/

Conducerea Likud scrie parlamentarilor săi să nu aibă de a face cu George Simion

Likud exclude orice relații cu AUR: cel mai mare partid din Israel apreciază că formațiunea condusă de George Simion este antisemită. Likud exclude orice relații cu AUR Purtătorul de cuvânt al Likud şi directorul pentru afaceri externe, Eli Hazan, a scris un mesaj tuturor parlamentarilor partidului, arătând că AUR a fost ales în Parlamentul României şi creşte în popularitate pentru că „în parte pentru că este anti-sistem şi se opune vaccinurilor şi restricţiilor”, informează Jerusalem Post, citat de news.ro. „Acest partid este antisemit”, a avertizat purtătorul de cuvânt al celui mai mare partid din Israel, conform sursei citate. El a

/

PNRR nu va fi renegociat, cel puțin până în 2023

Guvernul exclude renegocierea PNRR, așa cum insistă PSD. Guvernul României va respecta toate angajamentele privind reformele şi investiţiile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), fiind exclusă demararea oricărui demers de renegociere până în 2023, când va fi prima oportunitate în acest sens, a declarat duminică, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. El a mai subliniat, în context, că reforma pensiilor rămâne un obiectiv cât se poate de important în cadrul PNRR. Citește și: Cine controlează SRI-ul: pădurarul, TIR-istul și profa de engleză „Guvernul României va respecta toate angajamentele privind reformele şi investiţiile din Planul Naţional

/

NATO nu are de gând să trimită trupe în Ucraina

NATO nu intenţionează să trimită trupe de luptă în Ucraina, care nu este membră a Alianţei, în eventualitatea unei invazii ruse, a declarat duminică secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în cadrul unui interviu pentru BBC, relatează Reuters. Întrebat la BBC dacă exclude trimiterea de trupe NATO în Ucraina dacă Rusia va invada această ţară, Stoltenberg a răspuns: „Nu avem intenţia de a desfăşura trupe de luptă în Ucraina… ne concentrăm pe furnizarea de sprijin”. Citește și: Cine controlează SRI-ul: pădurarul, TIR-istul și profa de engleză „Există o diferenţă între a fi membru NATO şi a fi un partener puternic

/

Vasile Dîncu laudă colaborarea PNL cu PSD

Vasile Dîncu apreciază colaborarea cu Klaus Iohannis și laudă cooperarea PSD cu PNL. Ministrul Apărării Naţionale, social-democratul Vasile Dîncu, apreciază că preşedintele Klaus Iohannis respectă foarte bine ierarhia în privinţa comunicării către publicul larg. El a fost întrebat dacă nu are impresia că preşedintele Klaus Iohannis este absent, de multe ori, atunci când ar fi trebuit să iasă şi să comunice în faţa poporului. Citește și: Cine controlează SRI-ul: pădurarul, TIR-istul și profa de engleză „Cred, ca profesor de comunicare, cred într-o ierahie foarte clară a nivelurilor de comunicare şi a tipurilor de comunicare. Există preşedinţi care vor să-şi asume

/

IPS Teodosie a părăsit carantina la miezul nopții

IPS Teodosie a ieșit din carantină la miezul nopții și a mers la slujba de la catedrala din Constanța. Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a ieşit din carantină la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, în timpul slujbei pe care o susţinea online în capela amenajată în interiorul Palatului Arhiepiscopal, fiind însoţit de preoţi până în Catedrală, unde era aşteptat de zeci de enoriaşi pentru a continua ceremonialul religios. Înainte de a ieşi din Palatul Arhiepiscopal, locul unde a stat în carantină, IPS Teodosie s-a adresat credincioşilor, spunându-le că exilul lui a luat sfârşit, urmând să fie faţă în faţă cu

/

România nu va interveni militar dacă Rusia invadează Ucraina

România nu intră în războiul din Ucraina, în cazul unui atac al Rusiei. România, ca membră NATO, în acest moment nu este în situaţia de a intra în război nici în cel mai prost scenariu, în care Federaţia Rusă ar intra în Ucraina, afirmă ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu. El a fost întrebat dacă bărbaţii români, în special cei tineri, ar trebui să se teamă că vor fi încorporaţi, în contextul situaţiei din regiune. Citește și: Cine controlează SRI-ul: pădurarul, TIR-istul și profa de engleză „Nu ar trebui să fiţi îngrijorat deloc şi vreau să vă aduc câteva argumente foarte

/

Președintele Israelului, vizită istorică în Emiratele Arabe Unite

Isac Herzog este primul președinte israelian în Emiratele Arabe Unite, potrivit presei de la Ierusalim. Preşedintele israelian Isaac Herzog a plecat duminică într-o vizită în Emiratele Arabe Unite, prima vizită de acest tip, a anunţat biroul său, într-o tentativă de a întări legăturile din zona Golfului în contextul în care se încearcă resuscitarea acordului nuclear cu Iranul, relatează Reuters. „Mă voi întâlni cu conducerea Emiratelor Arabe Unite, la invitaţia personală a şeicului Mohammed bin Zayed, prinţul moştenitor”, a afirmat Herzog. Citește și: Cine controlează SRI-ul: pădurarul, TIR-istul și profa de engleză „Îi adresez urările mele de bine şi îi sunt

/

Bucureștiul a depășit rata de incidență 18, cea mai mare de până acum

Record de incidență Covid-19 în București, potrivit datelor DSP. Rata de incidenţă COVID-19 calculată la 14 zile este duminică, în Bucureşti, de 18,05 cazuri la mia de locuitori, conform Direcţiei de Sănătate Publică. Aceasta este cea mai mare rată de infectare cu SARS-CoV-2 atinsă până acum în Capitală. În ziua precedentă, incidenţa a fost de 16,07 cazuri la mia de locuitori. Rata de incidenţă COVID a crescut accentuat de la începutul acestui an. Citește și: Cine controlează SRI-ul: pădurarul, TIR-istul și profa de engleză Astfel, dacă pe 1 ianuarie gradul de infectare cu SARS-CoV-2 era 0,72 cazuri la mia de

/

Românii nu vor fi obligați să facă armata, spune Vasile Dîncu

Stagiul militar obligatoriu nu este o opțiune, dă asigurări Vasile Dîncu. Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, anunţă că, în acest moment, nu există nicio opţiune pentru reintroducerea serviciului militar obligatoriu, precizând că, în viitor, se intenţionează lansarea proiectului privind stagiul militar voluntar. El a fost întrebat duminică, la Prima TV, dacă în acest moment se pune problema revenirii la stagiul militar obligatoriu. Citește și: Cine controlează SRI-ul: pădurarul, TIR-istul și profa de engleză „În niciun caz, aceasta nu este o opţiune pentru noi în acest moment. Se discută, am discutat-o în zona comisiei de apărare din Parlament, unde mi-au pus

/

Polițist beat și drogat a furat o mașină. Era și diacon la mănăstire

Polițist beat și drogat a furat o mașină: el a fost prins imediat ce a comis fapta. În timpul liber, agentul este diacon bisericesc și cântă în corul unei mănăstiri din Teleorman. Polițist beat și drogat a furat o mașină Agentul ar fi furat o mașină de la un curier de mâncare Onix, totul petrecându-se în fața unui bar din Alexandria. Polițistul a demarat rapid, iar curierul a sunat imediat la 112, când a văzut ce i s-a întâmplat. Prezumtivul infractor, polițistul, are doar 27 de ani.  Mașina era pornită, cu cheile în contact și lăsată la încălzit, de către