Geoană lovește iar: locomotivă versus vagon. Aflat într-o ofensivă de imagine pentru o eventuală campanie la prezidențialele de la București din 2024, Mircea Geoană, actual secretar general adjunct al NATO, s-a remarcat din nou cu o zicere din seria celor care l-au
Camera Reprezentanților: circ trumpist la republicani. Republicanul Kevin McCarthy a fost ales în final preşedintele al Camerei Reprezentanţilor Statelor Unite sâmbătă dimineaţă devreme, după ce a făcut concesii extinse unui grup de trumpişti care au ridicat semne de întrebare asupra capacităţii partidului
Restaurantele de fițe care ne otrăvesc. Circa 2,8 tone de carne au fost oprite definitiv de la comercializare şi retrase din circuitul consumului uman, în urma controlului desfăşurat de comisarii pentru Protecţia Consumatorilor la furnizorii restaurantelor din Piaţa Alba Iulia, din sectorul
Bătut pentru reclamarea furtului unui stejar. Spiritul civic manifestat de un ieşean putea să-l coste scump. Bătut pentru reclamarea furtului unui stejar I-a surprins pe hoţii care furau din lemnele unui vecin şi a luat atitudine. Răzbunarea hoţilor a fost sancţionată de
Etnobotanicele, consumate de la opt ani. În câţiva ani, etnobotanicele au transformat un tânăr dintr-un copil ca oricare altul, într-un infractor. Etnobotanicele, consumate de la opt ani În lipsa tatălui, plecat de mult timp în străinătate, copilul nu a beneficiat nici de
Ucraina: cel mai mare ajutor american. Statele Unite for furniza Ucrainei un nou ajutor militar, în valoare de trei miliarde de dolari, cel mai mare de până acum, a anunţat vineri Casa Albă. Ucraina: cel mai mare ajutor american Acest sprijin, ale
MApN, numai un militar ucrainean rănit. Valeri Zalujnîi, comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, a anunțat că peste 1.000 de militari ucrainieni grav răniți în război au fost trimiși pentru tratament în mai multe state, inclusiv România. La solicitarea Defapt.ro, Ministerul Apărării
Firea, inspirată de „Mireasa” Antenei 1. „Nu regreta niciodată nimic. Dacă este bine, este minunat. Dacă este rău, este experiență.”. Această maximă nu este scrisă în vreun „oracol” adolescentin, ci postată public pe Facebook de către ministrul Familiei, Gabriela Firea. Firea, inspirată
Cristoiu vrea emisiune cu Elena Băsescu. Jurnalistul i-a sugerat lui Adrian Sârbu, proprietarul Aleph News, să îi dea o emisiune împreună cu Elena Băsescu. Cristoiu nu a fost deloc subtil. Cristoiu vrea emisiune cu Elena Băsescu „Eu am o părere foarte bună
România în Schengen, discuții de culise. Preşedintele PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, afirmă că ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, are oportunitatea de a pune în discuţie problema aderării României la spaţiu Schengen în cadrul unei reuniuni informale a Consiliului JAI, organizată la Stockholm pe