După Bran, Elon Musk reînvie Vine. „Să readuc Vine?”, a întrebat luni dimineață (ora României) Elon Musk pe Twitter. În câteva ore, sondajul avea deja aproape două milioane de voturi și peste 60% erau „da”. După Bran, Elon Musk reînvie Vine Sondajul
Vandalism antisemit la Iași: panou distrus. Membri îngrijoraţi ai comunităţii evreieşti din Iaşi au atras atenţia asupra unei vandalizări repetate care are toate ingredientele pentru a fi considerat o mişcare antisemită. Vandalism antisemit la Iași: panou distrus Un panou aflat pe Strada
Telefonul lui Truss, piratat de ruși. Aparatul personal al fostului premier britanic Liz Truss din perioada în care aceasta ocupa funcţia de ministru de Externe a fost piratat de agenţi suspectaţi că lucrează pentru preşedintele rus Vladimir Putin, a informat sâmbătă Daily
Propagandistă rusă, ucisă „accidental” în Crimeea. Jurnalista Svetlana Babaeva, şefa filialei din Crimeea a grupului media Rossia Segodnia, a murit în urma unui accident în timpul unui exerciţiu de tragere, într-un poligon militar din peninsula ucraineană anexată de Rusia. Aljazeera a menționat
Șantaj: anexarea teritorilor ucrainene contra electricitate. Dacă vrea să nu mai aibă probleme cu energia, Ucraina ar trebui să recunoască anexarea de către Rusia a 19% din teritoriul său, a arătat vineri vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev. Șantaj: anexarea teritorilor ucrainene
Hărțuirea sexuală de la Operă, fantomatică. Balerinul Vlad Mărculescu îl atacă public pe managerul Operei Naţionale Române din Iaşi, Andrei Fermeşanu, într-o serie de postări pe Facebook. Hărțuirea sexuală de la Operă, fantomatică Mărculescu îl acuză pe manager că, în contextul plângerilor
Coreea de Nord pregătește test nuclear, a lansat o rachetă balistică „neidentificată”, a anunţat vineri armata sud-coreeană, pe fondul temerilor privind un nou test nuclear al Phenianului, informează AFP. Coreea de Nord pregătește test nuclear „Coreea de Nord a lansat o rachetă
Blocul – construit, autorizația de construire – anulată. După mai multe amânări, Tribunalul Iaşi a dispus „anularea autorizaţiei de construire (…) în favoarea beneficiarilor Bolobiţă”. Blocul – construit, autorizația de construire – anulată Familia care locuieşte în casa cea mai afectată de
Rusia pregătește o lovitură nucleară camuflată. Moscova a folosit o fotografie din Slovenia datată 2010 pentru a susţine pe Twitter afirmaţiile despre o „bombă murdară” care ar fi pregătită de Ucraina, a declarat miercuri guvernul sloven. Rusia pregătește o lovitură nucleară camuflată
Cum poate să-ţi ia iubitul casa. 100.000 de euro daune morale şi încă pe atât, daune materiale. Cum poate să-ţi ia iubitul casa Acestea sunt despăgubirile pe care speră să le obţină o ieşeancă, după aproape zece ani de procese în care