Biden trimite iar arme în Ucraina. Preşedintele american Joe Biden a anunţat miercuri un nou pachet de ajutor militar destinat Ucrainei, ce cuprinde în special piese de artilerie şi obuze, precum şi rachete anti-navă, în valoare totală de circa un miliard de
Copiii români, cei mai expuși sărăciei. Potrivit unui raport publicat de Asociația Salvați Copiii, minorii români sunt cei mai expuși sărăciei și excluziunii sociale din întreaga Uniune Europeană. Copiii români, cei mai expuși sărăciei Astfel, patru din zece copii sunt afectați de
Tinerii viceprimari ai Iașiului, averi inexplicabile. La Primăria Iași, cei mai harnici la declarat averi sunt viceprimarii. Tinerii viceprimari ai Iașiului, averi inexplicabile Aleși în funcții cu un an în urmă, la mijlocul lunii iunie 2021, Daniel Juravle și Cezar Baciu menționează
Spitalul de psihiatrie Socola, executat silit. Institutul de Psihiatrie Socola se află în pragul falimentului. Spitalul de psihiatrie Socola, executat silit Conturile instituției medicale au fost blocate iar cele șapte automobile din dotare au fost puse sub sechestru pentru acoperirea datoriilor față
Dosare grele, prescrise după decizia CCR. Curtea Constituţională a deschis larg porţile puşcăriilor, dar numai pe sensul de ieşire. Dosare grele, prescrise după decizia CCR Motivarea deciziei luate luna trecută referitoare la prescrierea răspunderii penale a întrecut toate aşteptările. Atât cele ale
Putin a furat 25% terenuri agricole. Ucraina a pierdut un sfert din terenurile sale cultivabile din cauza ocupaţiei ruse din unele regiuni, în sud şi est, a anunţat luni Ministerul Agriculturii, care susţine însă că acest lucru nu reprezintă „o ameninţare pentru
Războiul pentru Taiwan este foarte posibil. China va „lupta până la capăt” pentru a împiedica Taiwanul să-şi declare independenţa, a declarat duminică ministrul chinez al Apărării, Wei Fenghe, pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Beijing şi Washington cu privire la acest
Se repetă scenariul de la Azovstal. Ucraina deţine în continuare controlul asupra uzinei chimice Azot din oraşul Severodoneţk, unde sute de civili se adăpostesc, a anunţat duminică dimineaţă guvernatorul provinciei Lugansk, Serhii Gaidai, informează Reuters. Se repetă scenariul de la Azovstal „Azot
Macron cedează: merge și la Kiev. Cancelarul german, Olaf Scholz, se va deplasa la Kiev cu preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi premierul italian, Mario Draghi, înainte de summitul G7, la sfârşitul lunii iunie, potrivit ediţiei de sâmbătă a publicaţiei Bild am Sonntag,
Sate din Moldova rămân fără apă. ApaVital a încredinţat joi încă două contracte de lucrări din uriaşul proiect finanţat din fonduri europene pentru extinderea reţelelor de apă şi de canalizare în judeţ. Sate din Moldova rămân fără apă Ambele contracte, care vizează