/

Ruși făcuți cetățeni ai României de către două primării din Botoșani: o carte de identitate, 400 de euro

Cetățenie română primită ilegal de ruși (sursa: Facebook/Primăria Orașului Bucecea)

Cetățenie română primită ilegal de ruși. Percheziții ample au fost desfășurate în Botoșani, Suceava și București într-o anchetă privind falsificarea documentelor de identitate pentru cetățeni străini. 

Percheziții în Botoșani și alte județe

Primăriile din orașul Bucecea și comuna Vârfu Câmpului, județul Botoșani, au fost vizate miercuri dimineață de percheziții efectuate de polițiștii de frontieră din cadrul Direcției de Prevenire și Combatere a Migrației Ilegale. 

Citește și: Cum și-a sabotat statul român programul „Casa Verde”: a cheltuit 500 de milioane de euro și are nevoie de încă atât să-l repare

Operațiunile, coordonate de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost extinse la zeci de locuințe din cele două localități. 

Cetățenie română primită ilegal de ruși 

Ancheta vizează o rețea care ar fi facilitat obținerea de documente de identitate românești falsificate pentru mai mulți cetățeni din Federația Rusă, dar și din Republica Moldova și Ucraina.

Prin implicarea unor funcționari publici din serviciile de evidență a populației, aceste documente au fost emise în baza unor declarații false privind domiciliul, fără consimțământul proprietarilor. 

În comuna Vârfu Câmpului figurează aproximativ 10.000 de cetățeni străini înregistrați la diverse adrese, fără acordul real al proprietarilor sau în baza unor documente contrafăcute. 

Sancțiuni și infracțiuni investigate 

Procurorii investighează infracțiuni precum luare și dare de mită, trafic și cumpărare de influență, fals în înscrisuri oficiale și informatic, precum și uz de fals.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Banii ceruți pentru obținerea documentelor erau cuprinși între 350 și 400 de euro, variind în funcție de serviciile oferite de intermediari. 

În cadrul aceleiași anchete, percheziții au avut loc și în județul Suceava, precum și în municipiul București, vizând destructurarea întregii rețele implicate în emiterea documentelor falsificate. 

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

14:15Ne batem de proști cu “extremiștii“: PSD și PNL susțin candidatura loserului Antonescu ca să se asigure că Georgescu va fi președinte, nu un om liber, fără tinichele
12:04ANALIZĂ Noul Marcel Ciolacu: zile întregi fără nici o activitate la Guvern, dar foarte activ pe TikTok
11:23Pe ultima sută de metri, deși știa în ce dezastru se află bugetul, guvernul Ciolacu I a mai angajat peste 6.000 de bugetari
10:11Cinci proiecte CNAIR de centuri ocolitoare, preluate de Consiliul Județean Iași, care se va ocupa de licitații și execuție
10:05„Suveranist” AUR, dar mare investitor în multinaționale: consilierul local Creangă, mare jucător pe bursă
09:56Cele mai sigure investiții în 2025: aurul, titlurile de stat și depozitele bancare. De ce sunt cele mai puțin riscante
09:49Doar două sexe, masculin și feminin, în documentele oficiale ale SUA, a decis Trump printr-un ordin care, cel mai probabil, va fi contestat
09:39Guvernul introduce inteligența artificială în administrația publică pentru a scăpa de procedurile „arhaice” din sistemul britanic. Economii de zeci de miliarde de lire anual
09:29Copiii născuți în SUA din părinți imigranți fără acte nu mai au cetățenie americană, a decis Trump. Măsura, posibil neconstituțională, a fost deja contestată în instanță
21:30Boloș recunoaște că pensiile speciale au blocat PNRR-ul: „Avem jaloane care nu au fost îndeplinite, unul, cel legat de pensiile speciale”
21:11Candidatura lui Crin Antonescu va fi oficializată de alianța de guvernare iar candidatul „va trebui să se reconecteze cu electoratul”, spune Bolojan
20:59Biden și-a grațiat preventiv și doi frați și o soră în ultimele minute de mandat, invocând o posibilă răzbunare a lui Trump
20:45VIDEO Trump fost el însuși la ceremonia de învestire: se crede salvat de Dumnezeu, va aduce „epoca de aur” în SUA, țară în care vor fi recunoscute doar două genuri
20:31Mai multe sindicate îi cer lui Călin Georgescu să nu le paraziteze mitingul de vineri, care nu este politic, ci de protest la adresa „ordonanței trenuleț”
18:20Ponta, „paradit” de fostul procuror Negulescu, zis „Portocală”: trebuie să plătească daune morale de 25.000 de lei pentru că l-a făcut „interlop”