/

Cancelarul german spune că trebuie găsită o soluție pentru încheierea războiului în Ucraina: E nevoie de o conferință pentru pace care să includă și Rusia

Scholz vrea pace rapidă în Ucraina (sursa: Facebook/Olaf Scholz)

Scholz vrea pace rapidă în Ucraina. Cancelarul german Olaf Scholz a estimat, într-un interviu acordat duminică postului ZDF, că a sosit momentul intensificării eforturilor diplomatice care să conducă la pace în Ucraina, adăugând că în discuţiile recente cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ei au fost de acord asupra nevoii unei noi conferinţe pentru pace, care să includă şi Rusia, după conferinţa desfăşurată în iunie în Elveţia fără participarea Moscovei.

Scholz vrea pace rapidă în Ucraina

„Cred că a sosit momentul să discutăm despre cum să ieşim din această situaţie de război şi să ajungem mai rapid la pace”, a apreciat cancelarul Scholz în interviul pentru postul public german.

Citește și: Cum relatează Ciucă bătălia de la Nasiriyah în cartea sa: „Se auzeau exploziile grenadelor, moartea alegea la întâmplare”

El se află sub presiune pe plan intern după ce toate cele trei formaţiuni din coaliţia sa de guvernare, respectiv social-democraţii săi, liberalii ministrului de finanţe Christian Lindner şi Verzii titularei Externelor, Annalena Baerbock, au suferit înfrângeri severe în alegeri regionale săptămâna trecută, în timp ce formaţiunile anti-sistem şi de extremă dreapta, ostile susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia, au obţinut rezultate record.

De asemenea, la europarlamentarele din iunie cele trei partide din coaliţia lui Scholz au obţinut împreună numai 31% din voturi, iar partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) s-a clasat în faţa tuturor celor trei formaţiuni de guvernare. În septembrie anul viitor în Germania vor avea loc alegeri legislativ naţionale.

Impasul ofensivei ucrainene

Declaraţia cancelarului german vine de asemenea în timp ce trupele ruse continuă să înainteze pe frontul din estul Ucrainei, iar armata ucraineană trebuie să susţină în paralel cu eforturile defensive pe acest front şi o ofensivă proprie lansată în urmă cu o lună în provincia rusă de graniţă Kursk.

În urma acestei incursiuni lansate pe 6 august, armata ucraineană a înaintat câteva zeci de kilometri în interiorul Rusiei.

Armata rusă, care nu se aştepta la o asemenea operaţiune şi era slab desfăşurată în provincia Kursk, a trimis între timp întăriri şi a stabilizat acest nou front, unde în ultima vreme nu s-au mai înregistrat evoluţii semnificative.

Armata ucraineană nu pare să mai fi reuşit acolo progrese suplimentare, dar nici armata rusă nu a reuşit să recâştige din teritoriul rus căzut sub control ucrainean.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski susţine că armata sa controlează aproximativ 1.300 de km2 şi circa 100 de aşezări în provincia rusă Kursk şi că prin această ofensivă a forţat Rusia să mute zeci de mii de soldaţi de pe frontul din estul Ucrainei.

Totuşi, potrivit canalului de Telegram „DeepState”, apropiat armatei ucrainene, teritoriul controlat de aceasta în provincia Kursk ar fi de circa 900 de km2.

De partea sa, preşedintele rus Vladimir Putin susţine că prin angajarea în această ofensivă a unora dintre cele mai bine instruite şi bine echipate unităţi, Kievul şi-a slăbit forţele de pe frontul ucrainean, ceea ce a a permis Rusiei să obţină noi progrese în estul Ucrainei.

Pretențiile lui Putin

Putin a cerut în luna iunie retragerea trupelor Kievului din cele patru provincii ucrainene revendicate de Rusia (provinciile Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson) şi renunţarea de către Ucraina la aspiraţia de aderare la NATO, într-o propunere pentru o încetare a focului şi o pace negociată pe baza acordului nefinalizat la tratativele desfăşurate în martie-aprilie 2022 la Istanbul.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Cererea lui Putin a fost respinsă din start de Ucraina şi de aliaţii ei occidentali, în special SUA, care au precizat că sprijină doar „formula de pace” prezentată la sfârşitul anului 2022 de Zelenski şi care prevede în principal retragerea necondiţionată a tuturor trupelor ruse din Ucraina, inclusiv din Crimeea, şi restabilirea graniţelor acestei ţări recunoscute internaţional.

