Testare la domiciliu la simptomele Covid, anunță Ministerul Sănătăţii (MS). Dacă persoanele respective au indicaţie de testare RT-PCR vor putea solicita testarea la Direcţia de Sănătate Publică prin numărul 021-9462 sau prin platforma online https://dspb.ro/formular-programare-test-covid-19/.
Persoane nedeplasabile sau care nu au posibilitatea de a merge către un centru de testare vor menţiona acest lucru în formularul online sau operatorului call centre pentru a fi introduse în lista de aşteptare a SABIF pentru testare la domiciliu, potrivit unui comunicat de presă al MS.
În cazul celor care pot merge la un centru de recoltare fără a utiliza mijloacele de transport în comun, DSP va informa solicitantul cu privire la posibilitatea testării într-un punct de recoltare organizat într-o unitate sanitară din apropiere, dar şi despre harta acestor puncte de recoltare, publicată pe site-ul MS şi al DSP Bucureşti.
Testare la domiciliu la simptomele Covid
De asemenea, DSP va emite un email sau sms care conţine numărul de înregistrare al cererii, numele, prenumele solicitantului şi CNP-ul parţial anonimizat, pe care pacientul îl va prezenta la centrul de testare.
Persoanele care merg la punctele de recoltare vor prezenta dovada înregistrării de testare la DSP Bucureşti. Fiecare va prezenta email-ul sau sms-ul primit de la DSP Bucureşti. Fără această dovadă, recoltarea probelor pentru RT-PCR, nu se va efectua, atrage atenţia MS.
Personalul din punctul de recoltare are obligaţia să valideze datele, iar în cazul în care acestea nu corespund, recoltarea nu se va efectua.
După recoltare, persoana testată va aştepta la domiciliu rezultatul testului RT-PCR, pe care îl va primi prin email sau sms din aplicaţia Coronaforms.
În cazul în care rezultatul testului este pozitiv, persoanelor în cauză li se recomandă să contacteze medicul de familie şi să urmeze indicaţiile acestuia.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.