/

Republicanii, majoritari în Cameră, vor ca SUA să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă: Pot ajunge rachete în Crimeea? Așa e cinstit, Crimeea nu e Rusia, potrivit legii internaționale

Republicanii, rachete cu rază lungă Ucrainei. Congresmeni republicani din Camera Reprezentanţilor a SUA au promis că, şi după ce partidul lor va prelua în ianuarie controlul acestei camere a Congresului, acest partid îşi va menţine sprijinul bipartizan – împreună cu democraţii – faţă de ajutorul militar oferit Ucrainei, dar nu va accepta modul netransparent şi fără o responsabilitate asupra deciziilor de care îl acuză pe preşedintele democrat Joe Biden în acordarea acestui ajutor. Sprijin promis, dar nu „cec în alb” Liderul republican Kevin McCarthy a cerut astfel mai multă responsabilitate decizională şi a promis că, dacă va fi preşedinte al

/

„Socrul Biancăi Drăgușanu, săltat de DNA”: decăderea lui Bădălău – de la parlamentar, ministru și vice la Curtea de Conturi, la subiect de glume pe internet

„Socrul Biancăi Drăgușanu, săltat de DNA”. Fostul senator PSD Niculae Bădălău a fost reţinut duminică seara de DNA, pentru 24 de ore, într-un dosar în care este acuzat de dare de mită şi trafic de influenţă în legătură cu un contract în valoare de peste 7 milioane lei. Șapte milioane fără TVA Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de duminică, a lui Niculae Bădălău, la data faptelor consilier de conturi în cadrul

/

Ayatollahul Ali Khamenei și-a arestat propria nepoată, care a calificat puterea de la Teheran drept „regim asasin”

Ayatollahul Ali Khamenei și-a arestat nepoata. Autorităţile iraniene au arestat-o pe nepoata ayatollahului Ali Khamenei, Farideh Moradkhani, după ce ea a denunţat reprimarea protestelor antiguvernamentale din Iran şi a calificat puterea de la Teheran drept „regim asasin”, a declarat sâmbătă fratele său. Ayatollahul Ali Khamenei și-a arestat nepoata O cunoscută activistă, Farideh Moradkhani este fiica sorei lui Ali Khamenei, care în anii ’80 a fugit împreună cu familia sa în Irak. Tatăl său, şeicul Ali Tehrani, decedat în octombrie, a fost un opozant al şahului Iranului, devenind apoi un critic al Republicii Islamice Iran. Farideh Moradkhani a fost arestată miercuri

/

Rușii fură tot ce pot și se pregătesc să părăsească centrala nucleară de la Zaporojie, potrivit șefului Energoatom. Nimeni nu înțelege care e planul lui Putin

Rușii fură tot, părăsesc centrala Zaporojie. Directorul companiei Energoatom, societatea în subordinea căreia se află centralele atomoelectrice din Ucraina, a susţinut duminică faptul că observă semne conform cărora trupele ruse s-ar pregăti să renunţe la controlul asupra centralei nucleare Zaporojie, pe care au ocupat-o la începutul lunii martie, în primele zile ale invaziei ruse în Ucraina. Schimbare majoră pe front O asemenea decizie ar însemna o schimbare majoră pe frontul din regiunea sudică ucraineană Zaporojie, unde linia de contact dintre trupele ruse şi cele ucrainene a rămas aproape neschimbată în ultimele luni, în timp ce bombardamentele repetate în zona centralei

/

Denise Rifai a pus tunurile pe Emilia Șercan, l-a luat aliat pe Ion Cristoiu. Atacuri la persoană și amenințări cu procese

Rifai și Cristoiu, tunurile pe Șercan. În războiul plagiatelor de care sunt acuzați mulți demnitari români a intrat și jurnalista Kanal D Denise Rifai. Aceasta a postat pe pagina personală de Facebook mai multe texte cu adresă la Emilia Șercan, cea care a descoperit mai multe plagiate în ultimii ani în teze de doctorat (și nu numai) ale unor oficialități. Rifai și Cristoiu, tunurile pe Șercan După o postare de sâmbătă noapte cu referire la Șercan, Rifai a revenit duminică dimineață, tot pe Facebook. „Nu am postat pe pagina nimanui, nu am publicat articole in ziar/publicatii online, nu am facut

/

VIDEO+FOTO Imagini terifiante de pe frontul din Bakhmut: soldații, îngropați în noroi, pădurile rase de bombardamentele rusești. Ambele părți recunosc pierderi masive

