O comună, faliment din trei drumuri. Salvat momentan de protestul magistraţilor, primarul comunei Schitu Duca mai are un răgaz nesperat să salveze patrimoniul comunei de la executare.
O comună, faliment din trei drumuri
Este o „grea moştenire” din mandatul trecut, de când, avea să constate Curtea de Conturi într-un raport pe care Primăria Schitu Duca îl contestă, „în bugetul de venituri şi cheltuieli al comunei aprobat pentru anul 2018 pentru obiectivele de investiţii în cauză nu au fost prevăzute şi aprobate surse de finanţare, respectiv credite de angajament şi credite bugetare”.
Este vorba de trei contracte de lucrări la tot atâtea drumuri locale, încheiate la începutul anului 2019 cu Conest.
Costul modernizării celor trei drumuri – DC 53, pentru 2,4 milioane de lei, strada Principală din Poieni, 1,6 milioane de lei, şi strada Mănăstirii (DN 24 Poiana – Slobozia), 1,9 milioane de lei – însumează 5,9 milioane de lei.
Continuarea, în Ziarul de Iași.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.