/

În Rusia sunt mai mulți deținuți politic decât erau în închisorile URSS la căderea regimului sovietic, susține disidentul Vladimir Kara-Murza

Rusia, peste 1.300 de deţinuţi politic (sursa: Facebook/Vladimir Kara-Murza)

Rusia, peste 1.300 de deţinuţi politic. Disidentul rus Vladimir Kara-Murza a declarat luni Consiliului Europei că în Rusia, sub conducerea preşedintelui Vladimir Putin, există mai mulţi deţinuţi politic decât erau în URSS spre sfârşitul regimului comunist.

Rusia, peste 1.300 de deţinuţi politic

Kara-Murza, care a primit în 2022 din partea Consiliului premiul Vaclav Havel pentru drepturile omului, a fost invitat pentru decernarea aceleiaşi distincţii pe anul curent opozantei venezuelene Corina Machado.

Citește și: EXCLUSIV Spitalul Militar Central, condus ilegal de comandantul Florentina Ioniță-Radu. Aceasta se pontează și din Sharm El-Sheikh și și-a delegat toate atribuțiile. Spitalul, risc major la incendii

El a mulţumit instituţiei cu 46 de state membre pentru susţinerea democraţiei şi a drepturilor omului în Rusia.

După ce a fost închis în ţara sa timp de peste doi ani, Kara-Murza a fost eliberat la 1 august în cadrul unui schimb de prizonieri între Moscova şi Occident; fusese condamnat la 25 de ani de închisoare pentru trădare, după ce criticase invazia rusă în Ucraina.

„Există peste 1.300 de deţinuţi politic în Rusia lui Putin, mult mai mulţi decât în ultimii ani în întreaga Uniune Sovietică”, a afirmat la Strasbourg opozantul rus.

El a adăugat că „trebuie să luptăm în continuare pentru eliberarea lor şi a tuturor celor închişi pe nedrept în întreaga lume”.

A aflat de premiu, cu cătușele la mână

Kara-Murza a relatat că a aflat despre premiul primit în 2022 când se afla într-un tribunal din Moscova, iar un prieten l-a strigat pentru a-i da vestea „în timp ce eram escortat, în cătuşe, la o audiere”.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

„A fost un moment destul de suprarealist”, a apreciat el.

În faţa Consiliului Europei, disidentul a insistat că „lumea liberă ştie că adevăraţii criminali sunt cei de la Kremlin, care au declanşat războiul din Ucraina, nu cei aflaţi în închisori pentru că s-au opus”.

El a condamnat „minciuna şi propaganda lui Putin conform cărora toţi ruşii îi susţin regimul şi războiul”

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

14:29Rutte (NATO) s-a întâlnit cu Trump. Fostul premier olandez, liderul european care s-a înțeles cel mai bine cu noul președinte american în primul mandat al acestuia
14:18Conor McGregor trebuie să plătească 250.000 de euro unei femei care-l acuză de viol. Vedeta MMA spune că actul a fost consensual
14:13Cine i-a luat ultimul interviu de campanie lui Ciolacu: soția unui viitor deputat PSD, care deja a beneficiat de o sinecură de peste 11.000 lei/lună din partea PSD
14:09Peste 66.000 de alegători au votat pentru prezidențiale în străinătate până sâmbătă la 12.00
13:54A murit Gabriel Cotabiță. Artistul avea 69 de ani
12:54Întârzieri uriașe ale trenurilor, la prima ninsoare banală. Grindeanu, nici o reacție, majoritatea presei – tăcere
09:45Germania trebuie să trimită în Ucraina rachete Taurus care pot lovi teritoriul rusesc, spune președinta Parlamentului European
09:36De ce a trimis Putin spre Ucraina racheta Oreșnik, monstruoasa armă de 11 ori mai rapidă decât sunetul, care are 36 de încărcături și nu poate fi doborâtă
09:27Inițiatorul constituirii Bisericii Române Ortodoxe din Ucraina a primit interdicție să mai intre pe teritoriul ucrainean. Nu există nici un temei legal, spune Eugen Pătraș
09:17Peste 41.000 de români au votat deja la prezidențiale în străinătate, unde urnele sunt deschise trei zile (vineri – duminică)
09:08Soldații nord-coreeni ajunși în Rusia vor lupta în curând cu forțele ucrainene, spune Pentagonul
09:00Primele zăpezi pe drumurile din România: în 13 județe se lucrează la curățarea carosabilului, traficul este îngreunat
22:24Geoană ar fi țepuit un consultant israelian cu 300.000 de euro. O sumă parțială ar fi fost plătită de Sacha Dragic (Superbet)
21:48Împușcat pentru o datorie de 3.000 de euro, a scăpat de moarte doar pentru că a fost dus imediat la spital
21:35Medicii rezidenți acuzați de consum de cocaină s-au testat la IML. Rezultatul nu lasă loc de dubii