Maduro ar putea pierde alegerile fraudate. Ecuador, Panama, Uruguay şi Costa Rica au recunoscut alături de Statele Unite, Peru şi Argentina că alegerile prezidenţiale din Venezuela au fost câştigate de liderul opoziţiei, fostul diplomat Edmundo Gonzalez.
Maduro ar putea pierde alegerile fraudate
Oficial, preşedintele în exerciţiu Nicolas Maduro a fost reales duminica trecută, dar au apărut numeroase acuzaţii de fraude extinse la scrutin.
Autoritatea electorală de la Caracas nu a publicat încă rezultatele defalcate pe circumscripţii electorale.
Opoziţia venezueleană a acuzat guvernul de falsificarea alegerilor şi a proclamat victoria lui Gonzalez.
Grupurile de opoziţie au arătat că numărători ale voturilor din peste 80% din circumscripţii arată că acesta a obţinut 67%, iar Maduro doar 30%.
Maduro, nerecunoscut cu repetiție
Preşedinţia ecuadoriană a explicat că guvernul de la Quito îl recunoaşte pe Gonzalez drept „învingător legitim” având în vedere „falsificarea evidentă a rezultatelor alegerilor” din Venezuela.
Multe guverne străine au refuzat să recunoască şi realegerea lui Maduro din 2018, când preşedintele de atunci al parlamentului venezuelean, Juan Guaido, s-a autoproclamat preşedinte interimar al republicii şi a fost recunoscut de SUA, Germania şi alte ţări.
El nu a reuşit însă să se impună în Venezuela, în primul rând din cauză că armata l-a susţinut pe Maduro.
Acum, militarii şi-au declarat din nou loialitatea faţă de politicianul socialist care conduce ţara din 2013
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.