/

Premierul Ciucă, acuzat că a plagiat în 42 din cele 138 de pagini ale doctoratului

Premierul Ciucă, acuzat că a plagiat: teza generalului de la Palatul Victoria, în baza căreia a devenit doctor în Științe militare în 2003, include conținut plagiat în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138, potrivit unui articol al pressone.ro. Conținutul din cel puțin 19 pagini a fost plagiat din alte două teze de doctorat susținute anterior la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP), una dintre ele coordonată chiar de îndrumătorul premierului. Premierul Ciucă, acuzat că a plagiat Cu câteva excepții, porțiunile plagiate depistate au fost copiate din surse tipărite, care nu ar putea fi detectate cu un

/

Cel mai bun scenariu: vaccin anti-COVID anual (Bourla, Pfizer)

Vaccin anti-COVID anual, nu booster. Directorul executiv al Pfizer, Albert Bourla, a declarat sâmbătă că un vaccin anual împotriva COVID-19 ar fi de preferat unor doze de rapel cu o frecvență de patru sau cinci luni. Vaccinul COVID-19 de la Pfizer/BioNtech s-a dovedit a fi eficient împotriva formelor severe de boală și în prevenirea deceslor cauzate de varianta Omicron. Dar a fost mai puțin eficient în prevenirea transmiterii. O dată cu creșterea numărului de cazuri, unele țări au extins programele de administrare a dozelor booster. Altele au scurtat distanța dintre doze. Vaccin anti-COVID anual, nu booster Într-un interviu acordat publicației

/

Dîncu: Ministerul Educaţiei a scăpat de sub control învăţământul superior

Fost membru al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), Vasile Dîncu critică Ministerul Educaţiei. „Ştiu dinamica din 1990 încoace în ceea ce priveşte sistemul de învăţământ din România, inclusiv sistemul doctoratelor. Eu cred că, la un  moment dat, Ministerul Educaţiei a scăpat de sub control această situaţie  a calităţii din învăţământul superior. A început să devină important numai să ai cât mai mulţi studenţi. A finanţa doar pe bază de student echivalent este un dezastru în învăţământ Toată lumea va trece pe toţi studenţii, pentru că nu vrea să piardă banii pe student”, a afirmat

/

Favipiravir, la liber în farmacii. Atenție: are efecte secundare serioase

Favipiravir, la liber în farmacii, dar nu fără riscuri. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a precizat că antiviralul care se va găsi și în farmacii cu circuit deschis, trebuie prescris cu precauție. Favipiravir, la liber în farmacii „Începem să avem Favipiravir în farmacii cu circuit deschis. Vom extinde acest program ca orice medic, medic de familie, care tratează un pacient Covid poate prescrie acest medicament, dar cu precauții și doar cui are nevoie. Gratuit va fi și în spitale și centre ambulatorii”, a adăugat Rafila. Ministrul a precizat că acest medicament nu influențează foarte mult formele grave și decesul cauzate de

/

Vaccinarea anti-COVID nu afectează șansele de procreere (studiu)

Vaccinarea împotriva COVID nu afectează fertilitatea. Deci nici şansele de a concepe un copil, arată datele unui nou studiu finanţat de Institutele Naţionale de Sănătate (NIH) din Statele Unite. Cercetătorii nu au identificat diferenţe în ceea ce priveşte şansele de concepţie dacă partenerii de sex masculin sau de sex feminin erau vaccinaţi anti-COVID, comparativ cu cei din cuplurile nevaccinate. Acestea sunt rezultatele unui studiu la care au participat peste 2.000 de cupluri, potrivit Agerpres. Vaccinarea împotriva COVID nu afectează fertilitatea Totuși, cuplurile aveau şanse puţin mai mici de concepţie dacă partenerul de sex masculin fusese infectat cu SARS-CoV-2 cu 60

