/

„Gandhi” Kemal Kılıçdaroğlu, omul care-l poate detrona pe Erdoğan, „revoluționarul liniștit” vizat de mai multe tentative de asasinat

Kılıçdaroğlu, miting electoral în vestă antiglonț
Kılıçdaroğlu, miting electoral în vestă antiglonț (sursa: Facebook/Kemal Kılıçdaroğlu)

Kılıçdaroğlu, miting electoral în vestă antiglonț. Alegerile prezidențiale din Turcia vor avea, în premieră, un al doilea tur de scrutin. Președintele în exercițiu, Recep Tayyip Erdoğan, este un model de islamo-naționalism despre care analiștii spun că e un amestec „uluitor” de succese diplomatice și eșecuri economice.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

Adversarul său, Kemal Kılıçdaroğlu, este lider de cincisprezece ani al Partidului Popular Republican (CHP), partidul fondat de Mustafa Kemal.

A renunțat la funcții publice în 1999

Kemal Kılıçdaroğlu s-a născut în 1948 în districtul Nazımiye din Tunceli, al patrulea dintre cei șapte copii, având o mamă casnică și un tată, funcționar public. Provine dintr-o familie alevi – sectă islamică, o minoritate religioasă în Turcia, în mare parte sunită.

Și-a terminat studiile primare și secundare în diferite orașe din Anatolia, dovedindu-se a fi un elev eminent. În 1971 a absolvit Academia de Științe Economice și Comerciale din Ankara, iar după terminarea facultății s-a angajat în cadrul Ministerului Finanțelor, ca asistent contabil.

A făcut un stagiu de un an în Franța, iar în 1983 a fost numit în cadrul Direcției Generale a Venituri, mai întâi ca șef al departamentului, apoi, director general adjunct.

În 1992 a fost numit director general al instituției de asigurări sociale a statului. În 1999, s-a pensionat, din proprie inițiativă.

Președintele CHP din 2010

Pentru o perioadă, a susținut prelegeri pe teme economice, la Universitatea Hacettepe, apoi a devenit membru al Consiliului de Administrație la Banca Türkiye İş.

În 2002 a devenit membru al Parlamentului, în calitate de deputat al Partidului Popular Republican.

În 2009 a candidat pentru primăria Istanbulului, a pierdut alegerile, însă a câștigat simpatie pentru campania sa, fiind luat în vizor, pentru conducerea CHP.

În 2010, după ce liderul CHP a demisionat, în urma unui scandal legat de o aventură extra-conjugală, Kılıçdaroğlu a devenit principalul candidat pentru funcție. Inițial a refuzat să candideze, nedorind să profite de acest scandal, însă s-a lăsat convins, fiind ales președinte al Partidului Popular Republican la cel de-al 33-lea Congres ordinar al CHP.

„Gandhi Kemal”

I se spune Gandhi Kemal – firea blândă, calmul, și o oarecare asemănare fizică cu fostul lider spiritual dând naștere acestei porecle. Potrivit prietenilor și colegilor de partid, când cineva intră în cameră, se ridică și dă mâna, nu vorbește niciodată cu oamenii care sunt ocupați și nu întrerupe niciodată pe nimeni.

„Când l-am cunoscut prima dată, am crezut că nu e un lider revoluționar, ci unul evoluționist”, a declarat pentru BBC, o coleg de partid, Melda Onur, care crede că meticulozitatea și tenacitatea au fost motivele pentru care a durat 13 ani pentru a-și remodela partidul și a-și asigura sprijinul pentru a candida la președinție.

„Își propune o țintă, se ține de ea cu o seninătate incredibilă și, până la urmă, reușește. Este foarte hotărât și meticulos când crede că face ceea ce trebuie făcut.”, a mai spus Onur.

Fidel formării sale profesionale de economist, a menținut o disciplină financiară strictă. „Este foarte atent să nu cheltuiască nimic în plus pentru ceva inutil”, a spus un apropiat, Okan Konuralp, adăugând: „Uneori lucrurile ne înnebunesc și nu putem să nu țipăm. Chiar și atunci, își păstrează calmul. N-am auzit niciodată un cuvânt plin de ură din gura lui. Ar putea fi supărat pe cineva, dar își păstrează calmul și apoi iartă ușor. Așa a putut lucra împreună cu politicienii care i s-au opus ferm în trecut.”.

„Helalleșme”, reconcilierea

În cei 13 ani de conducere,  Kılıçdaroğlu a condus o revoluție „liniștită” în cadrul partidului, încercând să facă pace cu islamiștii prin gesturi precum participarea la cine Iftar (masa luată în fiecare seară, de către musulmani, după apusul soarelui în timpul postului din luna Ramadan) și a șters vechile coduri militariste ale partidului. În timp, a inclus în partid personalități religioase, activiști kurzi și activiști pentru drepturile femeilor în partid, pentru a demonstra societății turce că CHP s-a schimbat.

