/

Premierul Israelului susține că a fost amenințat în timpul negocierilor de formare a guvernului

Benjamin Netanyahu l-a amenințat premierul israelian chiar în timpul negocierilor de formare a noului Executiv. Premierul israelian Naftali Bennett afirmă, într-un interviu publicat vineri, că predecesorul său Benjamin Netanyahu l-a ameninţat în timpul negocierilor pentru formarea unui guvern, după ultimele alegeri. În articolul din cotidianul Haaretz, citat de AFP, Bennett relatează că după alegerile din martie – al patrulea scrutin în mai puţin de doi ani – Netanyahu, aflat la sfârşit de mandat, intenţiona să-şi păstreze postul. Actualul premier, care obţinuse un rezultat electoral bun, încerca să formeze o nouă coaliţie, cu ajutorul căreia să preia conducerea guvernului. Citește și:

/

Glume americane: Prin Nord Stream 2 poate curge vodcă sau ulei de măsline

Rușii să trimită vodcă în loc de gaz, este propunerea lansată în glumă de un oficial american. Subsecretarul de stat american Victoria Nuland a agreat joi în glumă ideea unui jurnalist de a se pompa vodcă rusească sau ulei de măsline către Occident prin gazoductul Nord Stream 2, aflat în centrul unei dispute în contextul tensiunilor legate de Ucraina, potrivit unei transcrieri a discuţiei postată pe site-ul Departamentului de Stat al SUA. În timpul briefingului de presă zilnic, jurnalistul Associated Press, Matthew Lee, a reacţionat la o afirmaţie a subsecretarului de stat, care declarase că, „dacă Rusia va invada Ucraina,

/

Avertisment al Berlinului: Rusia este pregătită să invadeze Ucraina

Rusia este pregătită să atace Ucraina, dar încă nu a luat decizia dacă va face acest lucru, a afirmat vineri şeful Serviciilor de informaţii germane (BND), Bruno Kahl, pe fondul tensiunilor în creştere între Moscova şi Kiev, transmite Reuters. ”Cred că decizia de a ataca nu a fost luată deocamdată”, a declarat Bruno Kahl într-un interviu pentru agenţia de presă britanică. Citește și: EXCLUSIV Achiziția de corvete, blocată de afaceristul Bosânceanu. Franța nu renunță la contractul de 1,2 miliarde euro ”Criza poate evolua în mii de feluri”, a adăugat Kahl, care a amintit ca posibile scenarii acţiuni ruse pentru destabilizarea

/

Olimpiada de la Beijing e contestată de organizațiile pentru apărarea drepturilor omului

ONG-urile fac apel la boicotarea Olimpiadei de Iarnă de la Beijing și acuză China de violarea drepturilor omului. Cu câteva zile înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, 243 de organizaţii internaţionale îndeamnă guvernele străine să ia măsuri împotriva violării drepturilor omului în China, informează cotidianul L’Equipe. Citește și: EXCLUSIV Achiziția de corvete, blocată de afaceristul Bosânceanu. Franța nu renunță la contractul de 1,2 miliarde euro Jocurile Olimpice de iarnă vor debuta peste o săptămână, pe 4 februarie, însă 243 de organizaţii neguvernamentale din întreaga lume au publicat, vineri, un manifest prin care denunţă încălcarea drepturilor omului

/

Un an de la incendiul de la Matei Balș: 20 de morți, nici un responsabil. Rafila și Streinu Cercel sunt la putere

Un an de la incendiul de la Balș, în urma căruia au murit 20 oameni, și ancheta parchetului nu a identificat nici un responsabil. După incendiu, trei victime au fost găsite carbonizate. Probabil, acei pacienți au ars de vii. Spitalul a fost condus, de la înființare până la finalul anului 2021, de Adrian Streinu Cercel. Acesta a părăsit postul după ce a ajuns senator PSD. Actualul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, era și el angajat la acest spital. Fiicele lui Streinu Cercel lucrează aici. Un an de la incendiul de la Balș ancheta este „in rem” La un an de

