/

Un posibil ajutor militar chinez pentru Rusia, luat în calcul la Beijing, ar transforma războiul din Ucraina în conflict global. Biden și Zelenski îi trimit avertismente lui Xi Jinping

China poate declanșa un conflict global
China poate declanșa un conflict global (sursa: Facebook/The White House)

China poate declanșa un conflict global. Preşedintele american Joe Biden a respins iniţiativa Chinei pentru negocierea şi încheierea unui acord de pace între Rusia şi Ucraina, a dat el clar de înţeles într-un interviu acordat vineri postului ABC.

Biden: Ce aplaudă Putin nu e bun

„Dacă (preşedintele rus Vladimir) Putin îl aplaudă, atunci cum poate el să fie bun?”, a spus Biden despre planul chinez. „Nu glumesc. Sunt doar extrem de sincer”, a clarificat el.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

„Nu am văzut în acest plan nimic care să indice că există acolo ceva care să fie benefic pentru oricine în afară de Rusia dacă planul chinez este urmat”, şi-a motivat poziţia liderul de la Casa Albă.

„Ideea că China ar urma să negocieze deznodământul unui război care este un război total injust pentru Ucraina pur şi simplu nu este raţională”, mai crede Biden.

Dar el a refuzat să spună care ar fi consecinţele dacă China ar decide să ofere arme Rusiei – o îngrijorare a Kievului şi a aliaţilor săi occidentali -, afirmând doar că Beijingul s-ar confrunta în acest caz cu „sancţiuni severe”, ca orice alt guvern sau entitate ce furnizează arme sau muniţii Rusiei.

China poate declanșa un conflict global

De la începutul războiului în Ucraina, China aparent s-a abţinut să ofere Rusiei un astfel de ajutor militar, dar conform unor surse din interiorul serviciilor americane de informaţii înclină acum să facă un asemenea pas. Potrivit unor astfel de surse citate de CNN, guvernul de la Beijing ar intenţiona să livreze Moscovei drone şi muniţii.

Citește și: UE și SUA, nou pachet de sancțiuni impus Rusiei. Moscova protestează, dar nu pare foarte afectată: FMI prognozează revenirea PIB-ului

Eventuale livrări masive de muniţii chineze către Rusia ar risca să debalanseze în favoarea acesteia războiul purtat în Ucraina, un conflict de înaltă intensitate caracterizat printr-un mare consum de muniţii. Însuşi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a semnalat că armata ucraineană consumă de câteva ori mai multe muniţii decât pot produce statele Alianţei, ale căror stocuri de muniţii au fost în plus diminuate semnificativ în urma ajutorului militar oferit Ucrainei.

Zelenski vrea o întâlnire cu Xi

Şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut Beijingului să nu livreze arme Moscovei. „Vreau foarte mult să cred că China nu va livra arme Rusiei, şi pentru mine acest lucru este foarte important”, a subliniat Zelenski vineri seară, într-un mesaj în care s-a declarat favorabil faţă de unele elemente din „reflecţiile” avansate de China în planul prezentat de aceasta şi şi-a manifestat intenţia să se întâlnească cu preşedintele chinez Xi Jinping.

Totuşi, Zelenski a atras atenţia că orice plan de pace care nu include o retragere totală a trupelor ruse din Ucraina este inacceptabil pentru Kiev. Or, iniţiativa Chinei, care nu este un plan de pace propriu-zis, ci doar enumeră 12 principii de acţiune, printre care încetarea focului, reluarea negocierilor de pace, formarea unei arhitecturi de securitate echilibrate, respectarea suveranităţii, respingerea recurgerii la arme nucleare, etc., nu include retragerea trupelor ruse din Ucraina.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

16:56BREAKING NEWS Referendumul organizat de Nicușor Dan a trecut pragul de validare
16:02Primele estimări: panică la PSD din cauza aglomerației din multe secții de vot din mediul urban. La ora 16.00, peste 600.000 de voturi în plus în orașe
15:45Planuri de rezervă în AUR și USR pentru un tur doi fără Lasconi și Simion. Claudiu Târziu și gruparea Drulă-Barna-Ghinea numără orele
15:33Referendumul lui Nicușor Dan va fi validat, cel mai probabil: la ora 15.00, votaseră peste 23% din alegători, pragul este 30%
15:25Lasconi a adus prăjituri în secția de vot. Explicația ei: Sunt fără blat, e important fără blat
15:17Șoșoacă s-a filmat în cabina de vot și a postat clipul pe Facebook. Poliția face cercetări
15:06George Simion a votat la Roma, vineri, dar a fost duminică la vot cu soția lui
11:51AEP contabilizează voturile din diaspora la urbanul din țară, crescând artificial diferența față de prezența din rural
11:49Informațiile „pe surse” de la exit-poll-uri au rol de a mobiliza activul de partid și ar trebui ignorate, recomandă sociologul Cătălin Stoica
11:31Biroul Electoral Ilfov cere Poliției îndepărtarea de pe Facebook a postării lui George Simion în care apare un buletin de vot care are ștampila „VOTAT” pe liderul AUR
11:25Prezență bună la referendumul organizat de Nicușor Dan: peste 8% la ora 11.00, cu circa 1,8% sub prezența, în Capitală, la alegerile prezidențiale
10:02Creditat ca posibil premier, Bolojan a votat „pentru un preşedinte responsabil”
09:52Peste 20.000 de deținuți (90% din cei cu drept de vot) și-au exprimat intenția să voteze la prezidențiale
09:47Ciolacu a votat „pentru o Românie puternică economic” și l-a atacat pe Iohannis: președintele trebuie să muncească
09:40Orban face apel să nu fie votat, le amintește alegătorilor că s-a retras în favoarea Elenei Lasconi