Ulterior, în iulie, Zelenski a declarat că pregăteşte o foaie de parcurs pentru încheierea războiului care să fie prezentată către sfârşitul anului Rusiei la un nou „summit pentru pace”, în continuarea unei reuniuni căreia Ucraina i-a dat acest nume şi s-a desfăşurat la jumătatea lunii iunie în Elveţia, unde participanţii au abordat condiţiile în care Ucraina ar accepta încheierea unei păci cu Rusia, care nu a fost invitată la acea conferinţă, dar potrivit lui Zelenski ar putea fi invitată la următoarea conferinţă.

Însă Moscova a reacţionat sceptic faţă de această iniţiativă a preşedintelui ucrainean, în care vede mai degrabă o nouă încercare a acestuia de a obţine sprijin internaţional pentru propunerile sale de încheiere a conflictului.

Şi cancelarul Olaf Scholz s-a declarat acum favorabil participării Rusiei la un viitor summit internaţional pentru pace în Ucraina.

„Este important să progresăm”, a apreciat el în interviul acordat postului ZDF. „Fără nicio îndoială va avea loc o altă conferinţă pentru pace (…) Preşedintele ucrainean şi cu mine suntem de acord ca aceasta să includă şi Rusia”, a precizat el.

Germania este, după SUA, al doilea cel mai mare furnizor de ajutor militar pentru Ucraina în războiul cu Rusia. Guvernul de la Berlin a promis că va continua acest sprijin „atât timp cât va fi necesar”, dar în bugetul pentru 2025 a redus ajutorul militar destinat Ucrainei la jumătate, de la opt la patru miliarde de euro.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

7 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

01:06Apar primele rezultate din Diaspora: Călin Georgescu conduce ușor în fața Elenei Lasconi, Simion fiind pe locul trei
23:28Călin Georgescu este pe locul I în mai multe județe, după numărarea a circa 90% din procesele verbale
22:59Rezultate catastrofale pentru candidații de dreapta, după numărarea a peste 50% din voturi: Ciolacu – circa 23%, Georgescu – 22%, Simion – 15,43%
22:36Bolojan sugerează conducerii PNL să demisioneze rapid: „Există o răspundere pe care strategii partidului trebuie să și-o asume”
21:44Ciucă nu contestă exit poll-urile, dar așteaptă numărătoarea oficială: După ce avem rezultatele finale, vom lua şi o decizie
21:42Candidatul-surpriză Călin Georgescu: mai legionar decât Simion, mai pro-Rusia decât Șoșoacă, deși a lucrat la ONU. El își ține banii la banca maghiară OTP, în euro
21:37Lasconi se și vede președinte, a anunțat că deja va încerca să închege o majoritate parlamentară: 75% dintre români au votat altfel, nu cu PSD
21:30Cel mai optimist politician al momentului: Rareș Bogdan spune că Ciucă a câștigat în 20 de județe
21:22Rabin cu cetățenie israeliană și moldovenească, ucis în Emiratele Arabe Unite, unde locuia. Presupușii autori, arestați
21:04Un „aranjament” între Ucraina și Rusia, la asta lucrează echipa lui Trump împreună cu actuala administrație de la Casa Albă, spune consilierul pe probleme de securitate al președintelui ales
21:01BREAKING Primele rezultate oficiale de la exit-poll-uri: Ciolacu, locul I; Lasconi este pe locul II, dar diferența față de Georgescu și Simion, în marja de eroare
20:58CNA a sesizat BEC și AEP că unele site-uri, dar nu și radiouri și televiziuni, au publicat duminică exit poll-uri înainte de ora 21.00
20:53Ciolacu face pe relaxatul și spune că a prevăzut din vară cine e candidatul de pe locul al doilea
18:44Disperare la PSD: organizațiile rurale din Buzău mobilizează alegători la vot pentru George Simion. „Vă credeți imuni la lege, cu protecție de la Ciolacu”, îi avertizează EFOR
16:56BREAKING NEWS Referendumul organizat de Nicușor Dan a trecut pragul de validare