/

Vaccinul nu ar trebui să fie obligatoriu pentru călătorii, spune OMS

Vaccinul, nerecomandat în călătorii, spune OMS. Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că interdicţiile generale de călătorie şi obligativitatea vaccinării pentru cei care trec frontierele nu au eficienţă în “suprimarea propagării internaţionale” a coronavirusului, relatează Le Figaro, potrivit news.ro. Noul val pandemic de COVID-19 cauzat de varianta Omicron a dus la restricţii în Europa. Inclusiv pentru cei vaccinaţi, în Italia sau în Austria. Comitetul de urgenţă al OMS a emis anumite recomandări, în special în ceea ce priveşte călătoriile internaţionale. Stabilite la 13 ianuarie, recomandările au fost publicate la 19 ianuarie. Vaccinul, nerecomandat în călătorii, spune OMS În special, OMS recomandă

/

Jurnalistă din Turcia, arestată pentru „insultă adusă președintelui”

Jurnalistă arestată pentru insultarea lui Erdogan: Sedef Kabas a fost plasată în detenţie preventivă, sâmbătă. Motivul: „insultă adusă preşedintelui”, după ce ea a citat la televiziune un proverb considerat ca vizându-l pe Recep Tayyip Erdogan. „Există un proverb foarte celebru, potrivit căruia capul încoronat devine mai înţelept. Dar vedem că acest lucru nu este adevărat. Boul nu devine rege intrând în palat, dar palatul devine staul”, a declarat vineri jurnalista. Sedef Kabas, extrem de cunoscută în Turcia, era în direct pe canalul de televiziune Tele1. Sedef Kabas a publicat proverbul şi pe contul său de Twitter, unde are aproximativ 900.000

/

Germania refuză să considere „verzi” centralele nucleare, cum propune CE

Germania nu vrea centrale nucleare „verzi”. Guvernul cancelarului Olaf Scholz şi-a exprimat obiecţiile faţă de proiectul Uniunii Europene de a considera sustenabile unele centrale. Este vorba de cele nucleare şi de o parte dintre centralele electrice care utilizează gazele naturale. Miniştrii economiei şi mediului germani au trimis în acest sens o scrisoare Comisiei Europene. Germania nu vrea centrale nucleare „verzi” „Ca guvern federal, am respins clar încă o dată includerea energiei nucleare. Este riscant şi costisitor”, au subliniat într-o declaraţie comună vicecancelarul şi ministrul economiei Robert Habeck şi ministrul mediului Steffi Lemke, ambii fiind membri ai Verzilor. În scrisoarea adresată

/

NATO întărește poliția aeriană a Bulgariei

Spania şi Ţările de Jos şi-au preluat sâmbătă misiunile de supraveghere aeriană în Bulgaria. NATO întărește poliția aeriană a Bulgariei pe fondul creşterii tensiunilor regionale şi a temerilor aliaţilor occidentali legate de o eventuală invazie militară rusă în Ucraina, transmite dpa. Cele două ţări occidentale menţionate vor trimite avioane de vânătoare în cadrul unei misiuni de poliţie aeriană în Bulgaria, stat membru al NATO şi riveran Mării Negre. NATO întărește poliția aeriană a Bulgariei Ministrul apărării bulgar Stefan Ianev a explicat că rotaţia forţelor spaniole este avută în vedere pentru luni de guvernul bulgar. Cea a forţelor armate olandeze este

/

Biden și Harris promit să apere dreptul la avort

Biden și Harris apără dreptul la avort. Biden Preşedintele şi vicepreşedintele SUA au promis sâmbătă să utilizeze toate mijloacele aflate la dispoziţia lor pentru a apăra dreptul la avort. Soarta acestui drept depinde de decizia Curţii Supreme, informează Reuters. „Dreptul constituţional stabilit în cazul Roe vs Wade în 1973 este atacat mai mult ca niciodată”, au afirmat Biden şi Harris într-un comunicat cu ocazia marcării a 49 de ani de la acea decizie istorică. Biden și Harris apără dreptul la avort Fără a utiliza termenul „avort” în comunicatul lor, preşedintele şi vicepreşedintele SUA au tras un semnal de alarmă. Biden