/

Ciolacu, obligat să renunțe la propunerea Victor Negrescu drept comisar european. Contextul nu-l ajută: multe guverne au propus doar câte un bărbat. Care ar fi noua propunere, o femeie

Ciolacu, obligat să renunțe la Negrescu
Ciolacu, obligat să renunțe la Negrescu (sursa: Facebook/Marcel Ciolacu)

Ciolacu, obligat să renunțe la Negrescu. Înaintea datei limită de vineri, 30 august, mai mult de jumătate dintre guvernele din Uniunea Europeană au propus câte un singur candidat, bărbat, pentru a face parte din viitoarea formulă a Comisiei Europene, deşi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, solicitase câte un candidat şi o candidată din partea fiecăruia, pentru a se ajunge la paritatea de gen.

Doi din trei comisari, bărbați

Dacă nominalizările vor rămâne neschimbate, preşedinta Comisiei riscă să fie dezamăgită: bărbaţii ar putea forma o majoritate de circa două treimi în viitorul colegiu al comisarilor, din care ar putea face parte doar opt femei – inclusiv preşedinta von der Leyen şi estona Kaja Kallas, viitoarea şefă a diplomaţiei UE.

Citește și: ANALIZĂ Eșecul Ciolacu-Negrescu la Bruxelles, explicat: von der Leyen a acceptat 21 de propuneri ale statelor UE, dar a respins-o pe a României

După ce a fost votată de Parlamentul European pentru un nou mandat în iulie, von der Leyen le-a cerut statelor membre să nominalizeze atât un bărbat, cât şi o femeie pentru constituirea unei comisii paritare.

Singura excepţie de la această cerere le-a fost oferită guvernelor care au nominalizat un comisar aflat deja în funcţie, aşa cum este cazul cu Franţa, Ungaria şi Letonia.

Doar Bulgaria a ţinut cont de dorinţa lui von der Leyen şi a propus public atât un candidat, cât şi o candidată, anunţând vineri că îi nominalizează pe fostul ministru de Externe Ekaterina Zaharieva şi pe Iulian Popov, ex-ministru al Mediului.

Echipa finală, anunțată la mijlocul lui septembrie

După propunerile anunţate vineri de Italia şi Bulgaria, mai lipseşte doar candidatul Belgiei pentru a avea lista completă.

În Belgia, situaţia a fost complicată de lipsa unui guvern cu puteri depline după alegerile din 9 iunie.

Joi seară, Georges-Louis Bouchez, liderul Mişcării Reformatoare (MR), partidul liberal francofon, a promis că „numele” va fi comunicat în termenul prevăzut, adică până vineri seara, fără a face alte precizări.

După reunirea propunerilor de la toate statele membre, von der Leyen ar urma să-şi anunţe echipa până la mijlocul lui septembrie, împreună cu portofoliul atribuit fiecărui comisar.

Paritatea de gen nu este obligatorie legal

Fiecare din cele 27 de state UE are dreptul să desemneze un reprezentant în Comisie. În cazul Germanei, acesta este în mod automat preşedinta Ursula von der Leyen.

În prezent, 12 din cei 27 de comisari europeni sunt femei. Comisia, puternicul braţ executiv al UE, propune noi legi şi monitorizează respectarea tratatelor UE, având în jur de 32.000 de angajaţi.

În ciuda iritării probabile a lui von der Leyen, statele UE nu au obligaţia legală de a se conforma solicitării acesteia de a nominaliza atât un bărbat, cât şi o femeie.

Tratatele UE nu menţionează în mod explicit paritatea de gen, ci doar faptul că executivul UE reflectă ca pe ansamblu demografia şi geografia statelor membre.

Ciolacu, obligat să renunțe la Negrescu

Premierul Ciolacu declara că va oficializa candidatura lui Negrescu luni, 26 august, dar acest lucru nu s-a petrecut. „Am mers cu un nume. El este actualul vicepreședinte al Parlamentului European, domnul Victor Negrescu. Eu sper ca cel târziu luni să înaintăm propunerea din partea Guvernului României”, a declarat Ciolacu la 22 august.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

În 2019, Rovana Plumb, propunerea României de comisar european, a fost respinsă de comisia juridică a Parlamentului European, „cu o largă majoritate”. Ea era propusă pentru postul de comisar pentru Transporturi. Ulterior, postul a fost ocupat de Adina Vălean.

Această situație arată că, chiar dacă Negrescu primea acceptul lui von der Leyen, el ar fi putut fi respins de Parlamentul European.

Potrivit G4 Media, Ciolacu ar nominaliza-o pe Roxana Mînzatu, europarlamentar PSD, în locul lui negrescu.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

2 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

17:28Scandalul Ciolacu-Docuz-Nordis, cenzurat: site-ul România TV, postul lui Ghiță, zero știri, la fel Realitatea TV și Agerpres. Antena 3, menționare marginală
17:07PSD a scos minori la înaintare în campania electorală: fotografie de grup cu elevi de gimnaziu și liceu care împart materiale politice în fața PSD Maramureș
16:49Ciucă, susținut de un activist pentru drepturile bolnavilor de fibroză chistică: A urgentat introducerea unui medicament esențial pe lista celor compensate
15:48Companiile germane din România anticipează o înrăutăţire a situaţiei economice, vor să reducă investițiile și se pregătesc de concedieri
14:57Ciolacu și Sorina Docuz, aventuri la Madrid cu un zbor charter închiriat de Nordis, alături de Grindeanu, Simonis și familia Vicol
13:00Cum se ascunde Ciolacu în spatele copilului său după ce a fost acuzat că a luat șpagă de la Nordis o călătorie la Nisa cu un avion de lux
10:40Țeapa Nordis, explicată de un avocat specializat în dreptul proprietății: a cerut insolvența pentru ca Statul să îl protejeze de păgubiți
10:01Analiză: Ciolacu are șanse teoretice în turul II doar dacă se confruntă cu Simion. Ciucă, Lasconi, Geoană îl bat la un scor zdrobitor
08:26Consilier județean AUR patriot: trei apartamente în Dubai. Are multe alte apartamente, terenuri, spații de producție și ceasuri în țară
21:18Cine va intra în turul II? O analiză incompletă și subiectivă a următoarelor 84 de ore
20:10Candidatul Ponta a luat o pauză de la campania electorală ca să joace golf în Dubai. A avut și o scuză: un eveniment la care a fost speaker
18:34Cotele la pariuri politice: vezi cine crede în șansele lui Ciucă și Lasconi, și cine în Simion
14:27Un ziarist i-a spus premierului Ciolacu că minte: „Mințiți constant, domnule prim ministru”
13:48FOTO Milioane de scrisori electorale de la Ciolacu, trimise cu „fantomele” Poștei: plicurile nu conțin nici o ștampilă a companiei de stat
11:41Piedone recunoaște că a vorbit cu Simion, dar spune că n-a înjurat, de vină este inteligența artificială. Ciolacu, reacție agresivă, dar nu neagă informația