Nou dosar penal pentru Alexe „Tablă”. Preşedintele Consiliului Judeţean Iași va da din nou ochii cu judecătorii în pragul alegerilor locale. Nou dosar penal pentru Alexe „Tablă” Tribunalul a stabilit primul termen de judecată în procesul privind angajările din cadrul Şcolii de
Controale selective în aeroporturi, avertizează Internele. Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, afirmă că intrarea României în familia Schengen cu frontierele aeriene şi maritime reprezintă un moment important şi subliniază că decizia de extindere cu frontierele terestre va fi politică, declarându-se convins că
Românce naive, prostituate în Marea Britanie. Milionară în lire sterline din exploatarea unor tinere naive, unei ieşence din Andrieşeni i-a fost redusă pedeapsa dată în primă instanţă. Românce naive, prostituate în Marea Britanie Până să se judece apelul, răspunderea penală pentru faptele
Oamenii primarului vor securiza alegerile locale. Un consilier personal al primarului Mihai Chirica va avea o „poziţie-cheie” în organizarea alegerilor locale şi europarlamentare. Oamenii primarului vor securiza alegerile locale Dumitru Tomorug va coordona o comisie care va îndeplini măsurile tehnice la cele
Marile orașe, sute de milioane datorii. Plenul Consiliului Local (CL) a aprobat un nou credit major. Marile orașe, sute de milioane datorii În mai puţin de doi ani, Primăria Iaşi a contractat trei împrumuturi cu o valoare cumulată de peste 550 milioane
Contabila și-a dat singură banii Primăriei. O fostă angajată a primăriei Paşcani a rămas datoare municipalităţii cu peste 150.000 lei. Contabila și-a dat singură banii Primăriei Timp de cinci ani, aceasta şi-a completat veniturile virându-şi bani direct din contul instituţiei. Citește și: EXCLUSIV
Spitalul modular COVID, un dezastru financiar. În 2020, a fost instalat un spital mobil cu peste 100 de containere speciale. Spitalul modular COVID, un dezastru financiar Din septembrie 2020, complexul medical modular a funcţionat cu intermitenţe până în aprilie 2022, în total
Bucătăria pakistaneză, foarte căutată în România. În căutarea humusului perfect, o ieşeancă a reuşit să-şi transforme pasiunea pentru arome în afacere, iar micul ei business. Bucătăria pakistaneză, foarte căutată în România Este vorba de Indus, un restaurant cu specific pakistanez de pe
Putin vrea reintroducerea pedepsei cu moartea. Președintele rus nu a vorbit direct despre asta, dar mai mulţi membri de rang înalt al regimului Vladimir Putin au cerut ridicarea moratoriului privind pedeapsa cu moartea pentru „terorişti”, după atacul sângeros comis vineri la o
Stadion electoral de 400 milioane lei. Primarul Mihai Chirica vrea să înceapă construirea stadionului cu bani împrumutați. Stadion electoral de 400 milioane lei În plină campanie electorală, edilul-șef al Iașului propune un credit de 150 milioane lei: două treimi pentru stadion, iar