Sub Kılıçdaroğlu, CHP s-a deplasat de la o poziție ideologică etatistă, la o viziune mai liberală și orientată spre reformă. Chiar de a doua zi după ce a fost ales lider, delegații de partid au înlocuit o mare parte din vechea gardă cu membri mai tineri, ceea ce i-a adus critici, în anii următori, că a diluat valorile CHP și a admis în rândul partidului membri controversați – de exemplu, un activist kurd și un lider de sindicat în 2011 – într-un moment în care partidul era deja vulnerabil la alegeri.

Însă deschiderea partidului către alte medii, puncte de vedere și stiluri de viață a devenit o componentă definitorie a conducerii lui Kılıçdaroğlu, pe care acesta a denumit-o „helalleşme” (reconciliere).

Una dintre cele mai vizibile transformări a vizat problema persistentă a acoperirii capului femeilor, despre care Kılıçdaroğlu a declarat, în iulie, 2020: „Am făcut din problema basmalei principala problemă în Turcia. Ce ne pasă de basma? Lăsați femeile să poarte ceea ce își doresc.”. În aceeași lună, delegații au ales pentru prima dată o femeie în adunarea partidului. Femeia era însă purtătoare de hijab.

Marșul de 480 de mile

În 2017, Kılıçdaroğlu i-a convins pe susținătorii săi să nu protesteze față de referendumul controversat, care i-a acordat lui Erdoğan puteri vaste. Criticat fiind pentru pasivitate, Kılıçdaroğlu a explicat că aflase că susținătorii lui Erdoğan sunt înarmați și nu a vrut să fie responsabil pentru violențele care ar fi putut avea loc.

Pentru a contracara criticile, Kılıçdaroğlu a organizat un amplu marș, denumit „Marșul pentru Justiție”, de la Ankara la Istanbul, pentru a protesta împotriva condamnării lui Enis Berberoğlu – un parlamentar CHP, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru că ar fi dezvăluit secrete de stat jurnaliştilor despre transportul de arme către jihadişti în Siria.

Marșul de 480 de mile nu doar că i-a adus o vizibilitate internațională, dar a arătat că, deși Kılıçdaroğlu nu era revoluționarul dorit de opoziție, ar putea fi o forță liniștită de schimbare.

Kılıçdaroğlu, miting electoral în vestă antiglonț

Se spune că Kılıçdaroğlu a fost ținta mai multor atacuri fizice și tentative de asasinat decât oricare alt politician din Turcia.

În 2014, în timp ce susținea un discurs în Parlamant, a fost atacat și lovit de mai multe ori de un intrus.

În 2016, la o lună după lovitura de stat eșuată, pe care de altfel Kılıçdaroğlu și partidul CHP au condamnat-o, convoiul său a fost atacat de o rachetă de către gruparea militantă kurdă PKK.

În 2019, a supraviețuit unei tentative de linșaj, survenită la înmormântarea unui soldat. Când a fost atacat, a fost dus într-o casă din apropiere, unde o femeie îndemna mulțimea să incendieze clădirea.

La mitingul electoral, de dinaintea primului tur al alegerilor, vineri, a purtat o vestă antiglonț, ca măsură de precauție, primindu-se informații că ar putea fi atacat.

Vrea mai mult Occident în Turcia

Kılıçdaroğlu este în favoarea rolului consolidat al Turciei în NATO. Într-un interviu pentru The Wall Street Journal, Kılıçdaroğlu a declarat: „Turcia este membră a Alianței Occidentale și a NATO, iar Putin știe bine acest lucru. Turcia trebuie să respecte deciziile luate de NATO.”.

În ceea ce privește Uniunea Europeană, Kılıçdaroğlu a declarat că, dacă va fi ales președinte, va urma o politică mai orientată spre Occident, transmițând mesaje pozitive Uniunii Europene.

La sfârșitul anului trecut, în timpul unei conferințe la Universitatea Johns Hopkins, din Washington, Kılıçdaroğlu a declarat că, deși există probleme dificile pentru admiterea Turciei, „Aderarea deplină la UE este un obiectiv comun al tuturor celor șase lideri ai opoziției. Vom implementa reformele noastre democratice fără a aștepta ca UE să deschidă capitole de negociere, căci acestea vor aduce regulile democratice în țara noastră.”.

