogantul penibil prezent nonstop la balmajeala tv,vine sa,,lamureasca cum ca DULAPUL nu trebuie mutat…Dupa incercari de mutare la NATO,UE unde nu s-a avut loc,,trebuie sa ramana nemiscat,, dupa 10 ani de marioneta executanta a intereselor dianfara … DE CE NU SE RETRAGE LA UNA DIN CASE,langa ,,marea doamna,,..?!?!!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

12:36Guvernul continuă să facă sute de angajări, deși a promis că va îngheța cheltuielile de personal
11:37BREAKING În timp ce ANAF jupuia contribuabilii, Fiscul proteja afacerile familiei Vicol – DIICOT. Președintele ANAF s-a văzut cu un șef al Nordis
11:07Cum explică Ciolacu succesul lui Călin Georgescu: „Dacă Georgescu violează o găină, va zice toată lumea că găina trebuia violată”
10:42Becali spune că l-a blocat pe whatsapp pe Călin Georgescu fiindcă i-a trimis o melodie antisemită
10:12Mesaj-șoc al lui Trump: SUA vor prelua Fâșia Gaza, palestinienii trebuie relocați, totul trebuie reconstruit sub control american
10:05Atacul armat de la școala din Suedia s-a soldat cu 11 morți. Printre ei, și ucigașul, care s-a sinucis cu propria armă
09:54Organizatorii grand slam-urilor, reacții emoționante la retragerea Simonei Halep. Roland Garros și Wimbledon au pomenit victoriile sportivei
09:46Trump crede că merită un Premiu Nobel pentru Pace, dar că nu-l va primi
09:39Un tribunal special al UE va judeca „delictul de agresiune” al Rusiei împotriva Ucrainei. Procesul, pas necesar pentru cercetarea crimelor de război
09:31Plata pensiei poate înceta în anumite condiții. Care sunt acestea, potrivit noii legi a pensiilor
09:25Eternele țepe românești cu mașini la mâna a doua: a cumpărat un Volvo care avea doar caroseria mărcii
09:19Creditorii Nordis solicită peste 910 milioane de lei de la companie. Cel mai probabil, nimeni nu va primi nimic
22:03Soții Ciorbă-Vicol, două apartamente închiriate la Monaco pe banii clienților Nordis. Deputata PSD plătea sute de mii de euro la Gucci, Chanel, Loro Piana, Rolex, Louis Vuitton
21:52Disperare în Santorini: peste 11.000 de persoane au părăsit insula din cauza cutremurelor
21:46Ucraina transferă 50.000 de soldați din alte structuri ale armatei către infanterie pe fondul deficitului de trupe