/

Avertisment dur al Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România: Alimentarea cu energie ar putea fi blocată în plină iarnă. Consumul trebuie raționalizat

Avertisment dur al Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (sursa: Pexels/Honye Sanges)

Electrica Furnizare, aproape-n incapacitate de plată. Un furnizor de energie a fost la un pas de a intra în incapacitate de plată, ceea ce ar duce în secunda doi la un blocaj general în toată piaţa, precum şi la măsuri de raţionalizare, de decontare a unor consumatori sau de blackout, a afirmat, luni, Laurenţiu Urluescu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFEER), într-o conferinţă de presă.

Electrica Furnizare, aproape-n incapacitate de plată

El a atras atenţia că se întâmplă lucruri grave în piaţă după 1 septembrie, de la intrarea în vigoare a OUG 119/2022.

„Deja sunt probleme cu lichiditatea în piaţă, ca urmare a decontărilor întârziate, şi există un risc mare de apariţie a blocajelor financiare. Era cât pe-aci să avem un default (incapacitate de plată – n. r.), ceea ce înseamnă un blocaj financiar, ceea ce va duce în secunda doi la un blocaj general”, a spus Urluescu.

Citește și: Șoc la Kremlin: „bucătarul lui Putin”, Evgheni Prigojin, admite că a fondat grupul Wagner pentru a lupta în Ucraina începând cu 2014

Deşi a spus că nu poate da nume de companii, acesta a afirmat totuşi că, potrivit unor informaţii din piaţă, ar fi vorba despre Electrica Furnizare.

„Nu pot să dau nume de companii, dar este vorba de unul dintre membrii noştri. Nu înseamnă că ceilalţi sunt în situaţie mai roz. Să nu uităm că, dacă unul pică, trage mai mulţi după el, îi trage şi pe ceilalţi. Toţi furnizorii sunt în corzi acum, orice bobârnac îi duce în prăpastie. Dacă un furnizor, nu mare, ci mediu, pică, pică şi cel de ultimă instanţă care îi preia clienţii. Ce se poate întâmpla? Raţionalizare sau blackout”, a completat preşedintele AFEER.

Reducere de consum sau deconectare

În opinia lui, este un risc mare ca România să se confrunte cu un deficit de energie şi gaze în piaţă.

„O parte dintre consumatori va trebui fie să reducă benevol consumul, fie să fie deconectaţi”, a susţinut Laurenţiu Urluescu.

În plus, sistemul bancar nu mai finanţează companiile din energie.

„OUG 119 efectiv distruge piaţa. Furnizorii sunt reticenţi în a prelungi contractele sau a oferta clienţi noi, mai ales cei care beneficiază de plafonare”, a subliniat el.

Totodată, ordonanţa duce la blocarea importurilor de electricitate şi gaze, ceea ce ar însemna că, în vârf de consum, să nu mai poată fi asigurată continuitatea în aprovizionare.

Se cere modificarea OUG 119

„Preţul de 1.300 de lei pe MWh fixat pentru furnizori este vădit sub preţul pieţei. Înseamnă o pierdere din start pentru orice furnizor. Nu se mai încheie nicio tranzacţie pe piaţa forward, ceea ce înseamnă că toată energia va fi tranzacţionată pe PZU (Piaţa pentru Ziua Următoare, piaţa spot – n. r.) şi nu va mai exista niciun preţ de referinţă”, a completat reprezentantul furnizorilor.

Potrivit acestuia, pentru întregul an 2022, furnizorii au de încasat de la stat 30 de miliarde de lei pentru decontarea conform OUG 27/2022, în timp ce statul încasează din taxe şi impozite 42 de miliarde de lei.

„Am cerut în Parlament modificarea OUG 119, renunţarea la plafonul de 1.300 de lei pe MWh, eliminarea suprataxării traderilor. Nu avem speranţe că se vor întâmpla prea multe”, a mai spus Urluescu.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

4 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

12:36Guvernul continuă să facă sute de angajări, deși a promis că va îngheța cheltuielile de personal
11:37BREAKING În timp ce ANAF jupuia contribuabilii, Fiscul proteja afacerile familiei Vicol – DIICOT. Președintele ANAF s-a văzut cu un șef al Nordis
11:07Cum explică Ciolacu succesul lui Călin Georgescu: „Dacă Georgescu violează o găină, va zice toată lumea că găina trebuia violată”
10:42Becali spune că l-a blocat pe whatsapp pe Călin Georgescu fiindcă i-a trimis o melodie antisemită
10:12Mesaj-șoc al lui Trump: SUA vor prelua Fâșia Gaza, palestinienii trebuie relocați, totul trebuie reconstruit sub control american
10:05Atacul armat de la școala din Suedia s-a soldat cu 11 morți. Printre ei, și ucigașul, care s-a sinucis cu propria armă
09:54Organizatorii grand slam-urilor, reacții emoționante la retragerea Simonei Halep. Roland Garros și Wimbledon au pomenit victoriile sportivei
09:46Trump crede că merită un Premiu Nobel pentru Pace, dar că nu-l va primi
09:39Un tribunal special al UE va judeca „delictul de agresiune” al Rusiei împotriva Ucrainei. Procesul, pas necesar pentru cercetarea crimelor de război
09:31Plata pensiei poate înceta în anumite condiții. Care sunt acestea, potrivit noii legi a pensiilor
09:25Eternele țepe românești cu mașini la mâna a doua: a cumpărat un Volvo care avea doar caroseria mărcii
09:19Creditorii Nordis solicită peste 910 milioane de lei de la companie. Cel mai probabil, nimeni nu va primi nimic
22:03Soții Ciorbă-Vicol, două apartamente închiriate la Monaco pe banii clienților Nordis. Deputata PSD plătea sute de mii de euro la Gucci, Chanel, Loro Piana, Rolex, Louis Vuitton
21:52Disperare în Santorini: peste 11.000 de persoane au părăsit insula din cauza cutremurelor
21:46Ucraina transferă 50.000 de soldați din alte structuri ale armatei către infanterie pe fondul deficitului de trupe