/

Judecătoarea din dosarul accidentului mortal de la 2 Mai, suspendată trei luni după ce a întrebat la primul termen dacă decedații sunt în sală

Judecătoarea dosarului 2 Mai e suspendată (sursa: Facebook/Popoviciu Ioana Ancuta)

Judecătoarea dosarului 2 Mai e suspendată. Secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât, miercuri, suspendarea din funcție pentru trei luni a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu. 

Judecătoarea dosarului 2 Mai e suspendată

Aceasta a avut în soluționare dosarul lui Vlad Pascu, șoferul care a condus sub influența drogurilor și a provocat, anul trecut, un accident mortal în localitatea 2 Mai, soldat cu decesul a doi tineri.

Citește și: Selly, influencerul favorit al lui Ciolacu, a promovat masiv țeapa Nordis: „Foarte special este modelul de business”

„Admite acţiunile disciplinare conexate formulate de Inspectia Judiciară împotriva pârâtei Ioana Ancuţa Popoviciu – judecător în cadrul Judecătoriei Constanţa.

În baza art.273 alin.(1) lit.e) din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, aplică pârâtei Ioana Ancuţa Popoviciu sancţiunea disciplinară constând în ‘suspendarea din funcţie pentru o perioadă de trei luni’ pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art.271 lit.g) teza I şi art.271 lit. s) teza a II-a din acelaşi act normativ”, se arată în minuta deciziei.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Comportamentul judecătoarei

În luna februarie, Inspecția Judiciară a anunțat că s-a autosesizat și desfășoară verificări asupra comportamentului judecătoarei în sala de judecată.

Conform unui comunicat transmis, Inspecția Judiciară a intervenit în urma informațiilor apărute în spațiul public referitoare la modul în care s-a desfășurat ședința de judecată din 22 februarie la Judecătoria Mangalia, în cazul dosarului accidentului din 19 august 2023.

„Sesizarea din oficiu vizează respectarea obligaţiei de studiere a dosarelor anterior şedinţei de judecată (inclusiv din perspectiva prezenţei în instituţie a judecătorului anterior acestei date), maniera de gestionare a dosarelor şi şedinţelor de judecată, comportamentul judecătorului în şedinţele de judecată, în principal cu referire la şedinţa de judecată din ziua de joi, precum şi existenţa unor eventuale situaţii de incompatibilitate în legătură cu dosarul menţionat”, se arăta în comunicatul Inspecţiei Judiciare.

La finalul ședinței de judecată, tatăl unuia dintre tinerii decedați în accident a susținut că judecătoarea a întrebat dacă fiul său este prezent în sală. „Mi-a spus dacă băiatul meu este în sală. Nu am mai văzut așa ceva în viața mea. Îi voia buletinul”, a relatat acesta.

Mesteca gumă în ședința de judecată

Un alt părinte a afirmat că judecătoarea părea nepregătită pentru ședința de judecată și mesteca gumă în timpul acesteia.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Pe 21 mai, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat transferul Ioanei Ancuța Popoviciu la Judecătoria Constanța, iar dosarul lui Vlad Pascu a fost preluat de un alt magistrat.

Pe 11 octombrie 2023, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a anunțat trimiterea în judecată a lui Vlad Pascu, aflat în arest preventiv, pentru infracțiuni precum ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe și părăsirea locului accidentului.

„În sarcina inculpatului s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 19.08.2023, a condus pe drumurile publice un autovehicul, sub influenţa substanţelor psihoactive, iar la intrare în localitatea 2 Mai, a acroşat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului. În urma impactului, a rezultat decesul numiţilor O.A.S. (21 ani) şi D.R.M. (20 ani), precum şi vătămarea corporală a numiţilor B.D.D. (18 ani), C.V.A. (20 ani) şi I.C.I. (20 ani). De asemenea, se reţine că, după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului”, au transmis procurorii.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

12:09Ponta susține că PNL l-a ajutat intenționat pe Călin Georgescu ca să îl împiedice pe George Simion să ajungă în turul II, cu Marcel Ciolacu
11:46Variante PSD pentru conducerea viitorului guvern: Ciolacu II, penalul Neacșu, premierul lui Dragnea, Grindeanu, și meditatorul lui Ciolacu, Socol
10:44Monument dedicat victimelor Holocaustului într-un mare parc din Iași care va trece printr-un proces de modernizare
10:38Încep lucrările la Autostrada Unirii (A8): în februarie 2025, lotul Târgu Neamț – Moțca intră în faza de șantier
10:29Dezvoltatorii imobiliari au ajuns să construiască și poduri rutiere peste râuri, pe banii lor, ca să-și poată continua afacerile
10:20PNL a plătit una din campaniile de promovare a lui Călin Georgescu pe TikTok. Firma de comunicare angajată de liberali care a făcut campania nu are explicații credibile
10:09Vor fi măsuri foarte dure de austeritate după alegerile prezidențiale, până atunci PSD și PNL vor minți cât vor putea, spune Lasconi
09:57Șoferul care a intrat cu mașina în mulțimea de la târgul de Crăciun din Magdeburg, originar din Arabia Saudită, dar locuia în Germania din 2006
09:46Delegația Congresului SUA la NATO, îngrijorată de „dovezile cu privire la eforturile Rusiei de a submina procesul electoral” din România
19:09EXCLUSIV Preotul din Vatra Dornei care a spus că drumul României nu e spre Bruxelles sau Washington neagă că-l susține pe Călin Georgescu: „Eu am susținut numai cuvântul Evangheliei”
17:18„Suveraniștii” au transformat Parlamentul în circ: Becali i-a furat microfonul unui jurnalist, șefa POT a bruscat presa, iar Makaveli a ajuns consilierul lui Șoșoacă
15:57Ce declarații antisemite și pro-legionare a făcut Diana Șoșoacă, declarații pentru care ar trebui să stea la pușcărie
12:28Lideri din PNL, susținuți de propaganda Antenei 3, promovează candidatura la președinție a șomerului de lux Crin Antonescu
11:30Avertisment dur al unui expert în energie: Ciolacu și Viktor Orbán oferă România Gazpromului lui Putin
10:44Primăria lui Nicușor Dan, rating cu trei trepte peste ratingul României, administrat de guvernul Ciolacu