/

Vladimir Putin și Xi Jinping analizează situația din Europa

Putin și Xi discută despre securitatea Europei în cadrul convorbirilor care vor avea loc la Beijing. Discuţiile de săptămâna viitoare dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său chinez Xi Jinping se vor axa pe securitatea europeană şi pe dialogul Rusiei cu NATO şi cu SUA, a anunţat vineri Kremlinul, pe fondul tensiunilor crescute dintre Occident şi Rusia cu privire la Ucraina, relatează Reuters. Citește și: EXCLUSIV Achiziția de corvete, blocată de afaceristul Bosânceanu. Franța nu renunță la contractul de 1,2 miliarde euro Putin va efectua o vizită luna viitoare în China pentru convorbiri cu înalta conducere chineză şi pentru

/

Raport OCDE: Creșterea economică a României e solidă, însă riscurile sunt ridicate

Avertismentul OCDE referitor la situația economică a României. Creşterea economiei României este solidă, dar riscurile sunt ridicate, se arată în studiul dedicat României „Economic Survey of Romania”, publicat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Pandemia de COVID-19 a stopat îmbunătăţirea rapidă a nivelului de trai. Deşi redresarea este solidă, reapariţia virusului înrăutăţeşte perspectivele de creştere a economiei, deoarece rata de vaccinare este scăzută, se menţionează în studiul citat. „Înaintea pandemiei, performanţa economică a Romania era impresionantă. În mai puţin de 20 de ani, Romania a redus cu jumătate decalajul privind PIB-ul pe cap de locuitor faţă de media

/

Președintele Croației a fost inclus pe lista de „dușmani ai poporului” din Ucraina

Preşedintele Croaţiei a fost declarat dușmanul poporului din Ucraina. Zoran Milanovic, care a declarat recent, printre altele, că Ucraina nu are ce căuta în NATO, a fost inclus în baza de date a platformei Mirotvoreţ, „o listă neagră” înfiinţată de Centrul de Cercetare a Crimelor contra Securităţii Naţionale a Ucrainei, care conţine informaţii despre persoane considerate a fi duşmanii Kievului. Spioni, preoţi, procurori şi judecători, vinovaţi şi nevinovaţi, sunt denunţaţi drept colaboratori proruşi pe această listă, transmite vineri agenţia croată Hina, care citează un articol difuzat în ajun de publicaţia britanică The Times. Citește și: EXCLUSIV Achiziția de corvete, blocată

/

74% dintre români cred că lucrurile merg în direcția greșită (sondaj INSCOP)

Românii sunt pesimiști de direcția în care merge țara, potrivit unui sondaj de opinie. Majoritatea românilor este pesimistă în ceea ce priveşte direcţia în care se îndreaptă România şi lumea, relevă cea de a IV-a ediţie a sondajului de opinie intitulat „Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naţionalist în era dezinformării şi fenomenului ştirilor false”, publicat vineri de INSCOP Research. Potrivit sondajului, 74,5% dintre români sunt de părere că lucrurile în România se îndreaptă într-o direcţie greşită (faţă de 80,9% în septembrie 2021, 68,1% în iunie 2021 şi 70,3% în martie 2021), în timp ce 20,8% cred că se

/

Cazul consilierei USR agresate de consilierii PNL și PMP: tăcere complice a liderilor politici

Tăcere complice a liderilor politici în cazul consilierei USR agresate de consilierii PNL și PMP. Singurul care a reacționat a fost președintele PMP, Cristian Diaconescu. El a scris pe Facebook că a luat „de solicitarea făcută pe rețelele de socializare de către președintele USR în privința situației de la Mogoșoaia”. După care s-a angajat ca PMP să condamne public „orice fel de gest violent în exercitarea mandatului politic”. A doua zi, el a anunțat că l-a suspendat din funcțiile deținute în partid pe consilierul agresor, dar acesta rămâne consilier local. Președintele PNL Ilfov, Hubert Thuma, a anunțat că a fost