Premierul PSD Marcel o apără pe Eșisabeta Lipă până în pânzele albe în scandalul primelor de la Federația Română de Canotaj: „Propunerile vin la ANS, dar nu le face ea. Nu s-a întâmplat nimic penal”, a susținut șeful Executivului. Însă el a
Federația Română de Fotbal (FRF) taie brusc și fără explicații legăturile cu Nordis, care sponsoriza Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA). Un comunicat difuzat azi anunță că „colaborarea, menită să sprijine programele de dezvoltare și modernizare a arbitrajului românesc, nu va mai continua
Un judecător cu pensie specială de ex-polițist, Virgil Ogrean, va primi pensie integrală de magistrat, a decis instanța supremă, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Nu este clar dacă va putea cumula cele două pensii, plus salariul de judecător, întrucât el
PSD îi va dona lui George Simion 380.000 de voturi, respectiv 20 pe secție de votare, ca să-l împingă în turul II, susține deputatul PNL Alexandru Muraru. DeFapt.ro a scris din 6 octombrie că „filiale ale PSD vor «ceda» voturi către Simion,
Cel mai mare spital de pneumologie ar putea fi închis oricând: Institutul Marius Nasta nu mai are autorizație de funcționare din 30 august 2024, iar Casa Națională de Asigurări de Sănătate ar putea să refuze să mai deconteze facturile care vin de
Cardurile de energie au devenit inutile. Ajutorul pentru încălzirea locuinței, acordat anterior pe cardurile de energie, nu mai este disponibil. Cardurile de energie au devenit inutile Sprijinul în valoare de 1.400 de lei a fost transferat până în decembrie anul trecut din
„Freeya Mind Campus” (IBM) la Iași. O inițiativă importantă care promite să transforme orașul Iași va fi lansată la începutul lunii noiembrie, în parteneriat cu IBM Quantum Network. „Freeya Mind Campus” (IBM) la Iași Aceasta are ca scop crearea unui nucleu de
Turul doi în Moldova, tensiune maximă. Consultantul politic Radu Popescu a subliniat că riscul asumat de Maia Sandu în această competiție electorală a dat roade, deși rezultatul final rămâne incert. Turul doi în Moldova, tensiune maximă El a menționat că, în acest
Rusia încearcă să delegitimeze rezultatele referendumului. Rusia a negat luni acuzațiile privind amestecul în afacerile interne ale Republicii Moldova și a criticat influența occidentală în alegerile prezidențiale și în referendumul pentru aderarea la Uniunea Europeană, desfășurate recent. Declarațiile au fost făcute de
Corina Crețu, funcție de la Ciolacu. Corina Crețu a fost desemnată președinte interimar al Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice, printr-o decizie a prim-ministrului Marcel Ciolacu. Corina Crețu, funcție de la Ciolacu Aceasta va ocupa funcția până la numirea conducerii