/

Imediat ce Parlamentul European a declarat Rusia ca „stat sponsor al terorismului”, site-ul PE a fost atacat de hackeri și blocat

PE declară Rusia sponsor al terorismului
PE declară Rusia sponsor al terorismului (sursa: Twitter/EP)

PE declară Rusia sponsor al terorismului. Site-ul Parlamentului European a fost miercuri ţinta unui atac cibernetic, a anunţat un purtător de cuvânt al instituţiei. Atacul a avut loc la scurt timp după adoptarea unei rezoluţii ce califică Rusia drept „stat care sponsorizează al terorismul”.

Atac DDOS masiv

Purtătorul de cuvânt Jaume Duch a menționat pe Twitter „un atac DDOS” (blocarea serviciului), care a paralizat „disponibilitatea site-ului web” al legislativului european.

„Echipele Parlamentului lucrează pentru a rezolva această problemă cât mai curând posibil”, a adăugat el.

Reunit în plen la Strasbourg, Parlamentul European a adoptat miercuri (cu 494 voturi „pentru”, 58 „împotrivă” şi 44 de abţineri) o rezoluţie referitoare la ultimele evoluţii din războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Eurodeputaţii subliniază că atacurile şi atrocităţile deliberate comise de forţele ruse şi reprezentanţii acestora împotriva civililor din Ucraina, distrugerea infrastructurii civile şi alte încălcări grave ale dreptului internaţional şi umanitar constituie acte de terorism şi crime de război. În lumina acestui fapt, ei recunosc Rusia ca stat care sponsorizează terorismul şi „recurge la mijloace teroriste”.

PE declară Rusia sponsor al terorismului

Întrucât în prezent Uniunea Europeană nu poate desemna oficial un stat drept sponsor al terorismului, Parlamentul European le solicită UE şi statelor sale membre să elaboreze un cadru juridic adecvat şi să ia în considerare adăugarea Rusiei pe o astfel de listă. Acest lucru ar duce la o serie de măsuri restrictive semnificative împotriva Moscovei şi ar avea implicaţii restrictive profunde pentru relaţiile UE cu Rusia.

Între timp, eurodeputaţii solicită Consiliului să includă organizaţia paramilitară rusă „Grupul Wagner”, Regimentul 141 Special Motorizat, cunoscut şi sub numele de „Kadîroviţi”, precum şi alte grupări armate, miliţii şi interpuşi finanţaţi de Rusia, pe lista UE a teroriştilor.

Parlamentul European solicită Uniunii Europene să izoleze şi mai mult Rusia la nivel internaţional, inclusiv în ceea ce priveşte apartenenţa Rusiei la organizaţii şi organisme internaţionale, cum ar fi Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Finalizarea pachetului numărul 9 de sancțiuni

Eurodeputaţii doresc, de asemenea, ca relaţiile diplomatice cu Rusia să fie reduse, contactele UE cu reprezentanţii oficiali ruşi să fie menţinute la nivelul minim absolut, iar instituţiile din UE afiliate statului rus ce răspândesc propaganda de stat în întreaga lume să fie închise şi interzise.

Citește și: Boris Johnson spune că, la începutul invaziei rusești, Germania era convinsă că Ucraina se va prăbuși și dorea ca acest lucru să se petreacă cât mai repede

În contextul escaladării actelor de terorism ale Kremlinului împotriva civililor ucraineni, rezoluţia PE solicită statelor membre să finalizeze rapid lucrările privind un al nouălea pachet de sancţiuni împotriva Moscovei.

Eurodeputaţii mai doresc ca ţările UE să prevină, să investigheze şi să urmărească penal orice eludare a sancţiunilor existente şi, împreună cu Comisia Europeană, să ia în considerare posibile măsuri împotriva ţărilor care încearcă să ajute Rusia să eludeze măsurile restrictive puse deja în aplicare.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

23:17VIDEO Imagini crunte: un bărbat de 36 de ani, care conducea pe contrasens, a derapat și a intrat într-o cisternă. Au murit șoferul, soția sa și fiica lor de patru ani
22:21Andra și Măruță, cel mai puternic cuplu din showbiz-ul românesc, încă un an cu profituri fabuloase, inclusiv din bani publici: milioanele, pe firme și cu 80% profit. Dar și datoriile sunt enorme
21:13ANALIZĂ Toți „greii” statului român care l-au girat pe Călin Georgescu: de la Celac și Geoană, la președintele Academiei, primarul Iohannis și președintele Băsescu
19:16Rusia a doborât avionul Azerbaijan Airlines, ucigând 38 de persoane, crezând că e o dronă rusească – surse
14:27Antena 3 și alte publicații afiliate PSD au cenzurat acuzațiile că Ciolacu și-a falsificat facturile pentru zborul cu Nordis
13:07Portugalia a raportat un excedent bugetar de 1% din PIB. Anul anterior fusese 1,2% din PIB
12:46Noi probe că Ciolacu și-ar fi falsificat așa-zisele facturi pentru plimbările cu Nordis: „Nu au fost emise în 2022, an în care acesta a călătorit cu avioane private”
23:22Boarding Pass demontează așa-zisele facturi prezentate de Ciolacu pentru a justifica zborurile private pe banii Nordis: „E puțin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022”
22:17BREAKING Ciolacu prezintă trei hârtii despre care susține că ar fi chitanțele plăților sale pentru călătoriile cu un avion charter Nordis, alături de Laura Vicol
20:45Mai bun de Crăciun: a furat o mașină, s-a îmbătat și a condus-o cu 167 km/h în localitate. A fost arestat
20:36Și studenții protestează, la Belgrad, împotriva mușamalizării accidentului de la gara din Novi Sad în care au murit 15 persoane
20:28Hamas „pune noi obstacole în negocierile” privind ostaticii din Gaza, acuză Israelul
20:21O navă comercială a Ministerului rus al Apărării a fost ținta unui „atac terorist” în Mediterană care a dus la scufundarea sa, acuză Moscova
17:18Cât mai costă Andra pe bani publici: concert de 48.000 de euro la Măgurele, la pachet cu doi cântăreți mult mai slab cotați
16:01Șase dintre ostaticii din Gaza au fost uciși când trupele israeliene se apropiau de locul în care erau ținuți