/

A doua mare înfrângere a lui Putin în Ucraina: după ce rușii s-au retras din jurul Kievului, referendumul de aderare la Rusia a Hersonului, împiedicat de contraofensiva ucraineană

Referendumul rusesc din Herson, anulat brusc
Referendumul rusesc din Herson, anulat brusc (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)

Referendumul rusesc din Herson, anulat brusc. Un responsabil numit de Moscova în regiunea Herson, din sudul Ucrainei, ocupată în cea mai mare parte de forţele ruse, a declarat luni că planurile pentru organizarea unui referendum privind aderarea la Rusia au fost temporar „suspendate” din cauza situaţiei de securitate, a informat agenţia de presă de stat rusă TASS.

Referendumul rusesc din Herson, anulat brusc

Regiunea Herson, ocupată de trupele ruse, este pregătită să organizeze un referendum pentru aderarea la Federaţia Rusă, dar deocamdată ia o pauză din cauza situaţiei de securitate, a declarat pentru postul public de televiziune Rossia-24 Kirill Stremousov, care se prezintă drept „şef-adjunct al administraţiei militare şi civile” din regiunea Herson, notează portalul independent Meduza.io.

Kirill Stremousov, citat de TASS, a declarat că podul Antonovski, vital pentru zonă, care traversează fluviul Nipru lângă oraşul Herson, nu mai poate fi traversat cu maşina după săptămâni de bombardamente ucrainene.

Stremousov a mai spus că „ameninţările” viceprim-ministrului ucrainean Irina Vereşciuk nu vor împiedica organizarea referendumului. Anterior, aceasta avertizase că cetăţenii ucraineni din teritoriile ocupate riscă până la 12 ani de închisoare cu confiscarea proprietăţii pentru participarea la referendumurile ilegale organizate de forţele de ocupaţie.

Unde vrea Rusia referendumuri

Aproape întreaga regiune Herson a fost ocupată de forţele ruse din Crimeea vecină în martie. Săptămâna trecută, Ucraina a lansat o contraofensivă cu scopul de a recuceri regiunea după săptămâni de bombardamente împotriva podurilor şi depozitelor de muniţii ruseşti.

Potrivit surselor Meduza, Kremlinul analizează în prezent mai multe variante de organizare de referendumuri în teritoriile ocupate ale Ucrainei.

Conform uneia dintre acestea, autorităţile vor să organizeze mai întâi referendumuri în septembrie sau octombrie în teritoriile ocupate din regiunile Herson şi Zaporojie (sudul Ucrainei), iar la sfârşitul toamnei – în autoproclamatele republici Doneţk şi Lugansk (est).

O altă variantă vizează organizarea unor referendumuri simultane mai târziu în toamnă, când Kremlinul speră că armata rusă va putea prelua sub control întreaga regiune Doneţk, după ce în iulie a raportat ocuparea întregii regiuni Lugansk.

Capturarea întregului Donbas, misiune imposibilă

La ora actuală, Ucraina controlează 45% din regiunea Doneţk, a indicat luni pe contul său Telegram şeful administraţiei militare ucrainene din Doneţk, Pavlo Kirilenko, citat de Ukrinform.

Înaintarea trupelor ruse în direcţia Bahmut se desfăşoară într-un ritm extrem de lent, ceea ce face mult mai dificil pentru trupele invadatoare să ducă la bun sfârşit sarcina trasată de preşedintele Vladimir Putin de a captura întregul Donbas înainte de 15 septembrie, apreciază luni Ministerul britanic al Apărării într-o postare pe Twitter.

Forţele ruse au ratat în mod repetat termenele limită pentru a atinge acest obiectiv, conform acestuia.

Autorităţile ucrainene au declarat săptămâna trecută că forţele ruse au acum ordin să finalizeze această operaţiune până la 15 septembrie 2022.

Avans de un kilometru pe săptămână

În pofida încercărilor sale de a limita acţiunile ofensive ucrainene în sud, principalul efort al Rusiei în Ucraina vizează aproape sigur ofensiva în Donbas. Principalele axe de înaintare în Donbas rămân Avdiivka, lângă oraşul Doneţk şi, la 60 km spre nord, în jurul oraşului Bahmut, indică Ministerul britanic al Apărării, citat de Ukrinform.

Citește și: Noul premier britanic, Liz Truss, probabil mai dură chiar și decât Boris Johnson în relația cu Rusia. Kremlin: Este greu de imaginat ceva mai rău

Deşi Rusia a avut cel mai mare succes în acest sector, forţele sale înaintează în continuare cu aproximativ 1 km pe săptămână spre Bahmut, indică ministerul, în baza informaţiilor furnizate de serviciile sale secrete.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

8 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

17:17Lovitură pentru Piedone și Liviu Negoiță: biroul electoral le-a respins lista de candidați la Consiliul Local al Sectorului 1. Motivul: listele de semnături, falsificate brutal
14:49Care sunt companiile low-cost care oferă de multe ori prețuri chiar mai bune decât Wizz Air în Europa. Ofertele pentru destinații de vacanță în 2024, foarte ieftine
13:11Surse Antena 3: coaliția PSD-PNL vrea să schimbe din nou data alegerilor prezidențiale. Deocamdată, acestea sunt stabilite pentru 15 și 29 septembrie
12:29Suma uriașă cu care PSD a plătit presa, în 2023. Firea se laudă, pe Facebook, de Ziua Presei, că a lucrat pentru Dan Voiculescu: „Am făcut parte din lumea voastră mulți ani”
08:05Ai semnat contract de credit cu banca fără să fii atent? O poți da în judecată pentru clauze abuzive. Mulți clienți au luat bani înapoi
07:55A turnat țărani la Securitate, a fost declarat de o instanță colaborator al Securității, dar poate candida la alegerile locale
22:14EXCLUSIV Șeful Romarm, excursie pe bani publici la un târg de armament ușor la Las Vegas, deși compania nu a avut stand de prezentare. Cazare de lux la Fontainebleau
18:33Șeful unei echipe de dulgheri de pe un tronson al autostrăzii Pitești – Sibiu are 71 de ani și este tatăl a opt copii
17:27Încă un candidat PSD scos din cursă: candidatura unui condamnat pentru pornografie infantilă la primăria din Șotrile, blocată de instanță, la sesizarea PNL. Va candida soția sa
15:55Valentina Saygo, fost secretar de stat și consultant fiscal, descrie haosul impozitării „speciale” a caselor mai scumpe de 500.000 euro: „Urlăm la lună, oameni buni!”
12:40VIDEO George Simion, limbaj și amenințări de interlop, după ce mai mulți candidați AUR s-au retras, afirmând că partidul acesta este „cea mai mare otravă”
11:59Probabil cel mai bogat candidat la Parlamentul European: are milioane de lei în conturi și investiții și locuiește într-un adevărat palat
11:07Dezastrul din ministerul Sănătății: dispariția misterioasă a „Sistemului Informatic de Înaltă Performanță”, nefinalizat de 24 de ani și care costă o sumă uriașă
09:04Colectorul de șpagă de la UMF, fără condamnare după un dosar de zece ani. Doar un intermediar, pedeapsă cu suspendare
08:51Șeful Poliției Rutiere, BMW de bombardier: are folii negre inclusiv pe faruri, lucru interzis de lege