Marcel Ciolacu vrea să schimbe Constituția. O modificare a Constituţiei în sensul măririi mandatului aleşilor locali la cinci ani, aşa cum are şi preşedintele României, sau al micşorării mandatului şefului statului la patru ani, trebuie făcută, a declarat sâmbătă preşedintele reales al PSD, Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu vrea să schimbe Constituția
Ciolacu a fost întrebat, la finalul Congresului PSD, dacă se gândeşte să schimbe Constituţia, în cazul în care va ajunge preşedintele României, astfel încât şeful statului să aibă un mandat mai scurt, respectiv patru ani, în loc de cinci ani, cât este mandatul în prezent.
Citește și: Nu tuturor pensionarilor li s-au recalculat pensiile. Care sunt pensionarii excluși și care sunt motivele
„Categoric. Vedeţi, după, cred că 20 de ani, s-a reuşit să avem toate alegerile în acelaşi an. Cred că nu e bine nici într-un singur an să fie toate alegerile, dar măcar să suprapunem doi ani consecutivi să fie toate alegerile. Dar consider că nu e problemă, ori mărim autorităţile locale la cinci ani, ori micşorăm la preşedinte. Nu putem să fim unii mai altfel decât alţii”, a precizat liderul PSD.
El a fost întrebat şi despre reducerea numărului de parlamentari, având în vedere că, potrivit celui mai recent recensământ, populaţia României a scăzut.
„Este o lege, care se va pune în aplicare. În momentul în care populaţia României scade, sunt mai puţini parlamentari. La următorul exerciţiu electoral va interveni această schimbare, fiindcă se aplică de la următorul exerciţiu electoral. Nu mai trebuie să venim noi, e o lege, cu adevărat trebuie respectată”, a transmis Marcel Ciolacu.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.