Imagini terifiante de pe frontul din Bakhmut – unde se duc în prezent cele mai grele lupte din Ucraina – se răspândesc pe rețelele sociale: soldații ucraineni rezistă îngropați în noroi, iar pădurile au fost rase de bombardamentele rusești, amintind de peisajele de pe frontul de vest din primul război mondial. Temperaturile vor coborî la minus șase grade în această regiune, în nopțile următoare. Bakhmut is literally the Passchendaele of the XXI Century. photos source: https://t.co/yyEL3MWB71 pic.twitter.com/1OBzwjygkG — Status-6 (@Archer83Able) November 26, 2022 Imagini terifiante de pe frontul din Bakhmut „În timp ce civilii ucraineni se confruntă cu probleme cu

/

VIDEO China: Proteste fără precedent în ultimii ani, împotriva dictaturii Partidului Comunist și a restricțiilor anti-COVID

Proteste fără precedent în ultimii ani, în China, împotriva dictaturii Partidului Comunist și a restricțiilor anti-covid. Inițial, aceste mișcări s-au opus doar măsurilor dure de carantină, dar, în ultimele zile, ele au luat o turnură politică și au fost îndreptate împotrica dictaturii Partidului Comunist și a liderului Xi Jinping. The fire in Urumqi, Xinjiang, the last screams of the residents who were burned to death, other residents could only stand by the window to watch, because everyone was locked at home.#TheGreatTranslationMovement pic.twitter.com/Fr1gyrpPsa — The Great Translation Movement 大翻译运动官方推号 (@TGTM_Official) November 25, 2022 China: Proteste fără precedent Protestele par să fi

/

Stupefiant: ucrainenii, nevoiți să tragă zilnic mii de obuze împotriva rachetelor rusești, cam cât folosea NATO lunar în Afganistan

Ucrainenii trag zilnic mii de obuze. Ucraina poate trage zilnic mii de obuze de artilerie împotriva invadatorilor ruşi, în timp ce forţele NATO în Afganistan trăgeau 300 de lovituri pe zi, potrivit The New York Times. Ucrainenii trag zilnic mii de obuze Potrivit unor responsabili NATO, cantitatea de artilerie utilizată este stupefiantă. În Afganistan, forţele NATO ar fi putut trage până la 300 de obuze de artilerie pe zi şi nu aveau probleme cu apărarea antiaeriană. Dar Ucraina poate trage mii de obuze zilnic şi rămâne îngrijorată pentru apărarea antiaeriană împotriva rachetelor ruseşti şi a dronelor de fabricaţie iraniană. „O

/

Trenul regal, închiriat pentru o petrecere cu „șpriț și lăutari”. Reacții scandalizate dinspre Administraţia Proprietăţilor Regale și PNL

Șpriț și lăutari în trenul regal. Trenul Regal a fost închiriat pentru Ziua Națională unei agenții de publicitate. „Petrecem la rang de artă” cu șpriț și lăutari pe ruta Gara Băneasa-Sinaia şi retur au promis organizatorii. Iar pe afiș erau Regele Ferdinand, Regina Maria și doi lăutari, cel puțin la data primei anunțări a evenimentului. Șpriț și lăutari în trenul regal Societatea Feroviară de Turism a închiriat trenul unei alte firme, care a decis să-și promoveze evenimentul pe Facebook. Pagina respectivă anunță că „De ziua națională a României, petrecem la rang de artă. O incursiune în timp cu Trenul Regal,

/

Statele Unite încearcă să taie toate tentaculele de spionaj ale Beijingului de pe teritoriul american: echipamentele și serviciile de telecomunicații chineze, interzise

SUA interzic echipamentele chineze de telecomunicații. Autoritatea americană de reglementare în domeniul telecomunicaţiilor (FCC) a anunţat vineri că interzice echipamente şi servicii de telecomunicaţii furnizate de cinci companii chineze, printre care Huawei şi ZTE. SUA interzic echipamentele chineze de telecomunicații Decretul vizează companii considerate o ameninţare la securitatea naţională a SUA şi priveşte vânzarea oricărui nou produs pe teritoriul american, nemaipermiţând obţinerea autorizaţiei de intrare pe piaţă. Măsura vizează Huawei şi ZTE, supuse deja şi în trecut unor reguli similare, precum şi Dahua şi Hikvision, care furnizează echipamente de supraveghere video, şi Hytera, specializată ăn echipamente radio. Produsele deja autorizate