/

Unitatea occidentală, subminată de prețul mare al gazului american și de Legea de Reducere a Inflației. O ruptură între aliații de peste Atlantic, cadou nesperat pentru Putin

Unitatea occidentală, subminată de economia SUA
Unitatea occidentală, subminată de economia SUA (sursa: Facebook/The White House)

Unitatea occidentală, subminată de economia SUA. În timp ce ţările din UE suferă, Statele Unite fac o avere de pe urma războiului din Ucraina, prin vânzarea gazului la preţuri astronomice, vânzări de arme şi politici care distorsionează concurenţa, ceea ce ameninţă unitatea occidentală în faţa războiului pornit de preşedintele rus Vladimir Putin, afirmă oficiali europeni citaţi de publicaţia Politico.eu într-un articol publicat joi.

Unitatea occidentală, subminată de economia SUA

„Adevărul este că, dacă priviţi atent, ţara care obţine cel mai mult profit din acest război este SUA, pentru că ei vând mai mult gaz şi la preţuri mai mari, şi de asemenea pentru că vând mai multe arme”, remarcă unul dintre aceşti oficiali europeni care au vorbit sub protecţia anonimatului.

„Ne aflăm cu adevărat într-un moment istoric”, spune un alt oficial european de rang înalt, care atrage atenţia asupra dublei lovituri pe care o primeşte UE prin creşterea preţurilor la energie şi subvenţiile prin care administraţia preşedintelui american Joe Biden ajută companiile americane şi astfel este afectată competitivitatea celor europene. De aici şi riscul ca opinia publică europeană să se manifeste atât împotriva efortului de război, cât şi împotriva alianţei transatlantice. „America trebuie să-şi dea seama că opinia publică se schimbă în multe ţări ale UE”, subliniază interlocutorul citat.

Şi şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a îndemnat Washingtonul să răspundă preocupărilor europene. „Americanii – prietenii noştri – iau decizii care au un impact economic asupra noastră”, a spus el într-un interviu pentru Politico.

Gaze, inflație, arme

Punctul major de tensiune între UE şi SUA în ultimele săptămâni îl reprezintă subvenţiile acordate de administraţia Biden prin Legea de Reducere a Inflaţiei (Inflation Reduction Act – IRA), care potrivit Bruxellesului afectează exporturile europene şi ameninţă să distrugă industriile din UE.

De asemenea, în timp ce încearcă să-şi reducă dependenţa faţă de energia rusească, statele UE cumpără din SUA gaze naturale lichefiate (GNL), pentru care plătesc de patru ori mai mult decât preţul practicat pe piaţa americană.

Citește și: EXCLUSIV „Tun” uriaș pe dezinsecție pus la cale de CJ Ilfov, condus de liberalul Hubert Thuma: drumurile din județ, lungite din pix de zeci de ori. Comuna Vidra ar avea 1.729 km de drumuri

Pe plan militar, după ce unele state din UE au trimis arme şi muniţii Ucrainei, reducându-şi astfel considerabil propriile stocuri, acum au nevoie să le completeze, astfel că industria militară a SUA va beneficia de o înmulţire a comenzilor.

Biden se face că nu înțelege

În timp ce preşedintele francez Emmanuel Macron a descris drept „neprietenoase” preţurile gazelor americane, iar ministrul german al economiei Robert Habeck a cerut Washingtonului să arate mai multă „solidaritate” reducând aceste preţuri, alţi miniştri şi diplomaţi din blocul comunitar îşi mărturisesc nervozitatea faţă de modul în care Biden pur şi simplu ignoră impactul politicilor sale interne asupra aliaţilor europeni.

Când, la summitul G20 din Bali, liderii europeni l-au abordat pe liderul de la Casa Albă în legătură cu preţurile mari ale gazelor americane, Biden a părut pur şi simplu că nu cunoaşte problema. „Europenii sunt în mod vizibil iritaţi de lipsa de informare şi consultare prealabilă din partea SUA”, declară pentru Politico David Kleimann, de la think tank-ul Bruegel.

Oficiali de pe ambele maluri ale Atlanticului recunosc riscurile acestei atmosfere tot mai toxice asupra alianţei occidentale. Iar gâlceava între aliaţi este exact ce-şi doreşte preşedintele rus Vladimir Putin, constată diplomaţi europeni şi americani intervievaţi de Politico.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

6 Comments

  1. Asa s-a preconizat de la început, cei trei mari corifei mondiali sunt perfect înțeleși sa o îngroape pe Bătrână doamna. America va stăpânii toată partea vestica, China toată Asia, Rusia toată Europa și Asia de Nord. În rest se va pasrta Australia iar Africa va fi împărțită pe interese și secătuit de resurse. România a fost un poligon de proba de cum se distruge o tara pentru acapararea bogățiilor ramase, urmează Europa. La asta trebuie sa ne așteptăm!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:29Lideri ai PNL strâng semnături pentru Crin Antonescu pentru a evita o susținere a lui Ilie Bolojan pentru candidatura lui Nicușor Dan la președinție – presă
19:47Autostrada A7, deschisă circulației pe 21 de kilometri între Dumbrava și Mizil. Investiția, finanțată prin PNRR
19:38Șeful CIA din mandatul lui Biden tocmai și-a încheiat ultima vizită la Kiev. Nu e clar care va fi atitudinea noului șef al CIA
19:32Germania putea să scape de autorul atacului de la Magdeburg încă de acum un an, dar a refuzat să răspundă unei cereri de extrădare a Arabiei Saudite
19:23Atacul letal de la Magdeburg a trimis o undă de șoc în Europa, multe țări au crescut nivelul de securitate la evenimentele de sărbători
19:17TikTok, interzis timp de un an în Albania după ce un adolescent a fost ucis ca urmare a unei dispute pe rețeaua socială
19:10Consultări politice la Cotroceni, duminică: Iohannis a chemat partidele parlamentare pentru a primi propuneri de premier
12:09Ponta susține că PNL l-a ajutat intenționat pe Călin Georgescu ca să îl împiedice pe George Simion să ajungă în turul II, cu Marcel Ciolacu
11:46Variante PSD pentru conducerea viitorului guvern: Ciolacu II, penalul Neacșu, premierul lui Dragnea, Grindeanu, și meditatorul lui Ciolacu, Socol
10:44Monument dedicat victimelor Holocaustului într-un mare parc din Iași care va trece printr-un proces de modernizare
10:38Încep lucrările la Autostrada Unirii (A8): în februarie 2025, lotul Târgu Neamț – Moțca intră în faza de șantier
10:29Dezvoltatorii imobiliari au ajuns să construiască și poduri rutiere peste râuri, pe banii lor, ca să-și poată continua afacerile
10:20PNL a plătit una din campaniile de promovare a lui Călin Georgescu pe TikTok. Firma de comunicare angajată de liberali care a făcut campania nu are explicații credibile
10:09Vor fi măsuri foarte dure de austeritate după alegerile prezidențiale, până atunci PSD și PNL vor minți cât vor putea, spune Lasconi
09:57Șoferul care a intrat cu mașina în mulțimea de la târgul de Crăciun din Magdeburg, originar din Arabia Saudită, dar locuia în Germania din 2006