Kılıçdaroğlu i-a etichetat pe Erdoğan și Mitsotakis drept „populiști care joacă cărți de război în timp ce voturile lor sunt în scădere” pe fondul tensiunii din ce în ce mai mari dintre două țări cu privire la Insulele Egee. Deși și-a declarat scopul de a îmbunătăți relațiile cu Grecia, Kılıçdaroğlu s-a opus cu fermitate militarizării insulelor grecești.

Poziții foarte nuanțate în legătură cu Rusia

Dacă ar fi ales președinte, una dintre provocările imediate ale lui Kılıçdaroğlu pe plan extern ar fi gestionarea relației cu Rusia. Din toate declarațiile, se pare că va urma politica lui Erdoğan, menținând legăturile atât cu Moscova, cât și cu Kievul, neavând o politică anti-rusă, ci o abordare nuanțată.

„În timp ce țările occidentale nu au furnizat multe tehnologii Turciei, Rusia a făcut-o”, a spus Kılıçdaroğlu în octombrie, în timpul unei vizite la Washington, adăugând: „De exemplu, Rusia a furnizat tehnologie în domenii precum aluminiul, industria sticlei, industria petrochimică. (…) Ne vom menține relațiile economice cu Rusia.”.

Citește și: Rachetele „invincibile” ale Rusiei nu trec de antiaeriana ucraineană: nouă drone și 18 rachete, din care șase Kinzhal, doborâte. Nici o rachetă rusească n-a trecut de defensiva Kievului

În plus, Kılıçdaroğlu a aprobat gestionarea „echilibrată” de către Erdoğan a războiului Rusia-Ucraina și Inițiativa pentru cereale la Marea Neagră. El a promis că va continua construcția centralei nucleare Akkuyu, construită de antreprenori ruși.

Totuși, mesajele pe care le transmite sunt confuze. Pe de o parte, Kılıçdaroğlu a afirmat: „Ne vom dezvolta relația cu Rusia. (…) Nu există nici o logică în lupta împotriva Rusiei”. Pe de alta, a spus: „Credem că ar trebui să fim alături de Ucraina în războiul Rusia-Ucraina. (…) Nu e corect ca o țară cu arme nucleare să invadeze teritoriul unei țări fără arme nucleare, să înceapă un război.”.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

02:30Cele mai șocante alegeri: rusofilul cu simpatii legionare Călin Georgescu, cotat cu șanse extrem de mici, câștigă turul I al prezidențialelor
01:06Apar primele rezultate din Diaspora: Călin Georgescu conduce ușor în fața Elenei Lasconi, Simion fiind pe locul trei
23:28Călin Georgescu este pe locul I în mai multe județe, după numărarea a circa 90% din procesele verbale
22:59Rezultate catastrofale pentru candidații de dreapta, după numărarea a peste 50% din voturi: Ciolacu – circa 23%, Georgescu – 22%, Simion – 15,43%
22:36Bolojan sugerează conducerii PNL să demisioneze rapid: „Există o răspundere pe care strategii partidului trebuie să și-o asume”
21:44Ciucă nu contestă exit poll-urile, dar așteaptă numărătoarea oficială: După ce avem rezultatele finale, vom lua şi o decizie
21:42Candidatul-surpriză Călin Georgescu: mai legionar decât Simion, mai pro-Rusia decât Șoșoacă, deși a lucrat la ONU. El își ține banii la banca maghiară OTP, în euro
21:37Lasconi se și vede președinte, a anunțat că deja va încerca să închege o majoritate parlamentară: 75% dintre români au votat altfel, nu cu PSD
21:30Cel mai optimist politician al momentului: Rareș Bogdan spune că Ciucă a câștigat în 20 de județe
21:22Rabin cu cetățenie israeliană și moldovenească, ucis în Emiratele Arabe Unite, unde locuia. Presupușii autori, arestați
21:04Un „aranjament” între Ucraina și Rusia, la asta lucrează echipa lui Trump împreună cu actuala administrație de la Casa Albă, spune consilierul pe probleme de securitate al președintelui ales
21:01BREAKING Primele rezultate oficiale de la exit-poll-uri: Ciolacu, locul I; Lasconi este pe locul II, dar diferența față de Georgescu și Simion, în marja de eroare
20:58CNA a sesizat BEC și AEP că unele site-uri, dar nu și radiouri și televiziuni, au publicat duminică exit poll-uri înainte de ora 21.00
20:53Ciolacu face pe relaxatul și spune că a prevăzut din vară cine e candidatul de pe locul al doilea
18:44Disperare la PSD: organizațiile rurale din Buzău mobilizează alegători la vot pentru George Simion. „Vă credeți imuni la lege, cu protecție de la Ciolacu”, îi avertizează EFOR